„Urâtul”, o reflecție asupra aparențelor, în premieră la Teatrul EXCELSIOR
https://www.ziarulmetropolis.ro/uratul-o-reflectie-asupra-aparentelor-in-premiera-la-teatrul-excelsior/

Teatrul Excelsior prezintă, pe 10 şi 11 septembrie 2021, ora 19:00, la Sala „Ion Lucian”, premiera spectacolului „Urâtul” de Marius von Mayenburg, regia şi concepţia scenografică Mădălin Hîncu – producţie care dă startul noii stagiuni.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2021

Din distribuție fac parte Dan Pughineanu, Oana Predescu, Matei Arvunescu, Alex Popa.

Urâtul – unul dintre cele mai controversate subiecte din istorie – devine pretextul unui spectacol incisiv, lucid, bulversant care pune sub laser fenomenul pierderii identității și înstrăinării de sine prin uniformizare fizică. Ce este urât(ul)? Cine decide că cineva este frumos sau urât? Cum ne reflectăm în propria oglindă și în oglinda celorlalți?

În aparență o comedie absurd-grotescă, „Urâtul” este o satiră la adresa societății contemporane, care promovează agresiv frumusețea exterioară, transformând-o într-un produs de serie, multiplicat de bisturiul chirurgilor plasticieni și validat în unanimitate de ceilalți. Spectacolul „Urâtul” este o metaforă a modului în care îi etichetăm pe ceilalți, prin lentila unor convingeri care sunt, de prea puține ori, cu adevărat ale noastre.

„Cred că textul lui von Mayenburg vorbește despre cum coșmarurile noastre cele mai profunde se pot ascunde sub masca dorințelor noastre cele mai arzătoare. Cred că dramaturgul schițează cadrul unei problematici foarte complicate care definește societatea contemporană: ajungem să ne dorim lucruri pe care nu le dorim. În ce măsură visurile noastre sunt cu adevărat ale noastre și nu sunt, de fapt, produsul unui context dictat de standarde artificiale? Putem pune semnul egal între ce este popular și ce este valoros?”, se întreabă regizorul Mădălin Hîncu.

Într-o realitate bombardată de discursuri care promit să ne livreze rețeta succesului, spectacolul „Urâtul” de la Teatrul Excelsior propune un exercițiu de reflecție, pornind de la un scenariu distopic: cum ar fi ca într-o zi să arătăm cu toții la fel – multiplicați la infinit în cópii ale unei imagini considerate cândva standardul perfecțiunii fizice? Identici, dar lipsiți de identitate. Uniformizați, dar lipsiți de unicitate.

Odată cu spectacolul „Urâtul”, Teatrul Excelsior propune şi o campanie socială de conştientizare a stereotipurilor şi anxietăţilor desprinse din definirea frumuseţii în tiparele dobândite social. Astfel, joi, 9 septembrie, ora 20:00, Teatrul Excelsior lansează o invitație pe rețelele sociale proprii, la dezbaterea care reunește la masa discuțiilor profesionişti din domenii în care frumosul şi urâtul sunt termeni uzuali: Dr. Dana Jianu, chirurg plastician, medic primar, Doctor în Științe Medicale, Cercetător Știintific al Centrului de Medicină și Chirurgie Regenerativă de pe lângă Academia Română de Știinte Medicale, Părintele Francisc Doboș, Paroh al Bisericii Franceze Sacré Coeur, Ioana Ciocan, curator, General Manager Art Safari, Vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, lector la Universitatea din București, Beatrice Coriciuc – model internațional, Ștefan Curta – fotograf de fashion, Carmen Thea Drogoreanu – finalistă NEW DRAMA 2019 cu piesa „Teoria Pământului Plat”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: