Cănuță, om sucit, pe strada Sapienții, 11 bis (via Florin Iaru) – partea I
https://www.ziarulmetropolis.ro/undeva-candva-canuta-om-sucit-pe-strada-sapientii-11-bis-via-florin-iaru-partea-i/

Puţină lume ştie că, în spatele aparenţei mele de om serios şi atotcunoscător se ascunde un soi de Cănuţă om sucit, un Lică Zăpăcilă al familiei, unul care-şi ia părerile şi impresiile drept realitate. Asta în ceea ce mă priveşte, desigur. Cînd mi se pare că am înţeles ceva, nu mai acord nici o atenţie restului, amănuntelor. Exemplul cel mai strălucit este chiar vacanţa pe care o ronţăi acum, mirîndu-mă şi dînd cu căciula după cîini.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2019

În urmă cu o lună de zile, am aranjat un sejur în Grecia cu Christian Tour. Am fost foarte serios și ei au fost foarte serioși. Mi-au comunicat datele, 9-16 august, hotelul și stelele. Pentru că a fost o ofertă bună, am decis să mai petrec cîteva zile, înainte, prin Peraia, astfel încît să ajung în Lefkada (noul paradis turistic pentru adoratorii lui Halkidiki) exact la țanc.

Pe Pe 9 august trecute fix, ne-am urcat în mașină și am pornit. După patru ore și jumătate am traversat tunelul subteran și, în jurul orei 16, am aterizat, cu cățel, cu purcel, în hotelul Tesoro. M-am prezentat la recepție, am înmînat biletul, iar recepționerul s-a uitat la mine ca la felul patru.

— Azi? – a întrebat el. Sunteți sigur că e de azi?florin iaru
— Da, am zîmbit încrezător, dar cu un soi de neliniște. Mă așteptam să fiu primit cu brațele deschise.
— Hm, a spus bărbatul cărunt, căutînd de zor printre rezervări. Nu găsesc nimic. Da’ nimic. De regulă, sejururile de la Christian Tour încep lunea.
— Ce are a face? Eu am venit vineri. Asta e.

Omul a mai zăbovit cîteva minute apoi s-a întors spre mine, după ce bolborosise ceva în greacă cu o tipă blondă.
— Nu, nu e.
— Ei, pe naiba. Ia uitați-vă aici!

Bărbatul cărunt s-a uitat pe rezervarea cu care venisem, s-a mai uitat o dată și și-a desfăcut brațele în lături.
— Domnule, da, e ziua de 9, dar e în septembrie!
— Imposibil.
I-am smuls hîrtia din mînă. Acolo stătea scris, clar, să citească și orbii: 9-16.09 2019.
M-am albit

(va urma)

_________

Florin Iaru este poet, prozator, fost membru al celebrului Cenaclu de luni, iar de câțiva ani încoace organizează împreună cu Marius Chivu unele dintre cele mai de succes ateliere de creative writing din țară.

Foto: Lefkada, Florin Iaru – facebook

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.