UNITER anunţă preselecția pentru Gala Tânărului Actor – HOP
https://www.ziarulmetropolis.ro/uniter-anunta-preselectia-pentru-gala-tanarului-actor-hop/

UNITER anunţă organizarea preselecţiei pentru Gala Tânărului Actor – HOP, a XXV-a ediţie, în perioada 13 – 15 iulie 2022, la Teatrul Odeon din Bucureşti, sala Majestic. Redăm mesajul UNITER.

Un articol de Ziarul Metropolis|19 mai 2022

Ne adresăm tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licență) începând cu promoţia 2017.

Tema ediției 25 a Galei Tânărului Actor HOP este: Musical = Actor Total + Show Total şi se va desfăşura sub bagheta cunoscutului coregraf, dansator și regizor Răzvan Mazilu.

Musicalul este forma de teatru care îți oferă libertate de creație nelimitată. Este o experiență foarte intimă care nu poate fi cuantificată în timp sau în spațiu, ci în emoție…

Modalitățile de expresie ale actorului de Musical sunt o împletire de cânt, rostire și mișcare, toate acestea completându-se una pe cealaltă și împlinindu-se într-un spectacol complex.

Cei care cred că posedă atuurile Actorului Total – actorul care face performanţă în teatru, coregrafie/dans şi muzică, cei care acceptă această provocare și vor să aducă strălucirea Broadway-ului pe scena HOP, sunt invitați să se înscrie cu un recital care să includă text, dans și muzică, cu o durată între 5 și 8 minute, atât la Secţiunea Individual, cât şi la Secțiunea Grup (componența grupului nu va depăși 5 participanți).

Momentul prezentat trebuie să conțină, obligatoriu, elemente de Musical… show total!

Acompaniamentul poate fi live, la pian sau cu negativ.

Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email [email protected] un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau adeverință (în cazul absolvenților anului 2022), o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exercițiului prezentat. De asemenea, dacă sunt anumite cerințe tehnice pe care le putem asigura, vă rugăm să le menționați.

Data limită de înscriere este 30 iunie 2022.

Foto: Andrei Gîndac / UNITER



01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.