Unifest – acces gratuit pentru studenţi la teatru şi la concerte
https://www.ziarulmetropolis.ro/unifest-acces-gratuit-pentru-studenti-la-teatru-si-la-concerte/

Unifest le conferă studenţilor acces gratuit la piese de teatru, muzee şi concerte şi ocazia de a participa la conferinţe şi dezbateri în cadrul celei de-a 12-a ediţii a celui mai mare festival studenţesc din România, desfăşurat în perioada 4 – 14 noiembrie.

Un articol de Andrada Văsii|6 noiembrie 2013

Unifest le conferă studenţilor acces gratuit la piese de teatru, muzee şi concerte şi ocazia de a participa la conferinţe şi dezbateri în cadrul celei de-a 12-a ediţii a celui mai mare festival studenţesc din România, desfăşurat în perioada 4 – 14 noiembrie.

Cea de-a 12-a ediţie Unifest a fost inaugurată luni, printr-o serie de evenimente organizate de Uniunea Studenţilor din România (USR).

În mod tradiţional, inaugurarea Unifest a fost marcată prin organizarea unui flashmob, în Piaţa Universităţii, la ora 11.00, urmat de conferinţa de deschidere, care a avut loc în Amfiteatrul Nicolae Iorga al Facultăţii de Istorie – Universitatea din Bucureşti, la ora 11.30.

Anul acesta, momentul artistic a fost reprezentat de o simbioză între muzică şi dans, îmbinând clasicul cu modernul, studenţii reuşind să marcheze în mod spectaculos debutul festivalului.

Unifest – un festival pentru toţi studenţii

La conferinţă au participat secretarul de stat Cosmin Cristian, preşedintele USR – Loredana Urzică, prim-vicepreşedintele USR – Radu Petrariu şi vicepreşedintele zonei de sud-vest USR – Daniel Petrache.

Festivalul înseamnă zece zile de promovare a culturii prin artă, muzică, sport şi educaţie nonformală. În acest sens, Unifest facilitează accesul liber pentru studenţi la piese de teatru, muzee, concerte, operă, Ateneul Român, seri de folk şi poezie, oferindu-le 30.000 de bilete gratuite, pe baza carnetului de student.

Unifest

Cover-ul Unifest

Alte activităţi integrate în program sunt trainingurile, conferinţele şi dezbaterile, campaniile de donare de sânge, dar şi un concert de la Sala Palatului, notează Mediafax.

Programul Unifest poate fi consultat pe site-ul www.unifest.ro şi pe pagina de Facebook, iar biletele şi invitaţiile vor fi distribuite la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, între 5 şi 8 noiembrie şi între 11 şi 13 noiembrie, în intervalul orar 16.00 – 19.00, în baza carnetului de student sau a cardului ISIC.

Info:

Festivalul Unifest este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Foto credit: Unifest

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

20
/10
/23

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne aşteaptă la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne” a noului sezon. Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

19
/10
/23

Scriitoare, cu texte puse în scenă pe diverse scene din România, Mihaela Michailov curatoriază pentru al doilea an, alături de Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari, o ediție a FNT. Am invitat-o la o discuție cu cărțile pe masă despre selecția din acest an.

19
/10
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă continuă demersul de a se multiplica și de a cuceri privitorii prin arta pe care o curatoriază, expune și susține, în spațiile proprii sau în cele prietene, cu o serie de evenimente programate până la finalul lunii octombrie.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.