UNDEVA, CÂNDVA… Belmondo, Delon & Gabin, 1968
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-belmondo-delon-gabin-1968/

Într-o zi de 17 mai (1904) se năştea Jean Gabin, unul dintre cele mai mari staruri ale cinematografiei franceze, un actor cu o carieră de peste patru decenii şi roluri în aproape 100 de filme

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2018

Cu o reputație de mizantrop, Jean Gabin și-a dorit toată viața să se retragă la țară. Atunci când averea i-a permis, a cumpărat mai multe terenuri în Normandia, printre care „La Pichoniere”, moșia de care s-a ocupat cu toată dăruirea. Actorul a primit titlul de ofițer al Legiunii de Onoare al Franței în 1960.
* * *

Jean – Alexis Moncorge s-a născut la 17 mai 1904, la Paris, fiind fiul lui Madeleine Petit şi al lui Ferdinand Moncorgé, un artist al cărui nume de scenă era Gabin.

A crescut în satul de Meriel în regiunea Seine-et-Oise (acum Val-d’Oise ). A urmat cursurile Liceului Janson de Sailly.

A abandonat şcoala timpuriu, a lucrat ca muncitor până la vârsta de 19 ani, când a intrat în lumea artistică, cu un rol într-o producţie semnată Folies Bergeres. A continuat să joace roluri mici înainte să meargă în armată.

După terminarea serviciului militar, a revenit la lumea artistică, jucând sub numele Jean Gabin, imitând stilul de a cânta al lui Maurice Chevalier, care era în vogă la momentul respectiv.

A făcut parte dintr-o trupă care a efectuat un turneu în America de Sud, iar la întoarcerea în Franţa a găsit de lucru la Moulin Rouge. Performanţele sale au început să fie remarcate şi i-au fost oferite roluri mai bune, în două filme mute din 1928.

Doi ani mai târziu, el a făcut cu uşurinţă trecerea la filmul vorbit, într-o producţie din 1930, semnată Pathe Freres, intitulată „Chacun sa Chance”. Interpretând roluri secundare, Gabin a jucat în peste 12 filme în următorii patru ani, inclusiv filme în regia lui Maurice şi Jacques Tourneur.

Jean Gabin & Marlene Dietrich, 1 ianuarie 1946

Talentul i-a fost recunoscut pentru rolul din „Maria Chapdelaine”, o producţie 1934 regizată de Julien Duvivier. Distribuit ca erou romantic într-o dramă de război din 1936, „La Bandera”, acest al doilea film regizat de Duvivier l-a consacrat pe Gabin ca un mare actor.

În anul următor, el a făcut echipă cu Duvivier din nou, de data aceasta în marele succes „Pepe le Moko”. Popularitatea filmului i-a adus recunoaşterea internaţională lui Gabin.

În acelaşi an, el a jucat în filmul lui Jean Renoir „La Grande Illusion”, un film anti-război, care a rulat la un teatru din New York timp de şase luni. Acesta a fost urmat de una dintre creaţiile majore ale lui Renoir: „La Bete humaine” (Bestia Umană), o tragedie bazată pe romanul lui Émile Zola, avându-i ca interpreţi pe Gabin şi Simone Simon.

Copleşit de oferte de la Hollywood, pentru o perioadă Gabin le-a refuzat pe toate, până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. În urma ocupaţiei germane din Franţa, el s-a alăturat lui Jean Renoir şi Julien Duvivier în Statele Unite ale Americii.

Divorţat de a doua soţie în 1939, în timpul petrecut la Hollywood, Gabin a început o poveste de dragoste cu Marlene Dietrich.

Foto: Jean Gabin, Alain Delon, J P Belmondo, Marlene Dietrich

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.