Unde a căzut masca?
https://www.ziarulmetropolis.ro/unde-a-cazut-masca/

Astăzi obişnuim să purtăm masca potrivită. Interesul pentru mimică, pentru figură şi mască pare să se disipe tot mai mult în contemporan. Poate că s-a transfigurat în performance, s-a transmutat în multi-medialitatea spectacolului contemporan, pe o scenă unde se tinde către spargerea celui de-al patrulea perete. O scenă unde se cere tot mai mult integrarea publicului printre actori şi unde interactivitatea este importantă.

Un articol de Cristina Zgheran|7 august 2015

Pare greu de crezut că putem vedea încă din 1930 prin Copeau, Decroux sau Lecoq nişte premergători vizionari ai apropierii de public, o apropiere, astăzi, atât de experimentată. De la experimente au plecat şi cei trei coloşi ai expresiilor corporale, unde masca a fost tratată diferit, dar cu rol experimental.

Masca pleacă de la un gen dramatic şi sfârşeşte drept mediu menit să ascundă privirea. Masca nu mai reprezintă faţa umană, menirea ei este de a îngheţa văzul pentru a lăsa corpul să comunice, tendinţă folosită astăzi în dansul contemporan.

Rolul măştii în punerea în scenă evită un transfer direct dintre ochiul actorului şi spectator. Pare paradoxală apropierea astfel de contemporan. Poate că de aceea masca a căzut cu totul, lăsând spaţiu dintre public şi jocul actoricesc.

Însă toţi cei trei purtători de mască: Copeau, Lecoq şi Decroux au dat prin experimentele cu actorii şi masca direcţii contemporane, rolul lor în istoria spectacolului fiind unul esenţial. Fiecare dintre aceştia a văzut, însă, diferit rolul aparent singular al purtării unei măşti.

Masca. Aceea care nu râde şi care nu plânge niciodată

Obsesia măştii la Lecoq este obsesia unei măşti neutre. Aceasta apare ca obiect fundamental în trainingul actorului, extinzând în mod notabil lucrul cu masca. Deseori asociată cu tragedia şi trăgându-şi seva din Grecia Antică, dar şi de măştile danteşti şi japoneze, masca neutră vine cu propunerea unei figuri calme, în perfect echilibru. Accentul cade astfel pe senzaţiile fizice.

Masca lui Lecoq este prezentă în prezent, dar priveşte către viitor, mereu gata de spectacol şi avidă de nou. Calitatea sa este că nu râde şi nu plânge niciodată. Masca poate fi fericită sau nefericită ca toate fiinţele umane. Corpul la Lecoq este mereu un corp în alertă, se manifestă cu economie a mişcărilor (temă esenţializată în antrenamentul actorului la Lecoq, privind mişcarea). Încercarea este de a imita mişcările naturale ale omului de zi cu zi. Preocuparea pentru experimentarea condiţiei şi naturii umane prin mască şi corp pare premergătoare direcţiilor contemporane.

Întregul corp devine o faţă

Cu corpul este dificil să minţi, corpul ia forme. Putem minţi cu faţa, dar nu putem minţi cu corpul şi mâinile. Astfel lucrăm cu măşti. Ne spune Decroux.

Masca la Decroux este corpul în sine. În speţă trunchiul. Membrele rămân anexe. Masca nu apelează la figură, nici la corp, în totalitate. Corpul nou, masca drept corp ia forme pe scenă. Mima începe cu o imagine a unei poziţii şi a unei forme, controlate de cele mai multe ori de o rigiditate corporală, ca o mască bine centrată. Corpul uman devine un fel de claviatură la Decroux. Corpul nud este masca lui Decroux. Întregul corp devine o faţă.

Cu masca este imposibil să minţi

Propunerea lui Copeau este o mască fără expresie particulară, ce ascunde privirea pentru a lăsa loc corpului să se exprime. Masca lui reprezintă o apropiere de natura umană şi modalitatea prin care recunoaştem identitatea umană prin corpul uman.

La Copeau apare poate prima direcţie a apropierii de public. Masca pentru el a însemnat mijlocul prin care actorul a restabilit vizibilitatea teatrului. Interesul său pentru corpul actorului a fost experimentul prin care a testat posibilităţile de manifestare ale acestuia( direcţie prezentă astăzi în dansul contemporan).

foto articol1

Manufactura măştii s-a făcut în funcţie de ritualul scenic. În 1930, Copeau spunea că este imposibil să minţi cu masca. Rolul măştii este de-a întoarce, exact ca în dansul contemporan, revelarea spaţiului şi mediului pentru jocul scenic.

Toate experimentele celor trei au dat direcţii în dansul şi în spectacolul contemporan şi au fost premergătoare prin încercările lor de a sparge cutia neagră.

Dicţionar

Cutia neagră – Termen asociat scenei de teatru, cutia albă fiind asociată imaginii de galerie
Jacques Copeau – regizor, producător şi dramaturg, Fondator al Teatrului Vieux Colombier ce a trăit între 1879 şi 1949. Este unul dintre creatorii manifestului teatrului de artă.
Jacques Lecoq – actor, mim şi trainer ce a trăit între 1921 şi 1999. Este faimos pentru physical theater, fondator al Şcolii Internaţionale Jacques Lecoq. Interesul său a fost legat de mişcările corporale, locomoţie, multe dintre experimentele sale pornind din sport.
Étienne Decroux – mim corporal şi actor ce a studiat la şcoala lui Copeau Vieux-Colombier. Este cunoscut pentru Les Arbres, Le Menusier şi La vie industrielle.

Foto: wikipedia

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.

27
/10
/20

Arta urbană este în jurul nostru, de cele mai multe ori este necesar doar să ne ridicăm privirea şi vom observa diferite forme de artă. Observăm de la stencils, la stickere, la graffiti şi instalaţii stradale, cât şi una dintre cele mai perisabile forme de artă urbană, cea realizată în cretă. Un articol de Mihaela Ion.

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

Pagina 1 din 5812345...102030...Ultima »