„Untitled”, de Michael Glawogger și Monika Willi, marele câștigător al Pelicam 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/untitled-de-michael-glawogger-si-monika-willi-marele-castigator-al-pelicam-2018/

Marele Premiu al celei de-a şaptea ediţiii a Pelicam – Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni a fost decernat filmului Untitled / Fără titlu (Michael Glawogger, Monika Willi, Austria, 2017). Festivalul şi-a desemnat câştigătorii în cadrul galei de duminică, 24 iunie, după patru zile de documentare, dezbateri şi alte evenimente speciale la Tulcea.

Un articol de Petre Ivan|25 iunie 2018

Untitled, Braguino, Delta, Little Yellow Boots, The Ashes Remain Warm sunt filmele premiate anul acesta la Pelicam.

Juriul a fost format din regizorul Andrei Ujică, jurnalistul Sven Egenter și directoarea Festivalului Internațional de Film pentru Drepturile Omului Verzio din Budapesta, Oksana Sarkisova. Deși au avut de ales între șase documentare care ne-au purtat din zona arctică până în minele din Congo, jurații au decis în unanimitate și în doar 60 de secunde că filmul în timpul căruia regizorul și-a pierdut viața merită cea mai înaltă distincție

“Filmul este o dovadă a sincerității radicale a lui Michael Glawogger față de el și față de lume, cât și față de cinema ca un act existențial și definitiv pe care l-a urmat până la moarte. Monica Willi a încheiat munca regizorului într-o manieră respectuoasă și sensibilă, creând un film care reprezintă testamentul lui. Filmul este o arhivă a ultimei călătorii a lui Glawogger, cât și un parcurs existențial în sine”, au motivat membrii juriului.

Premiul constă în 2.000 de euro, oferiți de Primăria Municipiului Tulcea.

Competiția Black Sea Docs, jurizată de regizorul Andrei Dăscălescu, Erika Stanciu, directoarea Fundației Pro Park pentru Arii Protejate, și Nicolas Guignard, directorul Festivalului Internațional de Film de Mediu Vert din Elveția, a fost câștigată de documentarul Braguino (Clément Cogitore. Franța/Finlanda. 2017). “Am fost atinși de povestea acestei familii care trăiește într-o completă autarhie și respect față de natură și care este amenințată de politcieni corupți, vânători și lăcomie. Acesta este un exemplu a ce se întâmplă în multe alte locuri din lume. Povestea este ajutată de imaginea frumoasă și multă tensiune”, au motivat jurații.

Premiul constră în servicii de post-producție pentru următorul film al regizorului în valoarea de 3.000 de euro, oferit de CineLabs.

Juriul Black Sea Docs a oferit și o mențiune special pentru filmul Delta (Oleksandr Techynskyi, Ucraina, 2017), regizorul fiind considerat un cineast care surprinde discret, poetic și cinematic viața unor personaje pe cât de normale, pe atât de extraordinare. Oleksandr Techynskyi, prezent la festival, s-a declarat de două ori bucuros, o dată pentru premiu, și a doua oară pentru că a ajuns și pe celălalt mal al Deltei, după ce a filmat ani de zile în partea ucraineană.

Secțiunea de scurtmetraje a fost jurizată de jurnalistul Paul Radu, redactorul-șef al Rise Project, Boglarka Nagy, programatoarea cinematografului Elvira Popescu, și Vincent Marti, din partea companiei de distribuție Sophie Dulac. Ei au decis că premiul de 500 de euro oferit de Centrul Național al Cinematografiei merge la Cenușa rămâne caldă / The Ashes Remain Warm (Mónica Martins Nunes, Capul Verde/Portugalia/Germani, 2017). Juriul a motivat prin faptul că filmul dezvăluie echilibristica pe care o execută omul în relația distructivă cu natura.

Juriul format din cinci adolescenți din Tulcea coordonați de regizorul Vlad Petri a decis că premiul competiției Fresh Perspectives merge la filmul Cizmulițele galbene / Little Yellow Boots (John Webster, Finlanda/Franța, 2017). Jurații au spus că documentarul reușește să sintetizeze o problematică general valabilă, încălzirea globală, dar și urmările acesteia. Mai mult, regizorul stârnește empatia publciului determinându-l să ia atitudine pentru combaterea schimbărilor climatice. Premiul constă în 500 de euro oferiți de Fundația pentru Parteneriat.

Regizorul John Webster, prezent la festival, s-a declarat onorat și bucuros să primească premiul din partea reprezentanților generațiilor viitoare, cu atât mai mult cu cât filmul său este chiar despre generațiile viitoare.

“Suntem extrem de onorați și este un privilegiu pentru noi să putem găzdui un asemenea festival la a șaptea ediție. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a acestui festival, și oferim garanția că, atât cât vom putea, vom fi alături de Pelicam, tematica fiind atât de actuală, dar și controversată încât încă o dată noi ne considerăm norocoși că putem să fim alături de dumneavoastră”, a declarat primarul Constantin Hogea.

“Ne bucurăm că am reușit să acoperim mai multe zone anul acesta, pentru prima dată am avut proiecții în școli timp de 10 zile, am fost și în afara Tulcei, în două localități, iar tot la Tulcea am ajuns în cartiere. Astfel festivalul se extinde, crește numărul de spectatori, precum și vizibilitatea lui. Sperăm să devină cât mai atrăgător și mai viu evenimentul, iar publicul local să rezoneze tot mai mult cu mesajul nostru. Am reușit din nou să aducem invitați din multe țări pentru a îmbogăți experiența publicului. Dintre atâtea filme e mereu greu de ales, dar juriile noastre și-au arătat priceperea și am premiat și anul acesta cele mai provocatoare documentare despre mediu și oameni”, a declarat Benjamin Ribout, co-directorul Pelicam.

Foto: Untitled, Pelicam 2018 – facebook

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).

13
/03
/15

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că se pregăteşte să realizeze un nou film, care va vorbi despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează cineastul român.

13
/03
/15

“AFERIM!”, cel mai așteptat film românesc al anului, a fost lansat oficial aseară la București în cadrul a trei premiere de gală organizate la Cinema Pro și Cinema City din AFI Cotroceni.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

11
/03
/15

Miercuri, 18 martie, începând cu ora 19.00, Sala ARCUB se transformă din nou într-un spațiu de întâlnire al cinefililor, pentru cea de-a doua ediție a CineȘoc la ARCUB. Filmul lunii martie este Animal Kingdom (2010), în regia lui David Michôd, producție ce îi are în distribuție pe Guy Pearce, Joel Edgerton, Jacki Weaver și Ben Mendelsohn.

10
/03
/15

“Buumes”, de Martin Guggisberg, “Keith Reynolds Can't Make It Tonight”, de Felix Massie, “Lothar”, de Luca Zuberbühler, “Cai putere”, de Daniel Sandu şi “A Mile in These Hooves”, de James Brylowski sunt câştigătorii Comedy Short Film Festival @ Plaza România, singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România (și desfășurat la Cinema Movieplex).

10
/03
/15

Concursul The Pitch, unul dintre cele mai populare proiecte la ediția de anul trecut, revine la Festivalul Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Cineaștii aflați la început de drum se pot înscrie, pentru al doilea an consecutiv, în cursa pentru un premiu de 5.000 de euro, bani acordați pentru producția unui scurtmetraj.