Vacanţe filocalice şi Crux, Premiile pentru debut ale Editurii Cartea Românească
https://www.ziarulmetropolis.ro/vacante-filocalice-si-crux-premiile-pentru-debut-ale-editurii-cartea-romaneasca/

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu, şi Crux, de George State sunt volumele câştigătoare ale Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, la secţiunea „Proză”, respectiv „Poezie”. Ambele volume vor fi lansate în cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest”, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie, la Romexpo Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2016

Vacanţe filocalice, de Gabriel Pătraşcu •

Cîştigătorul Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, secţiunea „Proză”

Această carte nu este nici Baedeker, nici Michelin, este ghidul lui Gabriel Pătraşcu, cea mai originală şi mai spirituală călăuză, pe care orice turist împătimit şi-ar dori-o.

Impresiile sale de călătorie, pline de prospeţime şi umor, ocolesc textele seci sau encomiastice din pliantele multicolore şi privilegiază privirea genuină, fără idei preconcepute, care însă ascunde o profundă cunoaştere a culturii şi civilizaţiei sacre, dar şi laice.

Cele 20 de povestiri, narate în ritm alert de stand-up comedy de un cavaler cruciat eretic, pendulează între trecut şi prezent cu naturaleţea cu care doar memoria şi asociaţiile rapide de idei pot aduna laolaltă amintirile din copilărie şi vieţile sfinţilor.

Vacanţele filocalice ale lui Gabriel Pătraşcu nu sînt doar cronica unei căutări a frumuseţii, ele au şi darul de a descătuşa hohote de rîs homeric şi de a invita la o provocatoare odisee. Iar acesta este doar începutul.

Crux, de George State •

Cîştigătorul Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2015, secţiunea „Poezie”

Există cărţi care reuşesc performanţa de a scăpa etichetărilor, funcţionînd în răspăr nu doar cu tradiţia, ci şi cu producţiile contemporanilor.

Pentru mulţi, curajosul volum de debut al lui George State va însemna – sau ar trebui s-o facă – un veritabil şoc, marcă a diferenţei fertile faţă de orice produse lirice aflate în acest moment pe piaţa de poezie.

Crux posedă capacitatea unică de a institui, necruţător şi subversiv, în afara modelor sau a oricărui vacarm contextual, un nou limbaj poetic, cu toate riscurile şi beneficiile pe care acest fapt le impune, reclamînd totodată, din partea cititorului, şi un nou tip de lectură.

Foto: Vacanţe filocalice şi Crux, Premiile pentru debut – Cartea Românească

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.