UNDERCLOUD 2018 inaugurează secțiuni de dans și performance
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-2018-inaugureaza-sectiuni-de-dans-si-performance/

Se iau cele mai bune spectacole şi se adună sub norul Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Se abate de la reţeta tradiţională şi se adaugă două ingrediente noi: dans şi performance. Se lasă timp de 10 zile să (se) joace, să danseze şi să bucure inimile îndrăgostiţilor de artă independentă. Acestea sunt doar câteva dintre ingredientele care vor face cea de-a unsprezecea ediţie UNDERCLOUD memorabilă.

Un articol de Petre Ivan|10 august 2018

UNDERCLOUD 2018 va avea loc în perioada 22-31 august în București, la ARCUB-Gabroveni și va găzdui peste 35 de evenimente din România, Anglia, China, Franța, Israel, Polonia și Portugalia.

Iubitorii de artă care vor participa la Festivalul UNDERCLOUD, realizat cu sprijinul Primăriei Capialei prin ARCUB, vor avea ocazia să participe la spectacole de teatru, spectacole-lectură, dans, performance, workshop-uri, conferințe, lansări de carte.

Dansând cu norii

Anul acesta festivalul anunță două noutăți importante: crearea a două secțiuni – dans și performance – și invitarea unor producții independente din afara Bucureștiului.

„Intrăm într-un nou deceniu. UNDERCLOUD a crescut firesc, organic și a ajuns după 11 ani un reper al mișcării independente de teatru. De la an la an s-a transformat frumos, cu curaj, cu oameni cu viziune și a ajuns să fie un eveniment așteptat toată vara. Secțiunile noi vin în întâmpinarea gândului de a avea un festival de interferență artistică.”, spune Chris Simion-Mercurian, fondatoarea Festivalului.

Click pe acest link pentru a vedea programul evenimentului

Printre spectacolele de dans de anul acesta se numără și două producții din Israel: The Third Dance un show care pune în lumină romantismul și toate clișeele acestuia  și Territorial Opera, conceput de Schlomit Fundaminsky, desemnată de Ministerul Culturii din Israel cea mai promițătoare tânără coregrafă.

Pe de altă parte, secțiunea performance include spectacole precum: Homo Love, Nok !Nok ! și Institute of Change.

O altă noutate pe care o aduce această ediție este selecția unor spectacole independente din afara Bucureștiului. Este vorba de Complet alb (Iași), În umbra marelui plan (Cluj) și MaRo (Târgu-Mureș). Complet alb ne face să experimentăm ce simte un nevăzător, În umbra marelui plan este o ȋncercare de a reconstitui istoria unui experiment social, iar MaRo ne arată bizareriile relaţiilor româno-maghiare.

 

 Stele călătoare

Dintre categoriile deja consacrate iese în evidență secțiunea de spectacole internaționale. La această ediție festivalul și-a îndreptat atenția către artiștii români care fac performanță în străinătate.

„Am continuat tradiția din ultimii cinci ani, aceea de a aduce invitați internaționali și spectacole străine în premieră în România, iar anul acesta punem reflectoarele pe artiștii români care au succes în afara țării și care sunt mai puțin cunoscuți aici”, a declarat Carla-Maria Teaha, directorul executiv al festivalului.

Astfel, UNDERCLOUD se va deschide cu The Fever (22 și 23 august), o producție franceză care o readuce acasă pe actrița Simona Măicănescu. Un spectacol monolog despre inegalitatea socială, The Fever este regizat de Lars Norén, considerat cel mai important dramaturg suedez după August Strindberg. Textul aparține lui Wallace Shawn, celebru actor și scriitor hollywoodian care a colaborat cu regizori precum Woody Allen.

O altă producție care pune în evidență contribuția unui român la un spectacol internațional este Stretto (22 august). Spectacolul îl are în centru pe dansatorul, profesorul și coregraful Romulus Neagu, stabilit în Portugalia.

Pe 24 august veți putea urmări performance-ul londonez Victory Over The Sun, bazat pe spectacolul omonim din 1913 care la momentul lansării a schimbat arta de avangardă din Rusia.

Alchimie culturală

În program își vor face loc și anul acesta spectacolele-lectură, workshop-urile și lansările de carte.

Din seria spectacolelor-lectură fac parte „Orbi” (de Petronela Rotaru) și „mai drăguț decît dostoievski” (de Nora Iuga și Angela Baciu), dramatizate de Chris Simion-Mercurian.

De asemenea, profesioniștii din industria artelor spectacolului vor putea interacționa cu artiștii străini prin două workshop-uri de excepție: Jarosław Fret, regizor al Institutului Grotowski din Polonia și regizorul chinez Tang Shu-Wing,  denumit și „Achimistul teatrului minimalist”.

Programul complet al UNDERCLOUD 2018 este disponibil pe www.undercloud.ro

Schimbările care ar putea interveni vor fi anunțate pe site și pe pagina de Facebook a festivalului.

Biletele pot fi achiziționate online prin mystage sau eventbook.

Începând cu luni, 13 august, spectatorii beneficiază de campania 1+1 VIAȚA FĂRĂ CASH, susținută de Raiffeisen Bank: la 1 bilet cumpărat cu un card Raiffeisen Bank de la Casa de Bilete ARCUB- Gabroveni (str. Lipscani 84-90), al doilea bilet este oferit cadou. Această promoție nu este valabilă și pentru biletele cumpărate online.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

21
/06
/15

Născut în 1927 regizorul de teatru Vlad Mugur ar fi împlinit în 22 iunie, 88 de ani. Casa de producție vă propune „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, un spectacol realizat cu trupa Teatrului din Craiova, de la a cărui înființare în 1850 aniversăm 165 de ani. Spectacolul poate fi vizionat luni, luni, 22 iunie, de la ora 20:10, la TVR2.