Valeria Seciu şi Marcel Iureş în ‘Subprefectul’ de Duiliu Zamfirescu, astăzi, la TVR 2, de la 20.10
https://www.ziarulmetropolis.ro/valeria-seciu-si-marcel-iures-in-subprefectul-de-duiliu-zamfirescu-astazi-la-tvr-2-in-memoriam-duiliu-zamfirescu/

În memoria scriitorului Duiliu Zamfirescu (30 octombrie 1858 – 3 iunie 1922), TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, producţia „Subprefectul” (regia artistică Eugen Todoran), a cărei premiera tv a avut loc în urmă cu aproape 30 de ani.

Un articol de Petre Ivan|2 iunie 2014

Personalitate complexă, cu o carieră strălucită în domeniile juridic, diplomatic şi politic în societatea românească a secolelor XIX-XX, Duiliu Zamfirescu a rămas însă mai cunoscut pentru opera sa jurnalistică şi beletristică, de referinţă pentru aceasta din urmă fiind ciclul de romane al Comăneştilor şi nuvelele, din care face parte şi „Subprefectul”.

„Venisem dornic să schimb faţa lucrurilor. Eram însetat de a fi om… Şi ce-am găsit? Intrigi, abuzuri, samavolnicii… Mă agăţ de tine, Dadiana, de tine, îngerul meu…” (personajul Alexandru Dumitrescu în „Subprefectul”)

Producţia TVR prezintă trista, dar frumoasa poveste de dragoste dintre Dadiana Maxenţian (interpretată de Valeria Seciu) şi noul subprefect din Târguşorul Vlădeni, Alexandru Dumitrescu (Marcel Iureş).

Povestea se complică atunci când, în încercarea de a schimba rânduielile şi metehnele societăţii, tânărul subprefect, un idealist convins, intră în conflict cu soţul iubitei sale, boierul local Maxenţian (Ştefan Sileanu).

Din distribuţia acestei producţii tv mai fac parte şi alte nume de referinţă ale scenei româneşti, precum Ion Besoiu, Gheorghe Cozorici, Valentin Uritescu, Constantin Guriţă, Constantin Dinulescu, Dorin Varga, Ion Pavlescu, Vasile Lupu şi Violeta Berbiuc.

Foto Valeria Seciu şi Marcel Iureş, în ‘Subprefectul

01
/11
/16

Teatrul Evreiesc de Stat deschide stagiunea miercuri, la sediul central din strada Iuliu Barasch, nr 15, sector 3, Bucureşti (zona Sf. Vineri – Udrişte), cu spectacolul ”Varşovia - Ghid Turistic” de Hillel Mitelpunkt. Premiera spectacolului va avea loc miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19.00 și joi, 3 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul Evreiesc de Stat.

01
/11
/16

“Jack Reacher: Never go back”, “Doctor Strange”, “Fantastic Beasts and Where to Find Them” sau “Rogue One: A Star Wars Story” sunt cele mai spectaculoase premiere care pot fi urmărite lunile acestea în format IMAX, pe cele mai mari ecrane din ţară, disponibile la Cinema City.

31
/10
/16

Disco Titanic, de Radu Pavel Gheo, un roman cu adolescenţi maturizaţi traumatic într-o lume copleşită de puseuri naţionaliste sau localiste, a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală. „Radu Pavel Gheo este un scriitor strălucit, ce va marca o epocă.” - Mircea Iorgulescu

31
/10
/16

Serenada pentru vioară, orchestră de coarde, harpă şi percuţie de Bernstein este o lucrare care poate fi foarte rar auzită în România. Ea va fi interpretată la Sala Radio vineri, 4 noiembrie, de la ora 19.00, de violonistul Liviu Prunaru, alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea.

31
/10
/16

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula în cinematografele din România din 18 noiembrie, pelicula fiind distribuită de micro FILM. Cu această ocazie, Editura Humanitas publică o ediție specială a romanului ”Inimi cicatrizate”. Este pentru prima dată când M. Blecher semnează și ilustrația copertei cărții sale, un desen în tuș negru și roșu descoperit în timpul documentării lui Radu Jude, desen care a devenit imaginea centrală a afișului filmului.

30
/10
/16

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, pe 27 şi 28 octombrie 2016 la Teatrul Bulandra, sala „Liviu Ciulei”, spectacolul „Linoleum“ (pe un text al fraţilor Presniakov) al Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a descreţit frunţile bucureştenilor cu umor negru, de calitate.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

30
/10
/16

Ei bine, moda Halloween-ului ajunge și pe un disc de muzică clasică, însă chiar în ajunul Halloween-ului se lansează și un antidot, un disc cu muzică de Mozart. Ambele, foarte bine cântate.

29
/10
/16

Cea de-a noua zi – penultima - a Festivalului Naţional de Teatru se constituie într-un complex de rafinate evenimente dedicate scenei contemporane şi artiştilor care o slujesc. Fără îndoială, capul de afiş al seriei de spectacole programate în această seară îl constituie prima reprezentaţie din FNT a ”Livezii de Vişini” de A.P. Cehov, în viziunea regizorală a renumitului Lev Dodin –  invitat special al Festivalului, împreună cu trupa sa de actori de la Maly Drama Teatr - Théâtre de l'Europe, din Sankt Petersburg, Rusia.

29
/10
/16

Artistul american Bob Dylan, care nu a făcut declarații după ce a fost desemnat câștigătorul premiului Nobel pentru Literatură, a anunțat că va merge la Stockholm pentru a primi această recompensă ''uluitoare, de necrezut''.