Urmele lui Picasso la Madrid
https://www.ziarulmetropolis.ro/urmele-lui-picasso-la-madrid/

TURISM CULTURAL Câteva note despre viaţa culturală în cea mai mare metropolă europeană a vorbitorilor de limbă spaniolă.

Un articol de Andrei Crăciun|29 ianuarie 2018

Trăiesc, de la începutul anului 2018, la Madrid, într-o rezidență – la Residencia de Estudiantes, parte a unui proiect literar paneuropean abreviat CELA. Aici, la Residencia, au locuit înaintea mea Lorca, Ortega y Gasset, Buñuel și atâția alți artiști.

Ziua merg la cursuri, la Escuela de Escritores. Sunt la începutul timid al unei cariere internaționale în literatură. Particip la serate literare, citesc poezii care sunt traduse pe mari ecrane în limba spaniolă. Nu sunt neapărat rău primit.

Dar această scurtă introducere, deși așa pare, nu e pentru a vorbi despre mine, fiindcă nu are nicio importanță ce fac eu, ci pentru a sublinia o diferență fundamentală: între a trăi într-un oraș și a fi trecător, câteva zile, prin acel oraș.

Iau metroul de la primele ore de la stația Gregorio Marañon până la Alonso Martinez, pe linia 10 (albastră). Colegii mei sunt din toată America Latină și nu numai.

Leg prieteșug cu un portughez care a fost profesor în Los Angeles, după ce înainte a trăit prin Angola. A fost însurat cu o braziliancă și au împreună patru copii. Dincolo de România, lumea e – uite – tot mai mare. Madridul e un bun punct de observație. E, în definitiv, o metropolă a vorbitorilor de limbă spaniolă. Încerc să mă fac nevăzut pe străzile secundare ale orașului.

Practic, firește, fără niciun pic de jenă și turismul cultural obișnuit. Merg oriunde ar merge turiștii: la Prado, unde mă uluiesc de piticii lui Velázquez, mă retrag apoi, întru odihnă, pe băncile din Retiro, casc gura prin Plaza Mayor, câtă vreme alți cetățeni români stau statui sau colindă cu capra cetățenii, mă pozez cu ursul din Puerta del Sol și-mi dau palme peste obraji la vederea clădirilor de pe Gran Via.

Nu sunt pentru prima dată în metropolă. Am mai fost în 2006, am prins tontogolul lui Bănel pe Santiago Bernabeu. Ba chiar am întâmpinat anul 2015 (n-a fost cel mai rău an) în brațele marelui oraș.

Acum, spuneam, e altceva. Pentru că, de aproape, începi să vezi imperfecțiunile. Îi auzi pe poeții spanioli plângându-se de premiile literare din țară (o, dacă ar ști cum trăiesc omologii lor de pe malurile Dâmboviței…), citești prin suplimentele literare ale gazetelor (da, au și așa ceva – și suplimente, și gazete!) cum se plâng editorii că nu mai citesc tinerele generații…

Apoi te pierzi în librării gigantice și, la vederea marii frumuseți, tot ce vrei cu adevărat este să te ascunzi undeva și să plângi pe îndelete în limba română.

Oferta culturală a Madridului e bogată, nu e zi în care să nu te atragă o invitație la teatru (de exemplu El Angel Exterminador, după filmul lui Buñuel – orașul vuiește în așteptarea spectacolului). Dar mai e ceva dincolo de toate acestea.

Sfâșiat, la picioarele unei pânze

Un limbaj internațional care te tulbură și te lasă sfâșiat, la picioarele unei pânze. Un tablou. Un tablou de Picasso (născut în 1881, la Malaga). Poate cel mai faimos tablou de Picasso. Guernica, de la 1937.

Nu îl veți găsi la Prado, ci la Museo Reina Sofia. Tabloul, spun specialiștii, atestă definitiv angajarea politică a lui Picasso. E despre bombardarea unui oraș din Țara Bascilor de către aviația germană în timpul războiul civil spaniol. Orașul Guernica.

Iar pentru a sta o vreme acolo, la picioarele Guernicăi, privind adânc spre suferința umană, merită să iei primul avion și să pleci la Madrid.

Sunt puține lucruri mai încărcate de sens, chiar și acum, tot mai târziu în mileniul III.

Merg oriunde ar merge turiștii: la Prado, unde mă uluiesc de piticii lui Velázquez, mă retrag apoi, întru odihnă, pe băncile din Retiro, casc gura prin Plaza Mayor, câtă vreme alți cetățeni români stau statui sau colindă cu capra cetățenii



24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.