Valsul “Dunărea Albastră” împlinește 150 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/valsul-dunarea-albastra-implineste-150-de-ani/

În urmă cu un secol şi jumătate, într-o zi de 13 februarie (1867), Johann Strauss (fiul) prezenta în premieră, la Viena, “Dunărea Albastră”, valsul care va deveni una dintre cele mai populare piese muzicale ale repertoriului classic. Cu ocazia jubileului de 150 de ani, muzeul Dinastiei Strauss găzduieşte o expoziţie care prezintă contextul istoric în care s-a născut valsul vienez.

Un articol de Petre Ivan|13 februarie 2017

Valsul ”Dunărea Albastră” s-a născut pe strada Prater 54, unde Johann Strauss Fiul locuia în anul 1867. Cea mai cunoscută lucrare a sa, cunoscută sub numele original de ”Pe malul Dunării Albastre”, a devenit imnul neoficial al Vienei.

Locuința regelui valsului și a familiei sale mai poate fi vizitată și astăzi. Alături de piese de mobilier și instrumente muzicale originale pot fi văzute și obiecte personale ale marelui compozitor precum imagini, fotografii și documente despre viața și opera sa, informează Biroul de Turism al Vienei în România.

Museum of the Johann Strauss Dynasty

Museum of the Johann Strauss Dynasty

Viena a dedicat familiei Strauss și creației artistice a acesteia un muzeu de sine stătător. Deschis la începutul anului 2015 în districtul 9, muzeul prezintă o multitudine de fotografii și documente din epoca Biedermeier până la perioada ”Ringstraße”.

În muzeu vizitatorii pot asculta nestingheriți la căști în multiple puncte audio atât piese muzicale cunoscute, cât și altele mai puțin populare ale dinastiei Strauss.

Johann Strauss (1825-1899), numit de către familie și prieteni ”Schani”, tatăl său, care purta același nume, și frații săi Josef și Eduard au cucerit lumea cu muzica lor.

Opera lor, care însumează mai mult de 1500 de lucrări reprezintă și astăzi muzica vieneză mai mult decât oricare altele, de la ”Liliacul” până la ”Marșul lui Radetzky” și la ”Dunărea Albastră”.

Valsurile și melodiile lor de operetă răsună în săli de concerte din întreaga lume și la Concertul tradițional de Anul Nou, care are loc în Sala de Aur a Asociației Muzicale Vieneze și este transmis în întreaga lume.

Memoria lui Johann Strauss este prețuită și în sala ”Marilor Maeștri”, la etajul al treilea al Casei Muzicii, din centrul orașului. Mormântul regelui valsului se află în Cimitirul Central din Viena, în apropiere de mormintele lui Beethoven, Schubert, Brahms și Strauss Tatăl.

Foto: Dunărea Albastră – facebook

 

15
/01
/21

OAMENII MUZICII Joannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus MOZART. Sau Wolfgang Amadé, cum s-a semnat mai apoi (Amadeus i s-a spus doar postum). 27 ian. 1756 – 5 dec. 1791. Uitaţi tot comerţul din jurul „brandului” Mozart. Ignoraţi tot ce aţi auzit din zbor despre el. Pur şi simplu descoperiţi-l. Și îndrăgostiţi-vă.

29
/12
/20

Pe 31 decembrie, ora 19.30 a României, la Centrul de Artă și Cultură din Lugano, Elveția, maestrul Ion Marin va dirija Concertul Extraordinar de Anul Nou al Orchestrei Elveției Italiene - OSI. Evenimentul o va avea ca solistă pe marea pianistă Martha Argerich, iar programul va cuprinde Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven și Simfonia nr. 5 de Franz Schubert.

28
/12
/20

OAMENII MUZICII Antipaticul 2020, anul pandemiei, a fost și cel al unei aniversări splendide: 250 de ani de la nașterea celui care, alături de Mozart și Bach, rămâne unul dintre cele mai frumoase și copleșitoare evenimente din istoria muzici, unul extrem de relevant și astăzi: Ludwig van Beethoven.

28
/12
/20

Pe 23 decembrie, Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” a primit DISCUL DE AUR din partea Casei de producție Roton Music pentru noua serie de albume dedicate sărbătorilor, lansată pe 16 noiembrie 2020. Distincția a fost acordată pentru performanțe remarcabile în vânzări.

17
/12
/20

În anul aniversar Beethoven – 250 de ani de la naștere, Editura Casa Radio îl celebrează pe emblematicul compozitor german prin editarea albumului „Beethoven – Simfonia a V-a, Simfonia a VII-a”.