Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București își serbează ziua
https://www.ziarulmetropolis.ro/universitatea-nationala-de-arta-teatrala-si-cinematografica-din-bucuresti-isi-serbeaza-ziua/

În fiecare 30 ianuarie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti îl sărbătoreşte pe I.L. Caragiale, patronul spiritual al instituţiei.

Un articol de Liliana Matei|28 ianuarie 2018

„Ne lăsăm inspirați de creativitatea, originalitatea, ludicul și umorul lui Caragiale, pentru a vă primi pe dumneavoastră, invitații noștri, într-o atmosferă veselă în care își găsește locul și sobrietatea academică”, se arată într-un comunicat de presă. „Am pus la cale un program pentru gusturi și așteptări care mai de care.”

Programul va începe la ora 12.00, la Sala Ileana Berlogea, unde prof. univ. dr. Florin Zamfirescu va primi, în cadrul unei ceremonii, titlul de Professor Emeritus.

Tot în Sala Ileana Berlogea, de la orele 14.00, vor fi întâmpinați toți profesorii seniori și personalul didactic auxiliar cu activitate notabilă în UNATC. Reuniunea va sta sub semnul recunoașterii activității desfășurate, prin acordarea diplomelor de excelență. De la orele 18.00, programul va continua în Sala Cinema, unde se vor proiecta timp de 60 de minute, scurtmetraje producție UNATC („Pipa, sexul și omleta” – regie: Ana-Maria Comănescu (absolventă Arta Regiei de Film); „Broken” – regie: Alexandru Mironescu (absolvent Arta Regiei de Film); „Nu mor caii când vor câinii” – regie: Cristian Radu (absolvent Film de Animație); „O noapte în Tokoriki” – regie: Roxana Stroe (absolventă Arta Regiei de Film)

Iar de la 19.30, studenții din anul III, Actorie – clasa conf. univ. dr. Paul Chiribuță, vor juca „Bădăranii” de Carlo Goldoni, în sala Cinema a UNATC.

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.