Van Gogh și sicriul acoperit cu floarea soarelui
https://www.ziarulmetropolis.ro/van-gogh-si-sicriul-acoperit-cu-floarea-soarelui/

În noaptea de 29 iulie 1890, într-o zi de marţi, la ora unu noaptea, Vincent Van Gogh se stingea din viaţă după ce, în urmă cu două zile, se împuşcase în piept.

Un articol de Monica Andronescu|29 iulie 2021

Alături de el, în acea ultimă noapte, s-a aflat fratele lui Theo, cel care i-a fost alături toată viața. După ani întregi de suferință și de crize nesfârșite și chinuitoare, Vincent își găsea liniștea, într-un sicriu împodobit cu… floarea soarelui.

Vă propunem acum, la 131 de ani de la moartea lui, o recitire a câtorva dintre celebrele sale scrisori, destinate lui Theo, și câteva mărturisiri relevante pentru o personalitate care a fascinat creatori din multe generații, precum și o mulțime de iubitori de artă.

„Numai dragostea adâncă, sinceră înlătură închisoarea”

„Omul trândav seamănă cu cea pasăre trândavă. Și oamenii sunt deseori în neptință de a lucra ceva, prizonieri în nu știu ce colivie îngrozitoare, îngrozitoare, îngrozitoare la culme. Mai e, știu, eliberarea, eliberarea într-un târziu: un renume stricat pe nedrept sau pe drept, strâmtoarea, fatalitatea unor împrejurări, nenorocirea, acestea ne fac prizonieri. Nu se poate spune nicicând ce anume te închide, ce anume te zăvorește, ce anume pare că te îngroapă de viu, dar simți totuși nu știu ce bariere, nu știu ce zăbrele, nu știu ce ziduri. Toate astea-s închipuiri, nălucire? Nu cred; și-apoi te întrebi: Doamne, o fi oare pe timp îndelungat, o fi oare pe mai totdeauna, o fi oare pe veci? Află că numai dragostea adâncă, sinceră înlătură închisoarea. A fi prieteni, a fi frați, a iubi, asta deschide închisoarea cu o forță suverană, printr-un farmec atotputernic. Dar cine nu se bucură de ele rămâne în moarte” (iulie 1880).

„În niciun caz nu vreau să înșel…”

„În niciun caz nu vreau să înșel, nici să părăsesc pe o femeie. Dacă o femeie, K., de pildă, nu vrea să mă primească, nu îi forțez mâna, chiar dacă pasiunea mea pentru dânsa ar fi de două ori mai violentă; mă dau în lături, cu inima pustiită, când opune vorbelor mele «ea și nimeni altcineva» «un el în niciun caz». Nu țin să forțez mâna și nici nu vreau să abandonez. Și eu, când mi se forțează mâna sau când sunt părăsit, mă răzvrătesc. Dacă aș fi luat în căsătorie o femeie și aș fi observat că ea se distrează cu altcineva, nu aș răbda-o lângă mine, dar nu aș goni-o înainte de a fi istovit toate mijloacele de a o aduce din nou la sentimente mai bune. Ai aflat acum ceea ce cred eu despre căsătorie și că o iau în serios. Ei bine, când am întâlnit-o pe Christine, cum ți-am spus, era însărcinată și bolnavă, umbla prin frig și eu eram singur, după lovitura pe care tocmai o primisem la Amsterdam. Am prins dragoste de ea fără să mă gândesc în primul moment s-o iau în căsătorie. Apoi, după ce am izbutit s-o cunosc mai bine, am înțeles că trebuie să încep lucrurile altminteri, dacă voiam s-o ajut cu folos. Atunci am vorbit deschis. I-am spus: Iată ceea ce gândesc despre una, despre alta și iată cum văd eu starea mea și a ta. Sunt sărac, dar nu sunt un ademenitor. Ai putea tu să te înțelegi cu mine, da sau nu? Ea mi-a răspuns: Rămân lângă tine, chiar dacă ai fi mai sărac. Iată unde ne aflăm” (11 mai 1882).

„Nu izbutesc să-mi schimb firea”

„… Să nu-ți închipui că mă consider drept desăvârșit, nici că m-aș crede fără pată, atâta timp cât atâția vorbesc despre caracterul meu neplăcut. Mi se întâmplă adeseori să fiu melancolic, susceptibil și ursuz; să doresc simpatia celorlalți, de parcă mi-ar fi foame și sete; să mă dovedesc indiferent și răutăcios când mi se refuză această simpatie și chiar să torn uneori gaz peste foc. Nu prea țin la societatea altora; mi-e adeseori penibil și de nesuferit să-i vizitez pe unii și să flecăresc cu ei. Dar știi tu cărei cauze se datorează toate acestea, cel puțin în bună parte? Pur și simplu nervozității mele; sunt nemaipomenit de simțit atât în ce privește fizicul, cât și în ceea ce privește moralul și asta datează din anii mei cei nenorociți. Întreabă, deci, pe medic – el va înțelege de îndată despre ce este vorba – dacă s-ar putea să se întâmple altminteri, dacă nopțile petrecute pe străzile friguroase, sub cerul liber, dacă teama că n-o să am de mâncare o bucată de pâine, dacă încordarea neîntreruptă, consecință a împrejurării că n-aveam nicio situație, dacă toate necazurile mele cu prietenii și cu familia nu-și trag obârșia pe trei sferturi din anumite trăsături ale firii mele, din schimbările mele de dispoziție sufletească și din perioadele mele de deprimare? Sper că nici tu, nici acei care vor încerca să-și dea osteneala să chibzuiască nu mă veți osândi, nici nu mă veți socoti drept un nesuferit. Eu mă lupt împotriva acestei înclinații, dar nu izbutesc să-mi schimb firea. Am părțile mele rele, desigur, dar am și de cele bune, ce dracu’! Nu s-ar putea să se țină socoteala și de acestea?” (6 iulie 1882).

„Să suferi fără să te plângi este singura lecție…”

„Neavând altceva ca să mă distrez – mi s-a interzis chiar și fumatul, îngăduit totuși atâtor bolnavi – neavând altceva de făcut, mă gândesc, mă gândesc la toți acei pe care îi cunosc, de-a lungul zilei și peste noapte. Ce ticăloșie – și toate astea, ca să zicem așa, pe degeaba. Nu-ți ascund că aș preferat să crăp decât să pricinuiesc și să am atâtea supărări. Ce vrei, să suferi fără să te plângi este singura lecție pe care trebuie s-o înveți în viața asta” (19 martie 1989).

„Sunt pe de-a-ntregul absorbit de acea întindere nesfârșită…”

„Cât despre mine, sunt pe de-a-ntregul absorbit de acea întindere nesfârșită a holdelor de grâu, pe un fond de coline, ca marea de largă, în culori delicate galbene, verzi; violetul palid al unui teren curățat de buruieni și arat, împestrițat de verdele cuibului de cartofi în floare, toate acestea sub un cer blând, în tonuri albastre, albe, roz, violete. Sunt cu desăvârșire într-o dispoziție sufletească de aproape prea mare calm, în starea care trebuie ca să pictez așa ceva” (30 iunie 1890).

Fragmentele au fost preluate din Vincent Van Gogh, „Scrisori”, vol. 1-2, în românește de Em. Serghie, Editura Meridiane, București, 1970

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...