Valentin Nicolau, fost şef al TVR şi proprietarul editurii Nemira, s-a stins din viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-nicolau-fost-sef-al-tvr-si-proprietarul-editurii-nemira-s-a-stins-din-viata/

Valentin Nicolau, proprietarul editurii Nemira, fost şef al Televiziunii Române, scriitor şi dramaturg, a decedat, marţi seară, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 ianuarie 2015

Decesul a fost declarat după 45 de minute în care s-au făcut manevre de resuscitare. Valentin Nicolau a fost dus de urgenţă la Spitalul Universitar, marţi seară, fiind în stop cardio-respirator, notează Mediafax.

Nicolau se afla în maşina personală când a început să se simtă rău. Ambulanţa a fost chemată de o altă pvalentin nicolauersoană.

Medicii au început manevrele de resuscitare în timp ce îl transportau pe Nicolau la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Manevrele de resuscitare au continuat la spital.

Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau, în vârstă de 54 de ani, a fost de formaţie geofizician.

Acesta a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002-2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.

În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru prealuarea din nou a şefiei TVR.

Foto: Valentin Nicolau – facebook.com/valentin.nicolau.5

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.