Eugen Ionescu, împreună cu fiica sa, Marie France, şi soţia, Rodica, la sfârşitul anilor 80, în oraşul elveţian St. Gallen.
Un articol de Petre Ivan|26 noiembrie 2018
„Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunţăm. Marea iubire nu ştie ce înseamnă renunţarea, n-o cunoaşte. Ea nu se resemnează niciodată, căci resemnarea, la fel ca eşecul, e pentru mediocri.” – Eugen Ionescu, născut într-o zi de 26 noimebrie (1909)
Pe când avea doar doi ani, familia părăsește România și se stabilește la Paris. Franța va deveni leagănul copilăriei lui Ionescu alături de mama sa, Marie – Thérèse și de sora Marilina. Tatăl îi părăsește în 1916 (momentul intrării României în război), pentru a se întoarce în România și a se înrola în armată.
Viitorul scriitor va avea o relație specială cu mama sa, declarând în nenumărate rânduri: Mama, care m-a crescut, era de-o incredibilă tandreţe şi plină de umor, în ciuda faptului că unul dintre copii îi murise la o vârstă fragedă şi că fusese abandonată – după cum am povestit adesea – de soţul ei ce a lăsat-o singură în marele Paris.
Cei doi copii ai familiei Ionescu sunt îndepărtați de dragostea maternă în anul 1922, când tatăl se întoarce și obține custodia celor doi copii.
Din paradisul copilăriei sale, Eugen Ionescu ajunge în România, pe care a considerat-o un exil al ființei sale. La București este nevoit să învețe limba română și este înscris la liceul Sfântul Sava, unde peste câțiva ani se va întoarce ca profesor de limba franceză.
Inadaptarea lângă noua familie și asimilarea dificilă a noii culturi se vor reflecta în notele scăzute pe care le obține la școală, elocventă fiind media 6 la purtare. Caracter rebel și dificil de modelat, se va considera mereu Eu, cel fără adăpost.
După doar patru ani petrecuți lângă tată și soția acestuia, Lola, Eugen Ionescu pleacă de acasă împreună cu Marilina și se mută la mama lor, care părăsise Franța și se stabilise în București, pentru a fi mai aproape de copii. P
lecarea de acasă, mizeria în care a fost nevoit să supraviețuiască, exmatricularea de la liceu sunt momente marcante în existența scriitorului, care, ajuns la maturitate, le consideră, în stilul inovatorului teatrului absurd, o binecuvântare a divinității. Doar traversând aceste obstacole a ajuns să se cunoască pe sine și să valorifice potențialul său artistic.
(sursa: edusoft.ro)
Foto: Eugen Ionescu – facebook
