UNDERCLOUD 12: curaj și asumare pe scena teatrului independent
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-12-curaj-si-asumare-pe-scena-teatrului-independent/

Ajuns la cea de-a 12-a ediţie, UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, primul festival de teatru independent din România va avea loc anul acesta în perioada 23-30 august, la Muzeul Țăranului Român.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2019

Timp de 8 zile, spectatorii vor avea șansa de a participa la peste 30 de spectacole de teatru contemporan, performanceuri, spectacole de dans, concerte și experiențe artistice unice.

Biletele s-au pus în vânzare pe mystage.ro și pe Eventbook.

Ediția din 2019 își propune să vorbească despre curaj și asumare într-un context cultural și artistic tot mai dificil, în care sprijinul instituțiilor culturale de stat este diminuat considerabil sau chiar absent. Festivalul UNDERCLOUD s-a născut acum 12 ani din nevoia de exprimare artistică liberă și a dovedit că este o platformă independentă reper, scena festivalului fiind definită de spectacole reprezentative, curajoase, unice.

Am născut acest festival și l-am crescut firesc de la an la an. Ba mai mult, am avut grijă să nu dezamăgim publicul, să garantăm experiențe cu sens și să nu ne pierdem entuziasmul, indiferent de dificultățile întâmpinate. Asta vom face și în ediția de anul acesta când nu avem niciun sprijin de la stat, dar avem aceeași nevoie artistică. Promisiunea este că la UNDERCLOUD veți găsi aceeași calitate și atmosferă, indiferent de piedici” – Chris Simion Mercurian, directoarea festivalului.

Selecția UNDERCLOUD din acest an aduce în discuție subiecte actuale, despre care este necesar să vorbim mai mult decât oricând: despre eroi și origini culturale vorbește ”BASMa CURATĂ”, spectacol de dans contemporan a cărui concept și coregrafie sunt semnate de Arcadie Rusu și Ioana Marchidan (producție: Linotip), despre onestitate și noi începuturi se vorbește în spectacolul scris și regizat de Letiția Vlădescu – ”Această Sonia” (producție: Green Hours).

Cataclisma (concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andreea Gavriliu, producție: unteatru) este un solo coregrafic despre deformare și acumulare, Dust (r: Ana Crăciun-Lambru, producător: Connecticut Repertory Theatre) este un one woman performance despre sacrificiul oricărui emigrant plecat în căutarea unei vieți mai bune. Despre bani și timp vorbește Radu Popescu în Cadran Plus Plus.

Teatrul și cinemaul se întâlnesc pe scenă în Persona, povestea lui Ingmar Bergman, Putere. Povești personale (regia: Carmen Lidia Vidu) are ca punct de pornire și reper vizual pictura artistului contemporan Gheorghe Fikl iar prima piesă scrisă de Pascal Bruckner pentru Grivița 53, Cu ce vă servesc? îl are ca sursă de inspirație pe dramaturgul Eugene Ionesco.

Pe Oana Pellea o puteți vedea în #ViațaLaBirou, un spectacol despre interacțiunea interumană în regia Letiției Roșculeț, pe Marian Râlea și Dana Rogoz în Proof, spectacolul regizat de Andrei și Andreea Grosu la unteatru, pe Maria Obretin în Cadran plus plus iar pe Maia Morgenstern în Cu ce vă servesc?.

Mai multe detalii despre spectacolele #UNDERCLOUD12 și programul festivalului se găsesc pe www.undercloud.ro, pe facebook.com/undercloudfestival și instagram.com/undercloudfestival.

Ca în fiecare an, UNDERCLOUD pregătește publicului scene alternative și evenimente speciale. Anul acesta, poezia urcă pe scenă pentru poeți consacrați sau amatori, iar finalul festivalului va fi marcat de un concert Moonlight Breakfast, pe 30 august la Muzeul Țăranului Român.

Biletele pot fi achiziționate online prin MyStage sau Eventbook.

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.

Foto: UNDERCLOUD 12 – facebook

 

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.