VANILLA SKYPE, primul spectacol cu casting pentru spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/vanilla-skype-primul-spectacol-de-teatru-cu-casting-pentru-spectatori/

A lua parte la un spectacol devine în sine o experienţă artistică desăvârşită cu VANILLA SKYPE, un proiect atipic care depăşeşte graniţele clasice ale teatrului. Mai întâi au existat actorii şi abia apoi au apărut personajele şi textele. Iar amestecul inedit de poveşti paralele şi emoţii în cadrul piesei scrise de Cătălin Ștefănescu setează premisele pentru o implicare autentică din partea spectatorului.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2016

Astfel, Vanilla Skype devine primul spectacol din România în care pasionații de teatru au posibilitatea de a participa la un casting pentru a-și câștiga scaunul în sală și pentru a fi oamenii potriviți, la locul potrivit.

După o piesă scrisă de Cătălin Ștefănescu și cu o distribuție de excepție – Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel – Vanilla Skype este pusă în scenă în cadrul unui turneu susținut de BRD – Groupe Société Générale, care a început pe 2 septembrie și va continua până pe 10 septembrie, în cinci orașe mari din țară – Ploiești, Craiova, Piatra Neamț, Bacău și Iași.

Pentru fiecare dintre aceste reprezentații, persoanele care doresc să participe la spectacol se pot înscrie la un casting care susținut pe Skype (contul Vanilla Skype Teatru) de marele actor român Marcel Iureș și care conține un set de întrebări elementare menite să stabilească dacă participanții își merită cu adevărat locul în sală.VANILLA SKYPE

Turneul Vanilla Skype e un prilej minunat de a călători în cinci orașe și de a întâlni un public în fața căruia rareori avem șansa de a juca. Așteptăm cu mare emoție cele 10 reprezentații. Le propunem spectatorilor noștri o formulă de spectacol care se bazează pe spunerea unor povești, într-un spațiu mic, unde întâlnirea între actori și public se face într-o atmosferă mai intimă decât cea a sălii clasice. Și e o experiență diferită de fiecare dată, dar întotdeauna vie și generatoare de dorința de a o repeta, un moment magic pe care îl trăim împreună cu spectatorii noștri. –  Cătălin Ștefănescu, autorul textului și regizorul spectacolului Vanilla Skype.

Vanilla Skype este un eveniment teatral inedit nu doar prin prisma selecției spectatorilor, ci și datorită particularității piesei puse în scenă. Textul a fost scris de Cătălin Ștefănescu special pentru actorii din distribuție, ceea ce aduce în prim plan un aspect de multe ori neglijat în teatrul românesc actual – strânsa colaborare dintre dramaturg și actori.

Mai mult decât atât, proiectul Vanilla Skype reprezintă o materializare artistică a unui parteneriat început în urmă cu aproape 10 ani, în cadrul Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, și reunește trei generații de artiști – Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, cărora li se adaugă mai tinerii Alexandru Ion, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel.

Patru pacienți care discută pVanilla Skypee Skype cu psihoterapeutul lor, doi muncitori care analizează cu mult umor „gramatica” lumii și a existenței, un detectiv confuz venit parcă din filmele anilor ’40 și patru actori care participă la un casting – toate aceste personaje își topesc realitățile într-o poveste-mozaic despre uriașa putere a narațiunii și despre completa neputință a naratorului.

Programul turneului include 2 reprezentații – de la ora 17:00, respectiv 20:30 – în fiecare dintre orașele incluse în turneu. După ce a ajuns la Ploieti, pe 2 septembrie, și la Craiova, pe 4 septembrie, urmează Piatra Neamț (7 septembrie, orele 17:00 și 20:30, la Teatrul Tineretului), Bacău (8 septembrie, orele 17:00 și 20:30, la Teatrul „George Bacovia”) și Iași (10 septembrie, orele 17:00 și 20:30, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”).

Cei care își cumpără bilet pentru spectacol se pot înscrie la casting accesând contul de Skype – Vanilla Skype Teatru. După ce precizează orașul și ora reprezentației la care vor participa și răspund la un set de întrebări, aceștia au șansa de a primi unul dintre cele mai bune 10 locuri rezervate special pentru ei pe rândurile din față ale sălii. Persoanele care vor să treacă proba de casting, mai pot accesa contul Vanilla Skype Teatru între 5-7 septembrie, orele 12:00-19:00. Detalii pe pagina de Facebook Vanilla Skype.

Vanilla Skype este o co-producție a Teatrului ACT și Asociației T.E.T.A.

Foto: Vanilla Skype – facebook

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

24
/09
/12

Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti va organiza, în zilele de 4 şi 5 octombrie, două concerte extraordinare, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu (12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964). Potrivit unui comunicat transmis luni de Institutul Cultural Român (ICR), partener al proiectului, alături de TVR, cele două […]

24
/09
/12

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat, luni, că urmează să înfiinţeze noi filiale ICR în patru mari oraşe din România: Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova. Decizia ICR face parte din „efortul de a face activitatea Institutului Cultural Român cât mai accesibilă celor interesaţi din întreaga ţară”. Cele patru noi filiale ale ICR vor fi deschise […]

24
/09
/12

Actorul Horaţiu Mălăele va fi distins cu premiul de excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”, care va avea loc în perioada 12-21 octombrie la Cluj-Napoca.   Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de organizatorii Comedy Cluj, actorul Horaţiu Malaele va fi distins cu premiul de excelenţă al festivalului, ceremonia urmând să aibă […]