Vampiri vintage și demoni însetați de sânge, online pentru amatorii de senzații tari la AIFF.5
https://www.ziarulmetropolis.ro/vampiri-vintage-si-demoni-insetati-de-sange-online-pentru-amatorii-de-senzatii-tari-la-aiff-5/

Din 23 iunie vampirii şi demonii din secţiunea „FRIGHT@MIDNIGHT – FOCUS FULL MOON FEATURES” pun stăpânire pe casele cinefililor la cea de-a 5-a ediţie a American Independent Film Festival în cadrul programului ONLINE ce va instaura spaima şi printre cei mai curajoşi împătimiţi de film.

Un articol de Liliana Matei|21 iunie 2021

„Pentru ediția de anul acesta am decis să punem în lumină o legătură mai puțin cunoscută între industria de film din SUA și cea din țara noastră. La începutul anilor ’90, producătorul hollywoodian Charles Band a adus în România deja celebrul său mod extravagant de a face film de categorie B, realizând astfel prima producție americană din țară, împreună cu regizorul de film Ted Nicolaou și cu directorul de imagine Vlad Păunescu. O abordare proaspătă și originală a filmului de gen cu vampiri, Subspecies din 1991, avea să devină primul episod al seriei de cult Subspecies, devenită legendară pentru fani, și începutul unei colaborări de un deceniu între Full Moon Features și Castel Film” spune Andrei Tănăsescu – curatorul acestei secțiuni a festivalului.

Cu o bucurie aproape maniacală și plini de nerăbdare numărăm clipele până când vom putea să reexperimentăm trei dintre producțiile Full Moon Features: Subspecies (1991), Bloodstone: Subspecies II (1993) și Dark Angel: The Ascent (1994). Pregătiți-vă pentru un festival al spaimei, trei zile în care vampiri și demoni tânjesc după putere și independență prin pădurile seducător de întunecate și pe străzile slab luminate ale României.

Pasionații vor putea vedea online cele trei producții până târziu în noapte din confortul propriilor case cu sunete mai mult sau mai puțin explicabile, cu parchet scârțâind sau ferestre care se trântesc din cauza adierilor de vânt întâmplătoare sau nu. Ne provocăm spectatorii la un maraton pe care doar cei mai curajoși dintre ei îl vor putea termina.

În Subspecies, maleficul vampir Radu se întoarce în orașul său natal Prejnar, după ani petrecuți în exil. El fură de la tatăl său prețioasa piatră sângerie din care se spune că picură sângele sfinților și îl ucide fără milă pe acesta. Între timp, două studente americane fac echipă cu o localnică pentru a studia cultura locală. Radu devine atras de tinere, însă problemele încep când fratele lui, Stephan, le ajută.

Continuarea filmului din 1991, Bloodstone: Subspecies II prezintă povestea unei femei care a devenit vampir și care încearcă să scape de maleficul Radu. Ea fură la rândul ei piatra sângerie, iar acum vampirul este pe urmele ei pentru a o recupera. Între timp, sora femeii vine în România pentru a-i salva sufletul, însă poate fi prea târziu…

În Dark Angel: The Ascent o altă femeie reușește să scape din iad. Proaspăt ieșită din grotescul subteran, cu o sete nestăvilită de răzbunare, aceasta decide să-i pedepsească pe păcătosi, însă se întâmplă ceva total neașteptat: se îndrăgostește.

Ca în orice poveste, cele trei zile negre înțesate de întâmplări și creaturi malefice se vor încheia iar spectatorii AIFF.5 vor avea inedita ocazie de a-l întâlni, tot online, pe regizorul Ted Nicolaou care le va răspunde întrebărilor și-i va introduce în povestea plină de mister din spatele camerelor. Discuția va fi moderată de Andrei Tănăsescu și va avea loc sâmbătă, 26 iunie, începând cu ora 17:00, via Zoom, live pe pagina de Facebook a festivalului.

Filmele vor fi disponibile în toată țara, pe platforma Eventbook.ro de unde spectatorii pot achiziționa bilete și pentru celelalte proiecții din cadrul American Independent Film Festival ce are loc anul acesta la Food Hood, outdoor, unde toate proiecțiile sunt gratuite și la Cinema Muzeul Țăranului unde vor fi proiectate și American Movie sau Living in Oblivion, cele două titluri din secțiunea specială „FILMS ON FILMMAKERS”.

„Visul american mă însoțește în fiecare zi”, spune Dl. Borchardt – protagonistul filmului atunci când vorbește despre motivația sa. Câștigătorul marelui premiu pentru documentar la Sundance, American Movie urmărește încercările tânărului regizor Mark Borchardt de a-și finanța proiectul mult visat. Unul dintre filmele ‘must-see’ ale festivalului, „American Movie este genul de documentar rar care combină un subiect extrem de carismatic cu o structură elegantă”, potrivit The New York Times.

Filmarea a demarat prost. Toate merg pe dos. Bufetul e infect, actrița principală e certăreață, partenerul ei e cabotin, machiorul face crize de inimă, directoarea de producție e isterică, iar ‘cireașa de pe tort’ o reprezintă apariția pe platou, în capot și proaspăt scăpată de la balamuc, a mamei regizorului. Întregul dezastru din Living in Oblivion va putea fi văzut tot la Cinema Muzeul Țăranului iar biletele pentru proiecție sunt disponibile pe Eventbook iar întregul program al AIFF.5 pe filmedefestival.ro.

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]