UNSEEN.CONCERT IN THE DARK duce experiența unică a muzicii clasice în întuneric la Târgu-Mureș
https://www.ziarulmetropolis.ro/unseen-concert-in-the-dark-duce-experienta-unica-a-muzicii-clasice-in-intuneric-la-targu-mures/

Violoncelistul de origine rusă Makcim Fernandez Samodaiev şi pianista Monica Florescu, doi dintre cei mai apreciaţi artişti ai muzicii de cameră, interpretează lucrări de Bach, Vivaldi, Scarlatti,  Pärt şi Maria Theresia von Paradis pentru publicul din Târgu-Mureş.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2021

Se întâmplă într-un recital extraordinar de muzică clasică cu lumina stinsă pe scenă și în sală, care invită ascultătorii să acceseze emoția în stare pură. Recitalul are loc pe 23 noiembrie de la ora 19:00, în Sala mare a Palatului Culturii a Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș, în închiderea evenimentului Unseen.Concert in the Dark, iar prețul unui bilet este de 20 de lei.

Unseen. Concert in the Dark invită publicul din Târgu-Mureș la o experiență unică în România: muzică clasică interpretată și ascultată în întuneric. Luminile se sting pentru a aprinde imaginația și a implica ascultătorii într-o călătorie introspectivă. Pe scena Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș vor urca pe 23 noiembrie, de la ora 19, violoncelistul de origine rusă Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu – artiști concertiști ai Filarmonicii de Stat Sibiu și fondatori ai cunoscutei stagiuni camerale Florescu-Fernandez & Friends. Din programul serii fac parte lucrări cunoscute din repertoriul muzicii clasice: Suita nr. 1 pentru violoncel solo în Sol Major, de Johann Sebastian Bach, patru sonate pentru pian, de Domenico Scarlatti, Improvizație pe temă de simfonie, de Antonio Vivaldi, Oglinzi în oglinzi, de Arvo Pärt și Siciliana, de Maria Theresia von Paradis. La finalul recitalului, un dialog liber îi va provoca pe cei prezenți să exprime emoțiile trăite în timpul experienței, încurajând confesivitatea. Publicul va dialoga cu artiștii Makcim Fernandez Samodaiev și Monica Florescu, precum și cu Cristina Bobe, artist vizual și autoarea conceptului „Unseen”, iar dialogul este moderat de Ruxandra Miuți.

„Am gândit cadrul acesta pentru ca muzica să poată fi interiorizată mai ușor. Concertele în întuneric sunt o invitație la o experiență de intimitate cu sunetul și, mai departe de atât, cu noi înșine, cu emoțiile nevăzute și necunoscute din noi. Întunericul amplifică experiența de ascultare, atenția este decuplată de la ecrane și tehnologie, fiind îndreptată în totalitate către sunet, singura conexiune rămasă între artistul de pe scena nevăzută și universul interior al fiecărui spectator. Experiența Unseen este o provocare pentru noi toți și un prilej de a descoperi cum să simțim mai profund și cum să găsim curajul de a vorbi despre emoțiile noastre, despre ceea ce ne face vulnerabili, muzica fiind liantul dintre noi, dar și punctul de plecare pentru discuția care completează fiecare concert în întuneric, un spațiu deschis pentru sinceritate și confesivitate. Mi-ar plăcea ca această formă neconvențională de a susține și a asculta un concert să devină, în timp, o alternativă pe cât se poate de firească la oferta de recitaluri a filarmonicilor din România”, a declarat Cristina Bobe, artist vizual și autor al conceptului „Unseen”.

„Sunetul trebuie doar să fie ascultat și nu judecat. Ne-am dorit să generăm sunet din nimic, ca și când ar prinde formă din minte, pentru a stimula urechea și pentru a cuceri liniștea. Acest eveniment este o provocare și din punct de vedere tehnic, dar și emoțional pentru noi ca interpreți. Experiența de a cânta în întuneric ne-a oferit o libertate extraordinară. Am accesat o altă latură a interpretării”, povestesc violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu.

Biletele pentru evenimentul UNSEEN.CONCERT IN THE DARK de la Târgu-Mureș sunt puse în vânzare în rețeaua Eventbook și la casieria Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș.

Recitalul de la Târgu-Mureș încheie ediția a doua a evenimentului Unseen.Concert in the Dark 2021, în cadrul căreia artiști de renume ai muzicii clasice românești și internaționale precum pianistul Florian Mitrea au interpretat în întuneric muzică clasică la Brașov și la Timișoara. Pe lângă evenimentele pentru publicul larg, o serie extraordinară de recitaluri au fost dedicate publicului nevăzător, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România – filialele Brașov și Timiș-Caraș-Severin. Acestea au fost interpretate de violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu.

UNSEEN. CONCERT IN THE DARK a debutat ca eveniment în anul 2019, cu o serie de recitaluri pe muzică de Bach susținute de violonistul Valentin Șerban, laureat al Concursului Internațional George Enescu, bucurându-se de un succes extraordinar. Concertele în întuneric au început din spațiul galeriei Artera (București), au călătorit în alte 11 spații alternative din România (Mina Petrila, Muzeul Mamei, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaș, biserici fortificate din Roșia Montană, Cinșor, Peșteana, o șură din satul Șomartin etc.) și s-au încheiat cu un recital extraordinar la Filarmonica de Stat Sibiu, recital care a atins un număr record de spectatori pentru un concert cameral, cu peste 500 de bilete sold-out cu o lună înainte de concert.

Makcim Fernandez Samodaiev, violoncelist 

S-a născut în fostul URSS, la Volgograd și a copilărit la Havana, în Cuba. Este absolvent al Conservatorului Regal de Muzică din Anvers, Belgia, cu specializare „solist – concertist”. A concertat în țări precum Belgia, Olanda, Spania, Franţa, Elveţia, Germania, Mexic, Cuba, Statele Unite şi România, iar din anul 2015 este solist al Filarmonicii de Stat Sibiu. Pe lângă activitatea de solist și membru al Filarmonicii de Stat Sibiu, susține o intensă activitate de concerte de muzică de cameră, motiv pentru care, în 2015, în Sibiu, împreună cu pianista Monica Florescu a creat stagiunea camerală „Florescu-Fernandez & Friends”.

Monica Florescu, pianistă 

Muzician polifațetic, cu o activitate concertistică de 20 de ani ca solist alături de orchestre simfonice și în recitaluri camerale atât din România, cât și din străinătate (Belgia, Mexic, Olanda, Franța, Germania, Italia, Suedia, Anglia, Elveția). A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și Conservatorul Regal din Anvers, Belgia. A susținut concerte în săli de renume precum Bozar (Palais des Beaux Arts) Bruxelles; Centrul Național al Artelor (CNA) Mexico City; Sala „Tlaqna” Xalapa, Veracruz, Mexic; De Singel în Anvers; De Bijloke în Gent; Sala „Thalia” din Sibiu și Ateneul Român din București. Este laureată și finalistă a concursului „Maria Canals” ediția 55, alături de grupul „Spirale Piano Trio”. De-a lungul carierei, colaborează cu diverși artiști de renume printre care Thomas Kakuska, Alexandre Rabinovitch-Barakovsky, Alexander Ivashkin și Renaud Capuçon.

Cristina Bobe, artist vizual și autor al conceptului Unseen

A studiat filosofie la Universitatea București și fotografie la Universitatea Națională de Arte București. Este cunoscută pentru fotografiile sale din domeniul medical, cât și pentru ideile creative care stau la baza unor inițiative unice în spațiul cultural românesc, precum proiectul fotografic „Gentle Violence”, expus la Muzeul Național Brukenthal în două ediții („The Heart” și „Faces of Change”) – un demers de documentare și explorare artistică a intervențiilor chirurgicale pe cord deschis și a celor de chirurgie plastică; galeria „Artera” din București – un spațiu multidisciplinar creat pentru a explora conexiunile dintre arte și sănătate/corp/medicină; conceptul „Unseen”, care propune singurele concerte de muzică clasică din România, desfășurate în întuneric complet.

Regulile de acces în sala de concert se vor face în conformitate cu normele în vigoare. Accesul se va realiza cu o oră înainte de a începe spectacolul. Publicul prezent va ocupa 30% din capacitatea sălii. Purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului este obligatorie. Masca trebuie să acopere gura și nasul. La intrarea în sala de concert, publicul va prezenta un act de identitate, precum și dovada oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare).

𝗨𝗡𝗦𝗘𝗘𝗡. 𝗖𝗢𝗡𝗖𝗘𝗥𝗧 𝗜𝗡 𝗧𝗛𝗘 𝗗𝗔𝗥𝗞 este un proiect cultural organizat de 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝘁̦𝗶𝗮 𝗦𝗠𝗔𝗥𝗧 𝗠𝗘𝗗 în parteneriat cu Filarmonica de Stat Târgu-Mureș, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al Hotelului Privo.

Organizator: Asociația SMART MED

Co-organizator: Filarmonica de Stat Târgu-Mureș

𝗣𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁 co-𝗳𝗶𝗻𝗮𝗻𝘁̦𝗮𝘁 𝗱𝗶𝗻 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 Consiliului Județean Mureș

Foto: Florin Ghenade

 

 

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.