Valentina Lisitsa concertează astăzi în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-lisitsa-concerteaza-astazi-in-bucuresti/

Astăzi, de la ora 19.00, Valentina Lisitsa va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev şi Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internaţional.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Pianista americană de origine ucraineană Valentina Lisitsa este singura artistă din lume care a reuşit să apropie muzica clasică de public folosindu-se de puterea Internetului şi a reţelelor de socializare.

Astăzi, de la ora 19.00, cunoscuta pianistă va interpreta pe scena Ateneului Român lucrări de Beethoven, Chopin, Rahmaninov, Prokofiev și Liszt, într-un recital extraodinar care este parte a unui amplu turneu internațional.

Luni dimineață, Valentina Lisitsa și-a schimbat cover-ul de pe pagina sa de Facebook anunțând recitalul pe care urmează să îl susțină la București. Fotografia a strâns peste 300 de Like-uri.

60 de milioane de vizualizări pe canalul de YouTube. Interpretări video cu o medie 50.000 de vizualizări pe zi, echivalentul unui recital live în fața unui stadion plin de oameni. Peste 40.000 de fani pe pagina de Facebook, o audiență de 100.000 de oameni prin live streaming la concertul susținut anul trecut pe scena celebrei Royal Albert Hall (Londra). Sunt doar câteva dintre cifrele succesului Valentinei Lisitsa.

Tur de forţă pe scena Ateneului, cu Valentina Lisitsa

Pianista americană de origine ucraineană a revoluționat percepția publicului față de muzica clasică prin intermediul tehnologiei: încă din anul 2007 și-a lansat propriul canal de YouTube unde a încărcat interpretările sale din lucrările marilor compozitori.

Citiți și: Valentina Lisitsa, pianistă: „Fără public, eşti doar un amator“

Grație puterii de a-și apropia publicul și a talentului, astăzi, Valentina Lisitsa este un artist Decca – una dintre cele mai importante case de discuri din lumea muzicii clasice – și unul dintre puținii artiști invitați la BBC Proms, aflat în topul celor mai prestigioase festivaluri de gen la nivel mondial.

Valentina Lisitsa va urca pe scena Ateneului Român  astăzi, de la ora 19.00. Acesta este primul recital pe care pianista îl susține în România și face parte dintr-un amplu turneu internațional: Valentina Lisitsa a susținut recitaluri  Berlin, Köln, Taipei, Washington, New York, și urmează să ajungă în America de Sud și în  Statele Unite.

Pe scena Ateneului, Valentina Lisitsa va face un adevărat tur de forță în termeni de virtuozitate pianistică: va interpreta 6 dintre „Preludiile” de Rahmaninov, 8 dintre „Nocturnele” de Chopin, una dintre cele mai grele și mai frumoase sonate de Beethoven, celebra „Apassionata”, Sonata Nr.7  în Si Bemol Major, „Stalingrad”, de Prokofiev și tulburătoarea „Totentanz”, de Liszt.

Valentina Lisitsa

Coverul contului de Facebook al Valentinei Lisitsa

„Intensă”, „urmașa lui Rahmaninov”, „un Justin Bieber al muzicii clasice” în termeni de succes la public, după cum o descrie presa internațională, Valentina Lisitsa a concertat de-a lungul timpului alături de unele dintre cele mai mari orchestre ale lumii, pe unele dintre cele mai importante scene internaționale: Carnegie Hall (New York), Royal Albert Hall (Londra), Avery Fisher Hall (New York), Musikverein (Viena).

Info:

Valentina Lisitsa s-a născut la Kiev, în Ucraina și s-a stabilit, din 1991, în Statele Unite ale Americii. A început să cânte la pian de la vârsta de trei ani și jumătate, urmând apoi cursurile unei școli de muzică pentru copii supradotați.

Foto credit: Sam Jones, Valentina Lisitsa

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.