Valerian Sava şi istoria în mişcare a Noului Cinema Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/valerian-sava-si-istoria-in-miscare-a-noului-cinema-romanesc/

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 ianuarie 2014

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice. Al Patrulea Val, restauraţia mediocrată şi refondarea cinemaului românesc“ (Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.

Este perioada care coincide cu apariţia, consolidarea şi transformarea a ceea ce autorul numeşte Al Patrulea Val, într-o teorie a generaţiilor pe care o explică în introducerea la primul volum (2011), ce conţine şi o utilă retrospectivă a anilor ’90, dar şi un apendice despre „Epoca de aur” (Al Patrulea Val sau Noul Val a devenit, odată cu trecerea anilor şi cu înmulţirea filmelor şi a premiilor, Noul Cinema Românesc).

Este o întreprindere ambiţioasă şi solicitantă, de o anvergură de care Valerian Sava nu era însă străin. El a oferit în 1999 un prim volum (scris încă din anii ’80 şi rămas, din păcate, şi singurul) din „Istoria critică a filmului românesc contemporan”, o substanţială analiză de 400 de pagini care pornea de la începuturile cinematografiei naţionale şi se oprea la sfârşitul anilor ’50.

Observator aplicat şi cu zeci de ani de experienţă de critic, la reviste precum Film, Cinema şi, în primul deceniu postrevoluţionar, Noul Cinema sau România Literară, Valerian Sava a fost, împreună cu Alex Leo Şerban, unul dintre foarte puţinii comentatori avizaţi care au identificat şi, apoi, susţinut vizionar şi aproape necondiţionat emergenţa noii generaţii de tineri cineaşti.

Se întâmpla în 2001, când Cristi Puiu lansa, cu mari piedici, „Marfa şi banii”, după un an 2000 în care nu apăruse nicio producţie românească. Ca responsabil, între 2000 şi 2010, de paginile de cinema ale revistei săptămânale Observator Cultural, Valerian Sava a comentat pe larg fenomenul cinematografic fără egal din primul deceniu al secolului 21, cu părţile lui vizibile, dar şi cu aspectele puţin cunoscute de publicul larg.

Un şantier istoriografic

Cele trei volume din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice” sunt construite, aproape în totalitate, din articolele pe care criticul le-a publicat în Observator Cultural, fie ele cronici, anchete, polemici, analize, interviuri sau topuri („Un şantier în respectul autenticităţii originalelor dar cu revizuirea multora, până la contopirea câtorva sau trimiterea la Addenda”, scrie autorul în prefaţa primului volum).

Trilogia lui Valerian Sava este o istorie în mişcare sau, în cuvintele sale, un „şantier istoriografic”, ce surprinde nu doar deplasările tectonice derminate la nivelul esteticii şi al imaginii publice de Noul Cinema Românesc prin reprezentanţii săi de seamă, dar şi lupta instituţională pe care noii cineaşti şi unii critici au purtat-o cu „restauraţia mediocrată”.

Restauraţie ai cărei corifei s-au zbătut să-şi menţină cu orice preţ reţeaua de privilegii, mai exact, finanţările generoase de la un Centru Naţional al Cinematografiei (CNC) nereformat şi implicat în numeroase scandaluri, cu prelungiri până în prezent.

Pentru că cinematografia depinde, mai mult ca oricare altă artă, de bani şi de sistemul instituţional, devine cu atât mai importantă scoaterea la lumină a dedesubturilor cărora reprezentanţii Noului Cinema au fost nevoiţi să le facă faţă, într-o confruntare uneori de gherilă. „În deceniul precedent, nici un alt critic nu a comentat cinematografia noastră cu asiduitatea cu care a făcut-o Valerian Sava, săptămână de săptămână, în Observator cultural. Nici un matrapazlâc de culise – ocazionat de cine ştie ce şedinţă sau gală de premiere – n-a fost prea neînsemnat pentru el. Adunate până acum în două volume (urmează un al treilea), articolele lui Sava îi înarmează pe viitorii istorici de film cu o documentaţie extrem de utilă”, scria, în septembrie, şi criticul Andrei Gorzo în Dilema Veche, înainte de apariţia celui de-al treilea volum al demersului intitulat „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice”.

O astfel de confruntare în câmpul cinematografiei române, unde valoarea a fost recunoscută mai degrabă „afară” (Festivalul de la Cannes fiind principalul susţinător) decât în ţară, continuă tradiţia a ciocnirilor extreme de idei din istoria României, o luptă care, redusă la esenţă, pune faţă în faţă avangarda şi un provincialism funciar.

Valerian Sava

Coperta cărţii lui Valerian Sava

Valerian Sava dă dovadă de un spirit fin de observaţie a esteticii Noului Val, spirit manifestat în sinteze critice remarcabile (el încearcă să impună formularea „intimism inefabil-atroce” în descrierea noii rupturi tematico-stilistice produse de tinerii cineaşti). Dar trilogia sa relevă şi un autor cu un acut simţ de pamfletar şi polemist, ale cărui forme extreme i-au construit însă uneori imaginea unui paria.

Trilogia poate fi citită şi ca un antrenant roman, cu băieţi buni şi băieţi răi, cu intrigi de culise, conflicte, progrese şi replieri, dar cu un deznodământ care încă se scrie.

Fotografia în mişcare surprinsă de cele trei volume nu este scutită de propriile riscuri, cele mai importante fiind identificate şi exprimate de autorul însuşi atunci când motivează perierea textelor şi permutările la care le supune: „…istoria în act este rareori fotogenică, nu excelează stilistic, e mai des crudă şi prolixă, cu mult balast şi zgură, cu concursul defectelor şi păcatelor tuturor, în «războiul cel dintre noi»”.

Volumul trei scoate şi mai mult în evidenţă slăbiciunile de acest fel ale proiectului, „ajutate” şi de o proastă editare şi punere în pagină, de unde şi deranjantele neglijenţe în punctuaţie sau în folosirea diacriticelor.

„O istorie subiectivă a tranziţiei filmice” nu reprezintă doar un arsenal util pentru viitorii istorici de film, aşa cum nota Andrei Gorzo, ci mai ales o contribuţie esenţială la îmbogăţirea discursului despre cinema, venită din partea unui om îndrăgostit iremediabil de filmul românesc, căruia i-a văzut şi trăit evoluţia de la primele manifestări ale modernităţii (anii ’50) şi până la suprema recunoaştere internaţională din ultimul deceniu.

Foto cu Valerian Sava – Ionuţ Mareş



20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.

10
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Miza celor mai multe filme de epocă, bazate în general pe romane, este de a crea un conflict între moravurile vremii şi secrete intime care, dacă ar fi dezvăluite, ar fi condamnate public.

07
/01
/22

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de 25 de ani filme independente de referință, premiate sau prezentate la marile festivaluri de film, anunță titlurile care vor fi lansate în cinema în primăvara anului 2022.

28
/12
/21

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru cinematografia română pe plan internaţional - nominalizări sau premii la mari festivaluri şi gale. Dar şi 2022 ne-ar putea oferi mai multe surprize plăcute. Ziarul Metropolis vă prezintă cele mai aşteptate filme româneşti ale noului an.

27
/12
/21

Între educație și comunitate punem semnul egal din perspectiva viitorului. „MARTORUL 1”, filmul documentar care prezintă o Românie aflată în luptă continuă pentru accesul la educație și viitor, o Românie mai puțin vizibilă care ajută copiii să-și împlinească visurile, loviți de realitatea sărăciei, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 30 decembrie, începând cu ora 22:00.

27
/12
/21

Nominalizat la Palme d'Or 2021, cel mai nou film al cineastului italian Nanni Moretti, ajunge pe marile ecrane din România din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film. „Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire și ale căror povești se intersectează într-un mod tulburător, cu urmări nefaste pentru toată lumea.

21
/12
/21

Deşi 2021 a fost un an al revenirii, iar festivalurile au avut de unde alege, m-am oprit doar la cinci filme pentru topul de final. Trei de la Cannes, care a avut o ediţie foarte bună, în ciuda unui Palme d`Or discutabil, unul de la Berlin, care se întâmplă să fie şi românesc, şi un altul recuperat din 2020.

20
/12
/21

Voluntar la orice vârstă nu este doar o idee, ci un mod de existență pentru mulți semeni de-ai noștri care îmbracă această vocație. Documentarul „Martorul 78”, care prezintă o serie de interviuri energizante și antrenante despre viața de voluntar în comunitățile vulnerabile din România, evidențiind și configurația unui model de dezvoltare civică prin pasiune, dragoste și nu în ultimul rând, curaj, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 23 decembrie, de la ora 22:00.