Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Orhan Pamuk: „O ciudăţenie a minţii mele”
https://www.ziarulmetropolis.ro/unul-dintre-cele-mai-savuroase-romane-ale-lui-orhan-pamuk-o-ciudatenie-a-mintii-mele/

Romanul ,,O ciudăţenie a minţii mele”, prima carte publicată de Orhan Pamuk după dobîndirea Premiului Nobel pentru Literatură (2006), este o epopee modernă, desfăşurată pe parcursul a mai bine de patru decenii (1969-2012), în centrul căreia se află unul dintre milioanele de „personaje secundare” ale Istanbulului: iaurgiul şi bragagiul Mevlut Karataş.

Un articol de Liliana Matei|12 iunie 2016

Povestea adeseori înduioşătoare a contraeroului Mevlut Karataş, cu bucuriile, sensibilităţile, izbînzile şi, mai ales, eşecurile sale, este de fapt povestea „celuilalt Istanbul”, a vînzătorilor stradali, a cartierelor de barăci, a imigranţilor din Anatolia care ajung să schimbe, treptat, textura şi stilul de viaţă tradiţional al oraşului, pe valul ambiguu al pribegiilor moderne. Modernizarea oraşului, petrecută pe fundalul eternelor frămîntări politice, se asociază cu dispariţia unor îndeletniciri tradiţionale, cu modificarea dramatică a peisajului uman, cu nenumărate înfrîngeri personale, nevăzute şi neştiute, care marchează destinele „generaţiilor pierdute” ale Istanbulului contemporan.
O ciudăţenie a minţii mele, de Orhan Pamuk, a apărut în colecția Biblioteca Polirom, traducere din limba turcă şi note de Luminiţa Munteanu, şi în ediţie digitală.

„Unul dintre cele mai savuroase romane ale lui Pamuk şi începutul ideal pentru cei care vor să-l cunoască pe autorul turc. Prin cartea sa, Pamuk face pentru Istanbul ce a făcut Joyce pentru Dublin. El surprinde nu doar ceea ce vezi şi simţi într-un oraş, ci şi cultura, credinţa şi tradiţiile, oamenii şi valorile lui… O scrisoare de dragoste pentru Turcia modernă.” (The Washington Post)
„Femeile din aceste pagini sînt fabuloase… În mijlocul uriaşei întinderi a Istanbulului, între Orient şi Occident, Pamuk foloseşte o mulţime fremătătoare de personaje ca să spună povestea unei culturi mereu în schimbare şi a multelor sale discordii.” (The Boston Globe)

„O ciudăţenie a minţii mele e o vastă colecţie de personaje, evenimente, case, mîncăruri, obiecte care, după cum îşi va da seama cititorul după ce va fi citit şase sute de pagini, pot fi cuprinse sub un singur nume: Istanbul.” (The Guardian)

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-o zonă înstărită din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, el a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, fiind printre cei mai tineri laureaţi ai acestuia.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.