Spectacole pentru copii, la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/unteatru-de-copii-invita-publicul-la-unteatru-si-noiembrie/

Pe parcursul lunii noiembrie, în weekend-uri, de la ora 11:00, Unteatru de copii învită publicul la spectacolele dedicate publicului tânăr şi foarte tânăr din Bucureşti, care se vor desfăşura în datele de 9, 10, 17 şi 23 noiembrie 2019, la Teatrul UNTEATRU (Sfinţii Apostoli 44).

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2019

Cele patru spectacole – „Micul Prinț” (produs de Lightwave Theatre Company și unteatru), „S.O.S. Dispar poveștile”, „Carina pe drumul spre casă” și „În față la O12” (produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă) – îi invită atât pe tinerii spectatori, copii și adolescenți deopotrivă, cât și pe părinți să își petreacă finalurile de săptămână la sediul unteatru, într-un spațiu neconvențional și primitor.

Programul Unteatru de copii a fost creat în luna august 2019 de către Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și unteatru, organizații care s-au întâlnit pe teritoriul comun al proiectelor culturale și educative, menite să atragă noi publicuri către zona artelor din România și să încurajeze tinerele generații de actori, regizori și scenariști de teatru și film.

Biletele pot fi achiziționate online.

Iată care sunt reprezentațiile Unteatru de copii în luna noiembrie 2019:

  • Sâmbătă, 9 noiembrie, ora 11:00 – „S.O.S. DISPAR POVEȘTILE”

Într-o bună zi, cuvintele tipărite din poveștile Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roție, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii se evaporă, lăsând în urmă pagini întregi goale. Ce anume le face să dispară? Și cum poate Mara, o fetiță de 7 ani, din București, să le salveze?…Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic. Încălzirea globală.

Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.

Cu: Lavinia Pele, Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/

Muzica: Petre Ancuța/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 5 – 10 ani.

  • Duminică, 10 noiembrie, ora 11:00 – „Carina pe drumul spre casă”

Căutându-și drumul spre casă, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere, alături de pisica Margo, un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Muzica: Petre Ancuța/ Ilustrație muzicală: Vasile Manta/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este de 4 – 10 ani.

  • Duminică, 10 noiembrie, ora 19:00 & Duminică, 17 noiembrie, ora 11:00 – „Micul Prinț”

O co-producție Lightwave Theatre Company si unteatru, spectacolul aduce pe scenă păpuși în mărime naturală, video-proiecţii şi muzică aleasă pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte, într-un spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii, într-o adaptare neașteptată după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupery.

Regia spectacolului este semnată de Cristina-Andreea Ion, scenografia de Lightwave Theatre Company, iar vocile aparțin actorilor: Cristina Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel, Petru Stratulat, Dragoș Olaru, Dragoș Stanciu, Chriss Casper. Vârsta minimă recomandată este de 5 ani (spectacol recomandat și adulților).

  • Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 11:00 – „În față la O12” (foto deschidere)

În fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București, patru copii inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte, într-o poveste a prieteniei și a inocenței.

Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu, Rareș Florin Stoica/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Producător: Eugen Matei Lumezianu

Vârsta recomandată pentru spectatori este +10 ani (spectacol recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât…)

* unteatru este un proiect cultural independent rezultat din dorinţa înfiinţării unui spaţiu dedicat activităţilor artistice. Creat în 2010, unteatru nu serveşte scopurilor comerciale, nu se supune conceptului de teatru comercial. El funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat iar spectatorul vizitator, un teatru gazdă care îşi doreşte vizibilitatea şi promovarea tânărului artist pentru care pătrunderea într-un sistem este foarte dificilă.

*Asociația Culturală de Educație prin Artă (ACEA) a fost fondată în 2015, cu scopul de a dezvolta proiecte pentru educarea publicului de film și de teatru și atragerea de noi publicuri către zona artelor din România.

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]