Vacanță Activă în București, cu Opera Comică pentru Copii și Cantus Mundi
https://www.ziarulmetropolis.ro/vacanta-activa-in-bucuresti-cu-opera-comica-pentru-copii-si-cantus-mundi/

Au început înscrierile pentru proiectul „Vacanţă Activă în Bucureşti la OCC şi Cantus Mundi”, organizat în perioada 12 – 23 aprilie 2021 de Opera Comică pentru Copii şi Programul Naţional Cantus Mundi.

Un articol de Liliana Matei|5 aprilie 2021

Programul este gratuit pentru participanți și susținut de Primăria Capitalei. Formularul de înscriere în program este disponibil online aici, iar înscrierile au loc între 5 și 7 aprilie.

Vacanța Activă în București își propune să fie o experiență cât se poate de interesantă pentru copii, dar și o soluție pentru părinții bucureșteni în această perioadă plină de provocări.

Evenimentul se desfășoară în trei locații – sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16, sector 6), sediul Corului Madrigal (Aleea Dealul Mitropoliei, nr. 11, sector 4) și sediul Cantus Mundi (Strada Ion Câmpineanu, nr. 28, sector 1) – iar pentru siguranța tuturor participanților, aceștia vor fi distribuiți în două serii/locație, respectiv 08:00 – 12:00 și 13:00 – 17:00.

Sunt eligibili pentru participare elevii bucureșteni cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, ai căror părinți merg la serviciu în perioada aceasta (nu sunt în telemuncă). De asemenea, cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă domiciliul în București. Pentru înscrierea copiilor în acest program, părinții vor completa formularul mai sus menționat, în perioada 5 – 7 aprilie. Aceștia vor fi acceptați în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile. Un copil poate participa la o singură grupă, într-o singură serie pe durata acestui program. Confirmarea înscrierii de către organizatori are loc în zilele de 8 – 9 aprilie 2021, iar perioada de desfășurare a proiectului este 12 – 23 aprilie 2021.

Scopul Vacanței Active în București este dezvoltarea creativității prin intermediul muzicii, actoriei, mișcării scenice și a altor activități educative. Programul asigură accesul la informații de prim rang din partea celor mai buni traineri care sunt ei înșiși profesioniști consacrați în domeniile lor (muzicieni, dirijori, actori, dansatori, formatori): dirijori și artiști lirici ai Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, precum și soliști vocali, balerini sau instrumentiști de la Opera Comică pentru Copii.

Toate materialele didactice necesare sunt incluse, iar asistența medicală este asigurată în fiecare locație. Accesul se face în urma triajului epidemiologic, iar fiecare spațiu este dezinfectat zilnic prin nebulizare.

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – ,,Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis. A fost prima care a mutat activitatea în mediul online, imediat după aplicarea măsurilor de urgență din 9 martie 2020, prima instituție culturală cu aplicație mobilă proprie, cu spectacole și emisiuni originale.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat în anul 2011 de dirijorul de talie internațională Ion Marin și derulat prin implicarea membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. La un deceniu de la lansare, comunitatea Cantus Mundi numără peste 60.000 de copii și 1.630 de coruri care schimbă chiar acum România prin muzică.

 

 

 

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.