VA PLACE TANGO? ajunge la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/va-place-tango-ajunge-la-bucuresti/

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2014

VA PLACE TANGO? / Biletele pentru concertul de la Sala Radio (22 octombrie) s-au epuizat în totalitate cu mai bine de două săptămâni înaintea evenimentului, iar pentru cel de-al doilea concert din capitală – Teatrelli (24 octombrie), mai sunt doar câteva locuri disponibile.

Susţinut de violoncelistul RĂZVAN SUMA între 28 septembrie – 24 octombrie 2014, în 12 oraşe din România, alături de doi invitaţi argentinieni – ANALIA SELIS (voce), prima oară într-un turneu partenera de scenă a partenerului său de viaţă (Răzvan Suma) şi JULIO SANTILLAN (chitară) – turneul „VĂ PLACE TANGO?” propune publicului român un repertoriu semnat de cei mai mari compozi¬tori de gen.

„Subiectul” turneului – tango-ul, dansul care a stârnit cele mai multe controverse – este abordat într-o manieră cu totul aparte. Cei trei artişti au ales să interpreteze tango în cel mai tradiţional mod posibil, aşa cum se cânta în mahalele din Buenos Aires atunci când acest gen provoca pasiuni aprinse, dar într-un aranjament neobişnuit şi inedit: pentru violoncel, chitară şi voce.

Aflat într-o dublă ipostază în acest turneu – de chitarist şi compozitor de piese de tango – Julio Santillan semnează şi aranjamentul muzical pentru majoritatea pieselor din repertoriu. Pentru pregătirea turneului cei trei artişti au ascultat zeci de piese celebre de tango tradiţional şi au făcut o selecţie din piesele semnate de cei mai cunoscuţi compozitori de gen, de la celebrul argentinian Astor Piazzolla la Carlos Gardel şi Sebastian Piana.

În afara celor două evenimente de la Bucureşti, spectatorii din încă cinci oraşe din România vor mai „răspunde” întrebării „Vă place TANGO?”: Baia Mare – Sala Rotary a Liceului de Arte – 15 octombrie, ora 18.00, Târgu Mureş – Casa de Cultură „Mihai Eminescu” – 17 octombrie, ora 19.00, Arcuş – Sala Castelului – 18 octombrie, ora 19.00, Sibiu – Sala Thalia – 19 octombrie, ora 19.00 şi Piteşti – Sala Filarmonicii – 23 octombrie, ora 19.00.

Despre Răzvan Suma

Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga

Razvan Suma, Analia Selis  şi Julio Santillan

Razvan Suma, Analia Selis şi Julio Santillan

lume.

Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca “Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires sau „Kursall” din San Sebastian. În august 2014, Răzvan Suma a fost invitat pentru a doua oară la Festivalul Murten Classics (Elveţia).

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Cariera sa a însemnat până în prezent colaborarea cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

Despre Analia Selis

Una dintre cele mai exotice şi mai apreciate voci din peisajul muzical românesc, Analia Selis, originară din Argentina, a cântat în numeroase concerte proprii, în cele mai importante săli din România: Sala Palatu¬lui, Teatrul Naţional, Sala Polivalentă, Sala Radio şi în filarmonicile din ţară.

A fost invitată să deschidă evenimente muzicale im¬portante, ca cele susţinute de Buena Vista Social Club, Juanes, Natalie Imbruglia, Septeto National de Cuba. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul Cerbul de Aur 2004, când s-a clasat pe locul 3.

Foto : VA PLACE TANGO, Răzvan Suma şi Analia Selis

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.