UNDERCLOUD se mută pe Calea Griviței
https://www.ziarulmetropolis.ro/undercloud-se-muta-pe-calea-grivitei/

Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD se mută pe Calea Griviţei, într-un demers unic în istoria festivalului.

Un articol de Liliana Matei|19 mai 2022

După ce ne-a obișnuit timp de 14 ani într-un spațiu singular (Terasa Motoare – Lăptăria Enache, Hanul Gabroveni sau M.Ț.R. ) UNDERCLOUD se extinde și urmează să se desfășoare în 7 spații partenere: Teatrul Dramaturgilor Români, UNARTE, Muzeul Literaturii, Biserica Sfinții Voievozi, J`ai Bistro, Black Habit și Grivița 53. Festivalul va avea loc între 13 și 19 iunie.

Cel de-al optulea spațiu este strada în sine, trotuarele de la UNARTE până la Teatrul Dramaturgilor, cartier istoric care în perioada interbelică era considerat Montmarte al Bucureștiului și care astăzi, pe lângă amintiri, memorie, energie oferă și un imens potențial comercial și creativ. Organizatorii și-au propus să revitalizeze această zonă și să-i redea efervescența de altă dată.

„Confortul este cea mai periculoasă stare în care putem ajunge. E șansa noastră spre ratare. Atât umană, cât și artistică. Atunci când lucrurile nu te mai costă, se instalează rutina și ușor ușor bifarea. Singura soluție în această situație este schimbarea. Și cum eu nu trăiesc cu jumătate de măsură, am propus o reformă culturală de care sunt convinsă că toată lumea are nevoie. Provocarea Undercloud a fost întotdeauna, mai devreme sau mai târziu apreciată și benefică”, declară Chris Simion-Mercurian, fondatoarea UNDERCLOUD.

Schimbarea spațiilor în care se va desfășura festivalul nu este singura surpriză din acest an. Dacă tot e un început de revoluție culturală, atunci să fie: identitatea vizuală a festivalului a primit o nouă formă și culoare.

„Simbolul logo-ului ne descrie un nor care se însăilează ușor pe cerul creativității, în manieră free hand, care vorbește despre libertatea de exprimare, despre inovație, un nor care plutește, fără început și fără sfârșit, însemnând la desenarea fără limite a artei de orice formă și în orice spațiu”, spune Alina Gavrilă-Borțun, creatoarea noului logo UNDERCLOUD și noului afiș.

Până în prezent UNDERCLOUD este sprijinit de Ministerul Culturii, Primăria Capitalei prin ARCUB, Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Rock FM, Magic FM, Theatrum. Producător: Fundația Calea Griviței.

Programul este anunțat pe site-ul festivalului www.undercloud.ro și pe paginile de social media. Biletele sunt puse în vânzare pe mystage.ro și bilete.ro.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.