Unul dintre cei mai apreciați interpreți ai lui Beethoven,  Alexander Schimpf, pe scena Sălii Thalia
https://www.ziarulmetropolis.ro/unul-dintre-cei-mai-apreciati-interpreti-ai-lui-beethoven-alexander-schimpf-pe-scena-salii-thalia/

După 3 zile de succes, în care iubitorii de muzică clasică din Sibiu au avut ocazia să-I întîlnească pe violonistul Ștefan Tarara şi pianiştii Cristian Budu, Mauro Lo Conte şi Volodymyr Lavrynenko, vineri, 30 octombrie, începând cu ora 20.30, unul dintre cei mai importanţi pianişti contemporani va urca pe scena Sălii Thalia.

Un articol de Liliana Matei|30 octombrie 2015

Este vorba despre Alexander Schimpf – pianist remarcabil, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai lui Beethoven, câștigătorul Concursului Internațional de Pian din Cleveland SUA, în 2011, cu o bogată carieră internațională.

Programul serii include lucrări de ​J​ohannes BRAHMS​, Alexander SKRJABIN​, Claude DEBUSSY și ​Ludwig van BEETHOVEN: „Ne bucurăm să îl avem alături de noi la Sibiu pe Alexander Schimpf, unul dintre cei mai de succes pianiști contemporani, primit cu aplauze pe cele mai importante scene ale lumii, un artist care a avut drept parteneri de muzică de cameră, de-a lungul timpului, nume sonore, precum violonistul Christian Tetzlaff, violoncelistul Julian Steckel, American String Quartet sau Armida String Quartet.

Beethoven în interpretarea lui Alexander Schimpf va fi, cu singuranță, una dintre întâlnirile memorabile din istoria Festivalului Internațional Clara Haskil!” (pianista Alina Azario, directorul artistic al Festivalului INternațional Clara Haskil)

ALEXANDER SCHIMPF s-a născut în Germania, în 1981. A studiat inițial pianul cu Wolfgang Manz în Hanovra și, ulterior, cu Winfried Apel, la Musikhochschule Dresden, precum și cu Bernd Glemser, în Würzburg. Pianiștii Cécile Ousset și Janina Fialkowska au jucat ,de asemenea, un rol important în dezvoltarea sa artistică.

A fost invitat să concerteze atât în Germania, cât și în Franța (Auditorium du Louvre și Salle Cortot din Paris), Italia, Austria, Elvetia, Polonia, Anglia, Rusia, dar și în America de Sud, în repetate rânduri. Alexander Schimpf și-a făcut debutul la Carnegie Hall, în decembrie 2011, și de atunci a concertat frecvent în SUA: a susținut recitaluri în Cleveland, Indianapolis, Boston, Chicago, Washington DC. Angajamentele sale din Europa în ultimile sezoane au inclus apariții ca solist cu Orchestra Teatrului Mariinsky Sankt-Petersburg, Junge Deutsche Philharmonie, Filarmonica din Dresda, Orchestra Filarmonică din Praga, și „Orchestra Beethoven” din Bonn.

De-a lungul ultimilor ani, cariera pianistului Alexander Schimpf a luat amploare datorită câștigării unui număr impresionant de concursuri internaționale: Premiul I la German Music Competition (o distincție pe care niciun pianist nu o câștigase timp de 14 ani), Premiul I la Concursul Internațional Beethoven de la Viena din 2009 și, de asemenea, Premiul I la Concursul Internațional de Pian din Cleveland (SUA), ediția 2011.

Performanța sa în runda finală la Severance Hall cu renumita Orchestră Cleveland a fost primită cu standing ovation și a fost onorată cu Premiul Publicului. De atunci, Alexander Schimpf a concertat în săli importante, precum Konzerthaus Viena, Konzerthaus din Berlin, Zankel Hall Carnegie Hall din New York, Sala de concerte Marinsky din Sankt-Petersburg, Sala Mare „Alte Oper” din Frankfurt și Filarmonica München.

Alexander Schimpf a colaborat cu parteneri de muzică de cameră prestigioși printre care violonistul Christian Tetzlaff, violoncelistul Julian Steckel, „American String Quartet” și „Armida String Quartet”.

Lansat în anul 2009, primul său CD a fost co-produs de Deutschlandradio Kultur și Casa de discuri Genuin; a doua sa înregistrare – ca artist exclusiv al casei de discuri OEHMS Classics – include lucrări de Ravel, Scriabin și Schubert și a fost lansat în ianuarie 2013. Ce de-al treilea CD, care prezintă lucrări de Brahms, Debussy și Beethoven, a fost lansat în ianuarie 2015.

În noiembrie 2013, Alexander Schimpf a fost recompensat cu Premiul de stat bavarez pentru promovarea Artelor din München.

19
/09
/22

Filarmonica „George Enescu” anunţă deschiderea noii stagiuni camerale 2022-2023 cu o serie de concerte de excepţie strânse sub egida S#arp Festival, ce va avea loc între 29 septembrie - 2 octombrie 2022, în Sala mare a Ateneului Român.

19
/09
/22

Din 19 septembrie, proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Început în 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară.

29
/08
/22

Sâmbătă, 10 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din București (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Fundația Regală Margareta a României și Muzeul Național George Enescu și cu susținerea Kaufland România, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează concertul de deschidere a turneului național FIORI E COLORI.

26
/08
/22

Dimitri’s Bats a lansat piesa „Get Your Fix”, un nou single despre reclame, dragoste și consumerism, de pe viitorul EP al trupei, „Get Your Fix”. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine pe Radu Osaciuc, solistul trupei, într-un interviu sub formă de alfabet.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.