Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.