Cănuță, om sucit, pe strada Sapienții, 11 bis (via Florin Iaru) – partea I
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-canuta-om-sucit-pe-strada-sapientii-11-bis-via-florin-iaru-partea-i/

Puţină lume ştie că, în spatele aparenţei mele de om serios şi atotcunoscător se ascunde un soi de Cănuţă om sucit, un Lică Zăpăcilă al familiei, unul care-şi ia părerile şi impresiile drept realitate. Asta în ceea ce mă priveşte, desigur. Cînd mi se pare că am înţeles ceva, nu mai acord nici o atenţie restului, amănuntelor. Exemplul cel mai strălucit este chiar vacanţa pe care o ronţăi acum, mirîndu-mă şi dînd cu căciula după cîini.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2019

În urmă cu o lună de zile, am aranjat un sejur în Grecia cu Christian Tour. Am fost foarte serios și ei au fost foarte serioși. Mi-au comunicat datele, 9-16 august, hotelul și stelele. Pentru că a fost o ofertă bună, am decis să mai petrec cîteva zile, înainte, prin Peraia, astfel încît să ajung în Lefkada (noul paradis turistic pentru adoratorii lui Halkidiki) exact la țanc.

Pe Pe 9 august trecute fix, ne-am urcat în mașină și am pornit. După patru ore și jumătate am traversat tunelul subteran și, în jurul orei 16, am aterizat, cu cățel, cu purcel, în hotelul Tesoro. M-am prezentat la recepție, am înmînat biletul, iar recepționerul s-a uitat la mine ca la felul patru.

— Azi? – a întrebat el. Sunteți sigur că e de azi?florin iaru
— Da, am zîmbit încrezător, dar cu un soi de neliniște. Mă așteptam să fiu primit cu brațele deschise.
— Hm, a spus bărbatul cărunt, căutînd de zor printre rezervări. Nu găsesc nimic. Da’ nimic. De regulă, sejururile de la Christian Tour încep lunea.
— Ce are a face? Eu am venit vineri. Asta e.

Omul a mai zăbovit cîteva minute apoi s-a întors spre mine, după ce bolborosise ceva în greacă cu o tipă blondă.
— Nu, nu e.
— Ei, pe naiba. Ia uitați-vă aici!

Bărbatul cărunt s-a uitat pe rezervarea cu care venisem, s-a mai uitat o dată și și-a desfăcut brațele în lături.
— Domnule, da, e ziua de 9, dar e în septembrie!
— Imposibil.
I-am smuls hîrtia din mînă. Acolo stătea scris, clar, să citească și orbii: 9-16.09 2019.
M-am albit

(va urma)

_________

Florin Iaru este poet, prozator, fost membru al celebrului Cenaclu de luni, iar de câțiva ani încoace organizează împreună cu Marius Chivu unele dintre cele mai de succes ateliere de creative writing din țară.

Foto: Lefkada, Florin Iaru – facebook

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.