„Une vie violente” și „Le Fidèle”: un thriller politic și un film de acțiune cu Adèle Exarchopoulos
https://www.ziarulmetropolis.ro/une-vie-violente-si-le-fidele-un-thriller-politic-si-un-film-de-actiune-cu-adele-exarchopoulos/

Curse de maşini, afaceri de familie, jafuri, oameni obişnuiţi, personaje seducătoare, secrete periculoase, extremism politic, libertate, scenarii inspirate din întâmplări reale. În august, INDEPENDENŢA FILM aduce în cinematografe un thriller politic despre zbuciumata istorie recentă a insulei Corsica şi un film de acţiune cu Adèle Exarchopoulos.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2018

O viață violentă / Une vie violente, un film de Thierry de Peretti,  va intra în cinematografe din 10 august, în timp ce Le Fidèle / Jafuri, mașini și fidelitate fără limite, în regia lui Michaël R. Roskam, va fi pe ecrane din 31 august.

Le Fidèle / Jafuri, mașini și fidelitate fără limite îi are în distribuție pe Adèle Exarchopoulos, cea mai tânără actriță premiată cu Palme d’Or, pentru rolul principal din La vie d’Adèle (2013), alături de Matthias Schoenaerts, distins în 2013 cu Premiul César pentru Cel mai bun actor.

Povestea din Le Fidèle. Când Gino o întâlneşte pe Bénédicte, se îndrăgostește instant, pasional și necondiționat. Ea este implicată într-o afacere de familie și conduce mașini de curse. El e un tip destul de obișnuit, cool și atrăgător… dar ascunde un secret. Genul de secret care poate pune în pericol viața lui și a celor din jur. Pentru a-și salva dragostea, Gino și Bénédicte vor lupta împotriva sorții, a rațiunii și a propriilor slăbiciuni.

Lansat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, prezentat la Toronto IFF 2017 și parte din selecția oficială a BFI London Film Festival, Le Fidèle / Jafuri, mașini și fidelitate fără limite va avea premiera în cinematografele românești în 31 august. Co-producție Franța – Belgia, 2017.

* * *

O viață violentă / Une vie violente, un thriller politic despre zbuciumata istorie recentă a insulei Corsica, va intra în cinematografe din 10 august, distribuit de Independența Film.

Un tânăr educat alege calea extremismului politic. Unde poate duce un drum pavat cu violență, cruzime și moarte?

Cu o poveste inspirată din întâmplări reale, O viață violentă / Une vie violente a fost proiectat în premieră în cadrul Săptămânii Criticii la Cannes, în 2017.

Povestea din O viață violentă / Une vie violente. În ciuda amenințărilor cu moartea care îl urmăresc, Stéphane decide să se întoarcă în Corsica pentru a asista la înmormântarea prietenului său cel mai bun, camarad în armată, asasinat cu o zi în urmă. Aici are ocazia să-și amintească toate evenimentele care l-au condus pe el, un mic burghez din Bastia, de la delincvență la radicalism politic și la clandestinitate.

Filmul îi are în distribuție pe Jean Michelangeli, Henri-Noël Tabary, Cédric Appietto, Marie-Pierre Nouveau și Délia Sepulcre-Nativi și este o producție Franța, 2017, ce va avea premiera în cinematografele românești în 10 august.

Foto: cinema, „Une vie violente” și „Le Fidèle” –

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.