„Vă mulţumesc că nu m-aţi uitat!”. Tamara Buciuceanu Botez, premiată pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/va-multumesc-ca-nu-m-ati-uitat-tamara-buciuceanu-botez-premiata-pentru-intreaga-cariera/

Tamara Buciuceanu-Botez – una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate actriţe din România a primit, sâmbătă seara, 25 iunie 2016, un Premiu de excelenţă pentru întreaga activitate artistică în filmul şi teatrul românesc în cadrul celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Sibiu din Piaţa Mare din localitate.

Un articol de Petre Ivan|27 iunie 2016

Premiul i-a fost înmânat de către regizorul Tudor Giurgiu, directorul TIFF. Cu acest prilej ”Doamna comediei românești” a mărturisit că se simte „extraordinar, foarte tânără, bucuroasă și fericită” că publicul nu a uitat-o.

Am trăit două vieți: a mea, care peste o lună face 87 de ani și tot a mea — 64 de ani de teatru. Mă simt foarte tânără, bucuroasă, fericită că văd atâta lume. Înseamnă că nu m-a uitat nimeni. (…) Și pentru că mie nu îmi place să vorbesc mult decât când joc sau filmez pe scenă, vreau să închei așa, ca să nu vă plictisesc: De mic copil, m-am gândit ce o să mă fac dacă mă întreabă cineva. Am să iau de la capăt ceea ce am făcut. Și când nu veți mirosi flori de câmp pe scenă seara, poate vă veți întreba atunci unde o fi plecat Tamara. Vă mulțumesc că nu m-ați uitat. – Tamara Buciuceanu-Botez.

Dsepre Tamara Buciuceanu-BotezTamara Buciuceanu

Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la Tighina (Republica Moldova), la 10 august 1929. A frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași (1948-1951), transferându-se în anul IV la București, unde a absolvit Institutul de Teatru, la clasa profesorului Ion Bălțățeanu (1952).

Actriță cu o bogată activitate în teatrul dramatic și în cel de operetă, dar și cu o impresionantă carieră în televiziune, Tamara Buciuceanu-Botez, supranumită „Doamna comediei românești”, este una dintre reprezentantele Generației de Aur a teatrului românesc.

A debutat în 1952, pe scena Teatrului Giulești (actualul Odeon), cu rolul Marfa din „Makkar Dubrava”. A interpretat-o pe Chirița în 80 de spectacole, pe scena Teatrului Național din Iași, sub îndrumarea regizorului Alexandru Dabija.

În anul 2011, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame), eveniment organizat de Teatrul Metropolis, în Piața Timpului.

Foto: Tamara Buciuceanu Botez – facebook, cinemagia

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.