Văduva Veselă, în regia lui Andrei Șerban, la ONB
https://www.ziarulmetropolis.ro/vaduva-vesela-in-regia-lui-andrei-serban-la-onb/

La cererea publicului şi în urma succesului avut la premiera din luna septembrie, montarea inedită şi modernă a celebrei operete „Văduva Veselă” de Franz Lehár, în regia lui Andrei Șerban, revine pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Soliştii, baletul şi corul Operei Naţionale Române Iaşi, alături de orchestra Operei Naţionale Bucureşti, oferă spectacole în zilele de 1, 2, 3 şi 4 decembrie, începând cu ora 18.30.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2016

Adaptarea, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu şi Andrei Pleşu, este semnată de regizor împreună cu Daniela Dima. Scenografia poartă semnătura Anka Lupeş, coregrafia – Andrea Gavriliu. Soliştii vin din diverse teatre din ţară, iar Ciprian Teodoraşcu, dirijor al Operei Naţionale Bucureşti, dirijează corul şi orchestra Operei ieşene.

Am primit cu bucurie vestea că spectacolul nostru revine la București, pe scena Operei Naționale București. Îmi pare bine că cererea e mare și îi asigur pe cei care iubesc opereta că muzica lui Lehár e reprezentată cu fidelitate și cu același respect ca povestea de dragoste dintre Hanna și Danilo.

Spectacolul e modern, e surprinzător, e controversat; oglindește contradicțiile din noi, exprimă situația momentului în contextul politic actual; face parte din arta prezentului, e normal să fie așa. De aceea mulți care nu au avut șansa să-l vadă, cât și cei ce doresc să-l revadă, se pot bucura de această revenire a Văduvei Vesele. – Andrei Șerban

Biletele au fost puse în vânzare şi online.

Foto: Vaduva Veselă – Paul Buciuta / Marea Dragoste

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

29
/07
/21

Vineri, 30 iulie, începe cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland în Brașov. Concertul de deschidere va avea loc la Muzeul Județean de Istorie Brașov, în curtea Bastionului Țesătorilor, una dintre clădirile de patrimoniu emblematice ale vechiului oraș, și face parte din agenda estivală a Bastionului Artiștilor.

23
/07
/21

În perioada 23 iulie - 26 septembrie, se va desfășura seria de concerte live „Alternative Brunch”, dedicată tuturor celor a căror poftă de muzică nu ține cont de oră. Sezonul din acest an înseamnă 12 concerte, susținute de patru trupe, în trei orașe din Republica Moldova și România: Iași, Bacău și Chișinău.

22
/07
/21

Între 16 și 24 iulie EUROPAfest sărbătorește vara cu o ediție bogată în jazz. Diferite stiluri și ritmuri cu artiști din 20 de țări se pot auzi zilnic la Sala Auditorium a Palatului Regal / Muzeul Național de Artă al României.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]