URSUL DE AUR 2014: Ce filme concurează pentru trofeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/ursul-de-aur-2014-ce-filme-concureaza-pentru-trofeu/

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 – 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2014

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 – 16 februarie) au anunţat titlurile din competiţie care vor concura pentru Ursul de Aur 2014 şi Ursul de Argint. În competiţie se află 18 premiere mondiale şi trei debuturi în lungmetraj.

Selecţia include premiera internaţională a peliculei „Boyhood”, regizată de Richard Linklater. Filmul, care va avea premiera la Sundance, a fost turnat în diverse perioade din 2002 până în 2013 şi acoperă 12 ani din viaţa unei familii.

Filmul îi are în distribuţie pe Patricia Arquette, Ethan Hawke, Ellar Coltrane, Lorelei Linklater.

Printre peliculele care vor avea premiere mondiale la Berlin se află „In Order of Disappearance”, de Hans Petter Moland, în care Stellan Skarsgård joacă rolul unui bărbat ce conduce un utilaj de deszăpezire, informează Mediafax.

Moartea fiului său îl plasează în mijlocul unui război al drogurilor între mafia norvegiană şi un grup de sârbi.

În afara competiţiei va avea premiera internaţională pelicula fantasy „Beauty and the Beast”, regizată de Christophe Gans, cu Vincent Cassel şi Léa Seydoux în rolurile principale.

Alte premiere mondiale includ filmul „La voie de l’ennemi”, de Rachid Bouchareb – despre un fost condamnat musulman care se împrieteneşte cu poliţistul însărcinat cu supravegherea sa în perioada regimului de libertate condiţionată.

În distribuţie se remarcă Forest Whitaker, Harvey Keitel şi Brenda Blethyn.

URSUL DE AUR 2014

Ursul de Aur 2014: The Grand Budapest Hotel, de Wes Anderson, va deschide Festivalul de Film de la Berlin

Printre titlurile anunţate anterior de organizatorii Berlinalei se remarcă pelicula „The Grand Budapest Hotel”, de Wes Anderson, care va deschide festivalul, dar şi drama „71”, un film despre război regizat de Yann Demange.

Competiţia de la Berlin include următoarele pelicule: „Black Coal, Thin Ice” (Yinan Diao, China), „Boyhood” (Richard Linklater, SUA), „The Little House” (Yojdir i Yamada, Japonia), „Historia del miedo” (Benjamin Naishtat, coproducţie Argentina-Uruguay-Germania-Franţa), „Jack” (Edward Berger, Germania), „Kraftidioten” (Hans Petter Moland, Norvegia-Suedia-Danemarca), „Kreuzweg” (Dietrich Brüggemann, Germania),

„La belle et la bête” (Christophe Gans, Franţa-Germania), „La tercera orilla” (Celina Murga, Argentina-Germania-Olanda), „La voie de l’ennemi” (Rachid Bouchareb, Franţa-Algeria-Belgia-SUA), „Macondo” (Sudabeh Mortezai, Austria), „Praia do Futuro” (Karim Aïnouz, Brazilia-Germania), „Tui Na/ Blind Massage” (Ye Lou, China-Franţa), „Wu Ren Qu/ No Man’s Land” (Hao Ning, China), „Zwischen Welten” (Feo Aladag, Germania),

„71” (Yann Demange, Marea Britanie), „Aimer, boire et chanter” (Alain Resnais, Franţa), „Aloft” (Claudia Llosa, Spania-Canada-Franţa), „Die geliebten Schwestern” (Dominik Graf, Germania), „Stratos” (Yannis Economides, Grecia-Germania-Cipru), „The Grand Budapest Hotel” (Wes Anderson, Germania-Marea Britanie), notează Mediafax.

Alte filme deja anunţate şi care vor fi proiectate în afara competiţiei sunt premiera mondială a versiunii necenzurate a filmului „Nymphomaniac Vol.1”, de Lars von Trier şi „The Monuments Men”, de George Clooney.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la Berlinale Palast, pe 15 februarie.

Festivalul se va încheia odată cu proiecţia filmului ce va fi desemnat câştigător al trofeului Ursul de Aur.

Foto cu URSUL DE AUR 2014 : Boyhood şi The Grand Budapest Hotel – Cinemagia

 

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.