V.A. Urechia – Din tainele vieţei: Amintiri contimporane (1840-1882)
https://www.ziarulmetropolis.ro/v-a-urechia-din-tainele-vietei-amintiri-contimporane-1840-1882/

Reunite pentru prima dată într-un volum, memoriile lui V.A. Urechia reconstituie imaginea societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Un articol de Monica Andrei|19 noiembrie 2014

În paginile pline de nostalgia amintirilor din viaţa de familie şi din călătoriile în străinătate se ţes episoade istorice la care a fost martor, relatate cu acurateţe: detronarea lui Mihai Sturdza, ocupaţia austriacă, venirea regelui Carol I, intrarea armatei ruse în ţară, unirea principatelor, schiţând totodată portretele personalităţilor vremii, între care: Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri şi alţii.

Cartea de memorii publicată la Editura Polirom, în 2014, ediţie îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic, note şi glosar de Leonidas Rados – biograful autorului – ne prezintă copilăria în Piatra Neamţ, locul naşterii, studiile de la Paris unde şi-a luat licenţa în litere, perioada petrecută în Bucureşti, momente şi situaţii de viaţă trăite între 1840 -1882.

Pe scena vieţii publice poltice româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Vasile Alexandrescu-Urechia (1834-1901) nu a avut de jucat un rol oarecare. A fost un energic animator al culturii româneşti, istoric, membru fondator al Academiei Române, precum şi al altor instituţii culturale, printre care şi Ateneul şi Liga culturală a românilor de pretutindeni. A fondat şi a condus mai multe publicaţii, a scris o “Istorie a românilor” (14 volume), o “Istorie a Şcoalelor” (4 volume) lucrare încununată cu premiul Heliade al Academiei Române, în 1890. A mai scris proză, teatru, critică literară, istorie, arheologie, etnografie.

V.A. Urechia s-a născut la Piatra Neamţ, într-o familie cu mulţi fraţi vitregi, deoarece părinţii memorialistului mai fuseseră căsătoriţi. Nicolae Iorga care-l reţinuse cu “figura rumenă supt asprul păr crunt, cu ochii mici supt ochelari” îşi aminteşte că “nu se arăta nimic din tragedia de familie, grozavă, pe care o văzusem desfăşurându-se pe Calea Victoriei la un ceas de seară, între făcliile aprinse.”

În plan personal, istoricului i-a fost dat să primească o lovitură devastatoare, după moartea primei soţii, după cea fiului Tancred şi după despărţirea sa de soţia Luiza. Fiica sa, Corina, divorţează în 1888, din pricina problemelor psihice şi a brutalităţii soţului, mutându-se la Bucureşti, unde se îndrăgosteşte de căpitanul Guriţă. Legătura lor este oprită de către V.A. Urechia, care-i explică fiicei tragica situaţie: iubitul ei îi este frate vitreg, fiul nelegitim al savantului.

Sinuciderea Corinei în 1890, urmată de sinuciderea căpitanului Guriţă, în patul ce-i fusese dat istoricului drept cadou de nuntă de către regina Isabela a II-a a Spaniei, patul în care agonizase şi se prăpădise la Iaşi, în 1858, prima lui soţie, iberica Francisca, au impresionat multă vreme societatea bucureşteană.

Anecdotica bogată pusă pe seama „amorului în familie” îl va urmări toată viaţa, deşi a trecut discret trei divorţuri, ultimul în 1872, prin „consimţământul mutual”. A doua soţie, voluptuoasa Luiza, care fusese florăreasă, avea dese escapade amoroase când la Bucureşti când la Paris, iar Zetta, a treia soţie, fusese sora Luizei. Numai iberica Francisca, prima soţie, se stinsese de boală.

Deşi a fost atacat în epocă de nume sonore precum Titu Maiorescu, Bogdan-Petriceicu Hasdeu ori Mihai Eminescu, s-a bucurat totuşi de multă preţuire în rândul intelectualităţii. A fost deputat şi senator de Covurlui şi de Galaţi, vicepreşedinte al Senatului şi, pentru un scurt timp, ministru al Cultelor şi al instrucţiunei Publice.

Memoriile sale cu parfum de epocă vorbesc despre relaţia specială, de patru decenii, cu genialul autor al farselor la adresa “Junimii”. “Azi eram amic, mâine urgisit… Viaţa întreagă aşa o petrecui cu B.P. Haşdeu. Şi, cu toate acestea, repet, şi astăzi îmi este omul cel mai simpatic. M-a criticat, m-a făcut cu ou şi cu oţet, dar eu am continuat a-l iubi.”

Vorbind despre memorialişti, Tudor Vianu constata, pe drept cuvânt, că “cine întreprinde o astfel de operă o face de obicei şi din motive subiective, din nevoia de a justifica activitatea sa ca om politic sau din aceea de a pune în lumină împrejurări purtătoare de consecinţe fatale pentru timpul lui”. Ironizat de contemporanii vremii, V.A. Urechia avea toate argumentele pentru a-şi publica biografia care să corecteze neajunsurile unei imagini neconforme sau să o impună cu alta, aşa cum se vedea pe sine sau cum ar fi dorit să fie.

Pentru iubitorii de memorii, jurnale, amintiri, cartea este o lectură extrem de plăcută şi captivează oricând, deoarece V.A. Urechia povesteşte cu farmec de adevărat povestitor.



07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.

07
/04
/17

Salonul Internaţional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo, în perioada 24 - 28 mai, iar Suedia este ţară învitată de onoare şi propune 20 de evenimente cu accent pe educaţie şi literatură pentru copii, egalitatea de gen, incluziunea socială şi promovarea diversităţii.

05
/04
/17

Editura de carte pentru copii Nemi publică o nouă serie pasionantă și plină de învățăminte: Tărâmul poveștilor. Vraja dorințelor, de Chris Colfer, o carte ce revalorifică și reinterpretează basmele clasice ale copilăriei, toată bogăția fantastică din cărțile lui Charles Perrault și ale Fraților Grimm. Cartea este recomandată copiilor de peste 9 ani.

31
/03
/17

Cea de-a VI-a ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, are loc ]n acest weekend, pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din capitală, între orele 11-19. Evenimentul reuneste edituri de literatură science-fiction şi fantasy, cititorii putându-se bucura de reduceri speciale de pret şi titluri noi.

28
/03
/17

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului "Fata cu fragi" de Lisa Strømme, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Irinei Bojin, un roman despre tumultoasa poveste de dragoste care a inspirat celebrul tablou Strigătul de Edvard Munch.

28
/03
/17

Ieri, în ultima zi a Salonului Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, standul României a fost inclus, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017, în clasamentul realizat de site-ul actualitte.com. “Standul României ne captează întotdeauna atenţia. Ambianţa de artă contemporană este dată de oglinzi şi de o instalaţie de neoane, dar luminile sunt atenuate pentru a nu intimida publicul”, a scris actualitte.com.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

14
/03
/17

Teatrul Național București vă invită la conferința susținută de Andrei Pleșu, cu titlul „Veselul Caragiale?”, la Sala Studio, 19 martie 2017, ora 11.00. În urmă cu mai bine de zece ani, Andrei Pleșu susținea prima sa conferință la Naționalul bucureștean, captivând publicul cu un cuceritor discurs Despre inimă.

13
/03
/17

Dragostea transformă lumea în poveste. Cinci întâmplări, citite pe trei voci, de pe audiobook-ul Povești de dragoste la prima vedere, ne deschid apetitul pentru neașteptatele apariții ale iubirii. Editura Humanitas le dă întâlnire iubitorilor de carte cu Mariana Mihuț, Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu - cei trei cititori de pe audiobook, marți, 14 martie, de la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu.

13
/03
/17

"Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate." - Mircea Eliade. Istoric al religiilor, filosof, prozator și eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 110 ani, în București. Data exactă a nașterii sale se bănuieşte a fi 13 martie, însă există mai multe variante, 25 februarie/ 28 februarie/ 8 martie/ 9 martie/ 13 martie/ 19 martie, unele dintre acestea menţionate de însuşi Eliade în diverse decumente.

12
/03
/17

Marţi, 14 martie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu va avea loc lansarea volumului „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”, de Alin Ciupală, apărut recent la Editura Polirom. Invitaţi alături de autor vor fi Laura Grünberg și Zoltán Rostás, iar moderatorul evenimentului va fi Valentin Protopopescu.

11
/03
/17

Editura Nemira lansează Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy la care participă via skype scriitori publicați în colecția Nautilus. Ana Nicolau, coordonatorul colecției Nautilus, va fi moderatorul evenimentelor.