Văduva Veselă, în regia lui Andrei Șerban, la ONB
https://www.ziarulmetropolis.ro/vaduva-vesela-in-regia-lui-andrei-serban-la-onb/

La cererea publicului şi în urma succesului avut la premiera din luna septembrie, montarea inedită şi modernă a celebrei operete „Văduva Veselă” de Franz Lehár, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Soliştii, baletul şi corul Operei Naţionale Române Iaşi, alături de orchestra Operei Naţionale Bucureşti, oferă spectacole în zilele de 1, 2, 3 şi 4 decembrie, începând cu ora 18.30.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2016

Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu, este semnată de regizor împreună cu Daniela Dima. Scenografia poartă semnătura Anka Lupeş, coregrafia – Andrea Gavriliu. Soliştii vin din diverse teatre din ţară, iar Ciprian Teodoraşcu, dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, dirijează corul şi orchestra Operei ieşene.

Am primit cu bucurie vestea că spectacolul nostru revine la București, pe scena Operei Naționale București. Îmi pare bine că cererea e mare și îi asigur pe cei care iubesc opereta că muzica lui Lehár e reprezentată cu fidelitate și cu același respect ca povestea de dragoste dintre Hanna și Danilo.

Spectacolul e modern, e surprinzător, e controversat; oglindește contradicțiile din noi, exprimă situația momentului în contextul politic actual; face parte din arta prezentului, e normal să fie așa. De aceea mulți care nu au avut șansa să-l vadă, cât și cei ce doresc să-l revadă, se pot bucura de această revenire a Văduvei Vesele. – Andrei Șerban

Biletele au fost puse în vânzare şi online.

Foto: Vaduva Veselă – Paul Buciuta / Marea Dragoste

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.

15
/12
/21

Miercuri, 22 decembrie, de la ora 19.00, ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO vă invită la un concert de Crăciun, derulat la SALA RADIO sub bagheta dirijorului JÓZSEF HORVÁTH.