Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru – Sonatele de Beethoven, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-gheorghiu-si-gabriel-croitoru-sonatele-de-beethoven-la-sala-radio/

Doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru – îşi dau întâlnire cu… Beethoven,  într-un recital extraordinar pe scena Sălii Radio. 

Un articol de Liliana Matei|29 ianuarie 2015

După Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven – partea I (sonatele nr.1, 5 si 8) – eveniment ce a închis şi a încununat stagiunea 2013-2014 a Sălii Radio (27 iunie 2014) – miercuri, 4 februarie (19.00), cei doi artişti vă invită să ascultaţi cea de-a doua parte parte a acestui frumos „periplu” muzical.

Veţi avea plăcerea de a asculta alte trei dintre cele 10 sonate create de marele compozitor : Sonata pentru pian şi vioară în la major, op.12 nr.2, Sonata pentru pian şi vioară în mi bemol major, op.12 nr.3 şi Sonata pentru pian şi vioară în do minor nr. 7, op. 30 nr. 2.

Două instrumente muzicale de valoare vor „ţine companie” maeştrilor care le vor da viaţă: noul pian STEINWAY al Sălii Radio, respectiv vioara GUARNERI, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu” – ce se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Legătura artistică dintre cei doi muzicieni este construită pe baza unei frumoase poveşti de destin în lumea muzicii: Gabriel Croitoru este un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu (fratele pianistului).

VALENTIN GHEORGHIU s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania, Japonia etc. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.

A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor „P. I. Ceaikovski”, „Van Cliburn”, „Fr. Chopin”, „A. Rubinstein”, L. van Beethoven”, „R. Schumann”, „J. S. Bach”. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor „George Enescu” (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

GABRIEL CROITORU, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto: Virgil Oprina

26
/08
/21

Dirijorul Ion Marin a primit rolul de Consul onorific al României la Lugano, titulatură ce devine mai mult decât o recunoaștere a eforturilor sale constante de diplomație culturală din ultimele decenii, confirmând implicarea sa permanentă în consolidarea relațiilor bilaterale culturale și diplomatice dintre Elveția și România, în excepționala sa carieră de aproape 40 de ani de performanță artistică.

26
/08
/21

Devenită reper, gong inaugural, avanpremieră a sezonului, Promenada Operei vă aşteaptă şi în 2021, cu Gala extraordinară din 27 august, ora 20:00, care anunţă prin glasurile a 14 dintre soliştii Operei Naţionale Bucureşti revenirea la viaţă a artelor spectacolului, şi îşi propune să deschidă apetitul bucureştenilor pentru muzica bună, oriunde va putea fi ea degustată în sezonul 2021-2022: la Festivalul „Enescu”, la Stagiunea aniversară a Operei, la Sala Radio, la Ateneu, în parcurile bucureştene sau chiar pe Esplanada Operei, între 27 august şi 12 septembrie, în aer liber.

26
/08
/21

Sub sloganul "Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!", Opera Națională Română din Cluj-Napoca vă invită pe 28 august de la ora 20.30 în Piața Unirii din Cluj Napoca să participați în contextul proiectului Opera Aperta la Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii.

24
/08
/21

Cunoscuta interpretă Teodora Enache-Brody va prezenta versiunea vocală a Rapsodiilor I și a II-a de George Enescu, într-un concert extraordinar pe care îl va susține pe 18 septembrie 2021, la Opera Națională București, împreună cu Călin Grigoriu la chitară, Andrei Kivu la violoncel, Joca Perpignan la percuție și având drept invitat special Corul Operei Române.

20
/08
/21

Lucia vorbește, într-un interviu sub formă de alfabet, despre oameni și pisici, piese preferate și vieți visate, mereu cu o melodie bună pe fundal. Lucia va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanţa), în data de 22 august, la ora 14.00.

19
/08
/21

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani” va debuta vineri, 20 august, cu Misa Încoronării de Wolfgang Amadeus Mozart, un spectacol dedicat Zilei Naționale a Republicii Ungare, care va fi găzduit în spațiul Bisericii Reformate din Cetate. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov, sub conducerea muzicală a dirijorului Traian Ichim. Organistul Zsolt Garai deschide acest eveniment cu o prețioasă selecție de lucrări ale unor compozitori precum Daniel Kroner, Martin Schneider sau Terényi Ede.

19
/08
/21

Teodora Moroșanu, solista trupei Rockabella, conturează, într-un interviu sub formă de alfabet, o hartă emoțională și personală a traseului său artistic. Trupa Rockabella va concerta în cadrul festivalului Living Rock 2021, care are loc în perioada 20-22 august, pe Plaja Tuzla (Constanța).

18
/08
/21

Toate operele prezentate la Sala Palatului, la ediția din 2021 a Festivalul Internațional George Enescu, vor fi atât în premieră în România, cât și în format multimedia, cu participarea unor artiști și orchestre renumite, precum și a cunoscutelor regizoare Carmen Lidia Vidu și Nona Ciobanu. Una dintre opere, compusă de faimosul tenor, compozitor și dirijor Jose Cura – Te Deum –, este o premieră mondială și este dedicată aniversării celei de-a 25-a ediții a Festivalului Enescu.

18
/08
/21

Bucharest International Dance Film Festival 2021, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson).

17
/08
/21

Opera comică “Elixirul Dragostei”, de Gaetano Donizetti, se va juca în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care are loc, în perioada 20-22 august, la Târgu Mureș. Programat pe 22 august, de la ora 19.00, la Palatul Culturii, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a orchestrei și corului Operei din Brașov, soliști: tenorul Ștefan von Korch, soprana Katalin Kolcsár și baritonul Adrian Mărcan.