Va place tango? 13 concerte în 12 oraşe din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/va-place-tango-13-concerte-in-12-orase-din-romania/

TANGO-ul, genul muzical – dedicat dansului – cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie – 24 octombrie 2014.

Un articol de Petre Ivan|22 septembrie 2014

„Va place tango?” este o continuare a tradiţiei instaurate de artistul român, de a propune publicului o provocare artistică în fiecare toamnă, în anii precedenţi aceasta fiind formulată sub titlurile „Vă place BACH?” şi „Vă place BRAHMS?”.

„Din păcate acest an a fost plin de evenimente neplăcute – războaie, ameninţări, pandemii etc. Sper ca publicul care vine la concertele noastre să plece convins că ceea ce primeşte prin muzică este oferit cu multă sinceritate, din tot sufletul. Chiar şi numai o temă muzicală rămasă în mintea unui spectator, fredonată în drum spre casă, ne împlineşte obiectivul.” – Răzvan Suma, violoncelist

Alături de violoncelistul român se vor afla doi invitaţi argentinieni care construiesc alături de Răzvan Suna povestea specială a turneului : ANALIA SELIS – voce (recent revenită pe scenă după experienţa de maternitate), care va fi prima oară într-un turneu partenera de scenă a partenerului său de viaţă (Răzvan Suma) şi JULIO SANTILLAN – chitară, care soseşte din Argentina pentru a cânta tango publicului din România.

Aflat într-o dublă ipostază în acest turneu – de chitarist şi compozitor de piese de tango – Julio Santillan semnează aranjamentul muzical pentru violoncel, chitară şi voce pentru majoritatea pieselor din repertoriu.

Evenimentul este unul unic în peisajul cultural românesc: va fi prima oară când un turneu de amploare va fi dedicat în exclusivitate tango-ului interpretat în mod tradiţional, aşa cum se cânta pe vremuri în Argentina, ţara unde, la graniţa cu Uruguay-ul, s-a născut undeva la sfârşitul sec. XIX, acest tip de muzică şi dans.

Tango-ul a cucerit în sec. XX întreaga lume scriindu-şi un destin surprinzător, de la dans rău famat din mahalele din Buenos Aires, la cel mai apreciat dans de societate.

În programul turneului, iubitorii genului vor asculta piese de tango, milonga şi vals, semnate de cei mai mari compozi¬tori de gen, de la celebrul argentinian Astor Piazzolla la Carlos Gardel şi Sebastian Piana sau creaţii semnate chiar de Julio Santillan, unul dintre cei doi invitaţi speciali ai turneului.

Între 28 septembrie – 24 octombrie 2014, iubitorii de muzică din 12 oraşe din România vor „fredona” tango : Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj Napoca, Timişoara, Baia Mare, Târgu Mureş, Arcuş, Sibiu, Piteşti şi Bucureşti.

Va fi prima ediţie în care la Bucureşti vor avea loc două concerte – Sala Radio (22 octombrie) şi Teatrelli (24 octombrie), iar dechiderea turneului va avea loc într-unul dintre cele mai elegante mall-uri din centrul şi estul Europei: Palas Mall Iaşi.

Pentru mai multe detalii: www.razvansuma.com

VĂ PLACE TANGO? – turneu naţional susţinut de Răzvan Suma

– 28 septembrie – 24 octombrie 2014

– 28 septembrie, Iaşi – Palas Mall, ora 18.00

cello_home

– 1 octombrie, Râmnicu Vâlcea – Filarmonica „Ion Dumitrescu”, Sala Lahovari, ora 19:00

– 5 octombrie, Botoşani – Moşia Cai de Vis – Bucovina, ora 19:00

– 9 octombrie, Bistriţa – Sinagoga, ora 19.00

– 11 octombrie, Cluj-Napoca – Casa Universitarilor, ora 19.00

– 13 octombrie, Timişoara – Sala Capitol, ora 19.00

– 15 octombrie, Baia Mare – Sala Rotary a Liceului de Arte, ora 18.00

– 17 octombrie, Târgu Mureş – Casa de Cultură „Mihai Eminescu”, ora 19.00

– 18 octombrie, Arcuş – Sala Castelului, ora 19.00

– 19 octombrie, Sibiu – Sala Thalia, ora 19.00

– 22 octombrie, Bucureşti – Sala Radio, ora 19.00

– 23 octombrie, Piteşti – Sala Filarmonicii, ora 19.00

– 24 octombrie, Bucureşti – Teatrelli, ora 20.00

Foto Va place tango, Răzvan Suma – razvansuma.com

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.