Unde sunt oamenii oameni din Clasa noastră?
https://www.ziarulmetropolis.ro/unde-sunt-oamenii-oameni-din-clasa-noastra/

Clasa noastră de Tadeusz Słobodzianek, spectacol montat de Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca în regia lui Bocsárdi László, a fost unul dintre cele mai puternice momente din cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2016 (unde a avut două reprezentaţii).

Un articol de Corina Dima|14 noiembrie 2016

Textul are la bază întâmplări zguduitoare ascunse de poporul polonez timp de aproximativ 50 ani: în orăşelul Jedwabne, în timpul ocupaţiei naziste a Poloniei din al doilea război mondial, peste 1.600 de evrei au fost masacraţi de către polonezi în anul 1941, mai exact de către oamenii din localitate (crima în masă fiind atribuită iniţial fasciştilor ocupanţi).

Piesa urmăreşte destinul a 10 locuitori din Jedwabne (5 evrei şi 5 catolici) timp de aproximativ 70 ani, începând cu anul 1925.  Destinele acestor personaje se bazează pe fapte reale, autorul îi plasează însă, ficţional, într-un context, ca fiind colegi de clasă.

Regizorul Bocsárdi László propune o abordare scenică eludată de orice elemente care ar putea bruia sau distrage atenţia de la desfăşurarea întâmplărilor. Ce înseamnă acest lucru? Toate elementele de scenografie sunt minime: nu există decoruri şi nici costume. Pe scenă se află tot timpul 10 scaune şi 10 microfoane alături de câteva reflectoare. Actorii poartă costume din plastic transparent având pe dedesubt îmbrăcăminte culoarea pielii (fluiditate, transparenţă, fără contraste, uniformitate, toţi sunt la fel). Minimizarea acestor elemente nu face altceva decât să aducă spectatorul în zona cuvântului rostit şi a semnificaţiilor care derivă din acestea. Totul se centrează în jurul faptelor, a textului spus, spus într-un anumit fel, într-un soi de ’’simplitate’’ resemnată.

Actorii nu dramatizează exagerând replici, expresii sau comportamente. Ei povestesc şi enumeră pur şi simplu nişte întâmplări. Acestea sunt de fapt poveştile oamenilor care nu mai sunt printre noi. Şi poate că este detaşarea celor care au trecut prin greutăţi şi nu le mai judecă şi poate că le-au iertat deja, izbăvindu-se…

Sau poate că e aşezată înadins această plasă imaginară de detaşare aparentă, care acoperă toate poveştile, le învăluie cu un văl fluid… Iar vălul îşi face loc şi ţese un respiro, o uşoară distanţă între poveste şi privitor – ajutându-l pe acesta din urmă să asculte mai lesne, să vadă mai clar faptele. Şi aşa apar introspecţia şi întrebările despre război. Unde se plasează umanismul în contextul războiului şi ce duce la dezumanizare şi pierderea valorilor fundamentale, unde sunt oamenii oameni?

Regizorul reuşeşte să creeze (probabil tocmai prin simplitate, prin eludarea acestor mijloace de expresie/ vizuale) un spaţiu virtual, o conexiune cu multe fire nevăzute între omul de pe scenă şi omul din sală. Cu toate că ascultă poveşti despre întâmplări atroce, spectatorul este cumva magnetizat, urmăreşte absorbit, cu sufletul la gură, fiecare detaliu al poveştii şi caută dreptatea şi adevărul.

Daca piesa de teatru recurge la de-dramatizare de text, nu are decoruri şi nici costume, apare în schimb un alt element important în discursul artistic – elemental sonor este omniprezent, personajul colectiv ‘’corul’’ care punctează momentele cheie prin partituri puternice cântate la unison sau cor mixt pe mai multe voci, a cappella.

În acest spectacol nu putem face referire la jocul unui actor sau altul. Ei se comportă mereu ca o echipă, există o unitate, coerenţă, comunicare, sunt împreună şi în joc. E admirabil efortul de susţinere a unei astfel de piese – atât ca lungime cât şi ca intensitate a energiei şi a trăirilor emanate. În plus este lăudabilă munca depusă în a interpreta partiturile corale (actorii nefiind muzicieni!), ‘’se aude’’ în intonaţie, respiraţie, pronunţie şi sincronizări că au muncit extraordinar de mult împreună, ca ansamblu.

Efectul tuturor acestor elemente puse laolaltă este uluitor. Cu toate că piesa durează aproape 3 ore, cu un minim de elemente vizuale şi un subiect dens, greu, cu poveşti de viaţă şi de moarte care te ţintuiesc în scaun, cu răsuflarea tăiată (stârnind revoltă, silă, milă, mânie, oroare, dezgust plecând de la bucuria, candoarea,  veselia din prima parte a piesei, când personajele sunt copii, colegi de clasă) piesa ar fi putut avea toate şansele să istovească, să copleşească spectatorul… Dar nu, dimpotrivă, reacţia este inversă: jocul actorilor te poartă cu el ca într-un carusel, cu un suiş amplu (copii, jocuri, prietenie, veselie) şi apoi într-un coborâş abrupt, cu spirale ameţitoare, unde vezi numai hăuri şi prăpastii. Răul care declanşează exterminarea evreilor se propagă ca o molimă în rândul tuturor personajelor, îi transformă şi demonizează aproape pe toţi. Până şi evreica salvată prin căsătorie cu un catolic nu mai vrea să audă de originile ei niciodată; ea îşi reneagă întreaga istorie, de spaima ororilor ce ar putea să vină odată cu cel mai mic gest care face referire la trecutul ei de evreică (Rachelka, botezată în Marianna/ actriţa Anca Hanu). Există un singur personaj care îşi păstrează verticalitatea morală, punctează cu fapte bune şi gesturi fireşti tot parcursul piesei, Abram (Ionuţ Caras), care trimite scrisori către colegii săi rămaşi în Polonia (el mutându-se în America). El îşi construieşte treptat aura de profet împăciuitor care păstreză pentru eternitate valorile morale alături de istoria neştirbită a memoriei întregului său neam. El păstrează tot timpul firescul, umanul şi adevărul.

Personajele reale care au inspirat acest text au trăit între 1919 şi 2003 se numesc: Dora, Zocha, Rachelka, Jakub, Rysiek, Menachem, Zygmunt, Heniek, Wladek, Abram. Actorii teatrului clujean care interpretează aceste destine: Sânziana Tarţa, Irina Wintze, Anca Hanu, Cristian Rigman, Radu Lărgeanu, Miron Maxim, Cătălin Herlo, Ovidiu Crişan, Matei Rotaru, Ionuţ Caras.

clasa-noastra-1

CLASA NOASTRA de Tadeusz Słobodzianek
traducere de Cristina Godun

regia: Bocsárdi László 
decorul: Bartha József 
costumele: Kiss Zsuzsanna 
dramaturgia: Benedek Zsolt 
muzica și corepetiția: Boros Csaba 
imagini video: Cristian Pascariu 
asistent de corepetiție: Adela Bihari 
instructor de step: Adrian Strâmtu 
asistent de regie: Eugenia Sarvari 
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Dora (1920-1941): Sânziana Tarţa 
Zocha (1919-1985): Irina Wintze 
Rachelka, mai târziu Marianna (1920-2002): Anca Hanu 
Jakub Kac (1919-1941): Cristian Rigman 
Rysiek (1919-1942): Radu Lărgeanu 
Menachem (1919-1975): Miron Maxim 
Zygmunt (1918-1977): Cătălin Herlo 
Heniek (1919-2001): Ovidiu Crişan 
Władek (1919-2001): Matei Rotaru 
Abram (1920-2003): Ionuţ Caras 
Dirijor: Boros Csaba 

Foto: Nicu Cherciu

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.