Unul dintre cei mai apreciați interpreți ai lui Beethoven,  Alexander Schimpf, pe scena Sălii Thalia
https://www.ziarulmetropolis.ro/unul-dintre-cei-mai-apreciati-interpreti-ai-lui-beethoven-alexander-schimpf-pe-scena-salii-thalia/

După 3 zile de succes, în care iubitorii de muzică clasică din Sibiu au avut ocazia să-I întîlnească pe violonistul Ștefan Tarara şi pianiştii Cristian Budu, Mauro Lo Conte şi Volodymyr Lavrynenko, vineri, 30 octombrie, începând cu ora 20.30, unul dintre cei mai importanţi pianişti contemporani va urca pe scena Sălii Thalia.

Un articol de Liliana Matei|30 octombrie 2015

Este vorba despre Alexander Schimpf – pianist remarcabil, unul dintre cei mai apreciați interpreți ai lui Beethoven, câștigătorul Concursului Internațional de Pian din Cleveland SUA, în 2011, cu o bogată carieră internațională.

Programul serii include lucrări de ​J​ohannes BRAHMS​, Alexander SKRJABIN​, Claude DEBUSSY și ​Ludwig van BEETHOVEN: „Ne bucurăm să îl avem alături de noi la Sibiu pe Alexander Schimpf, unul dintre cei mai de succes pianiști contemporani, primit cu aplauze pe cele mai importante scene ale lumii, un artist care a avut drept parteneri de muzică de cameră, de-a lungul timpului, nume sonore, precum violonistul Christian Tetzlaff, violoncelistul Julian Steckel, American String Quartet sau Armida String Quartet.

Beethoven în interpretarea lui Alexander Schimpf va fi, cu singuranță, una dintre întâlnirile memorabile din istoria Festivalului Internațional Clara Haskil!” (pianista Alina Azario, directorul artistic al Festivalului INternațional Clara Haskil)

ALEXANDER SCHIMPF s-a născut în Germania, în 1981. A studiat inițial pianul cu Wolfgang Manz în Hanovra și, ulterior, cu Winfried Apel, la Musikhochschule Dresden, precum și cu Bernd Glemser, în Würzburg. Pianiștii Cécile Ousset și Janina Fialkowska au jucat ,de asemenea, un rol important în dezvoltarea sa artistică.

A fost invitat să concerteze atât în Germania, cât și în Franța (Auditorium du Louvre și Salle Cortot din Paris), Italia, Austria, Elvetia, Polonia, Anglia, Rusia, dar și în America de Sud, în repetate rânduri. Alexander Schimpf și-a făcut debutul la Carnegie Hall, în decembrie 2011, și de atunci a concertat frecvent în SUA: a susținut recitaluri în Cleveland, Indianapolis, Boston, Chicago, Washington DC. Angajamentele sale din Europa în ultimile sezoane au inclus apariții ca solist cu Orchestra Teatrului Mariinsky Sankt-Petersburg, Junge Deutsche Philharmonie, Filarmonica din Dresda, Orchestra Filarmonică din Praga, și „Orchestra Beethoven” din Bonn.

De-a lungul ultimilor ani, cariera pianistului Alexander Schimpf a luat amploare datorită câștigării unui număr impresionant de concursuri internaționale: Premiul I la German Music Competition (o distincție pe care niciun pianist nu o câștigase timp de 14 ani), Premiul I la Concursul Internațional Beethoven de la Viena din 2009 și, de asemenea, Premiul I la Concursul Internațional de Pian din Cleveland (SUA), ediția 2011.

Performanța sa în runda finală la Severance Hall cu renumita Orchestră Cleveland a fost primită cu standing ovation și a fost onorată cu Premiul Publicului. De atunci, Alexander Schimpf a concertat în săli importante, precum Konzerthaus Viena, Konzerthaus din Berlin, Zankel Hall Carnegie Hall din New York, Sala de concerte Marinsky din Sankt-Petersburg, Sala Mare „Alte Oper” din Frankfurt și Filarmonica München.

Alexander Schimpf a colaborat cu parteneri de muzică de cameră prestigioși printre care violonistul Christian Tetzlaff, violoncelistul Julian Steckel, „American String Quartet” și „Armida String Quartet”.

Lansat în anul 2009, primul său CD a fost co-produs de Deutschlandradio Kultur și Casa de discuri Genuin; a doua sa înregistrare – ca artist exclusiv al casei de discuri OEHMS Classics – include lucrări de Ravel, Scriabin și Schubert și a fost lansat în ianuarie 2013. Ce de-al treilea CD, care prezintă lucrări de Brahms, Debussy și Beethoven, a fost lansat în ianuarie 2015.

În noiembrie 2013, Alexander Schimpf a fost recompensat cu Premiul de stat bavarez pentru promovarea Artelor din München.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

15
/07
/17

Una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în umbra Mariei Tănase, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, „Pân’la rai” va fi prezentat, în ediţie excepţională, la Grădina Green Hours din Bucureşti, marți, 18 iulie, de la ora 19.30.

11
/07
/17

Tarja, soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish isi va prezenta noul album, în premieră în Transilvania, la cea de-a 12-a ediție a festivalului ARTmania.

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

23
/06
/17

Artiștii care doresc o carieră internațională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza și alte mari festivaluri ale lumii au șansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference.

23
/06
/17

Hit-ul „Despacito“, cântat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stârnit isterie în întreaga lumea. Pe lângă faptul că de şase săptămâni este pe primul loc în prestigiosul top Billboard Hot 100, peste 10 milioane de persoane au ascultat, în doar 24 de ore, piesa difuzată de radiourile din Statele Unite.

Pagina 50 din 154« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »