„Vara s-a sfârșit”. Nostalgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-s-a-sfarsit-nostalgie/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film românesc ajuns în cinematografe, „Vara s-a sfârşit”, al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, are premise bune şi o primă parte destul de reuşită. Însă îşi pierde energia pe parcurs.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2017

Noul film al regizorului Radu Potcoavă, „Vara s-a sfârșit”, este încă o dovadă că cele mai bune intenții nu garantează o reușită cinematografică. Miza este ofertantă: doi puști, unul localnic și altul venit de la București la bunică, se întâlnesc în vacanța de vară a anului 1999, la Cernavodă, cu câteva zile înainte de celebra eclipsă de soare din august.

Așteptatul eveniment, semnalat încă de la început printr-o emisiune de la PRO TV la care se uită băiatul Mircea (Nicholas Bohor), va fi folosit de Radu Potcoavă pentru a da înspre final, ușor previzibil, o dimensiune poetic-metaforică întâmplărilor prin care trec cei doi tineri protagoniști.

Este perioada la care o astfel de întâlnire a unui prieten poate rămâne întipărită în memoria afectivă. Și aici este pariul pe care și-l propune Radu Potcoavă: să capteze ceva din nostalgia unei vârste când totul capătă o aură specială, din misterul unui moment unic.

Prima parte a filmului este promițătoare: apropierea dintre Mircea și Alex (Dan Hurduc, cunoscut deja pentru roluri din „În derivă”, „Domestic” sau „Umbre”), băiatul cu plete din capitală care ascultă B.U.G. Mafia și este nedezlipit de bicicletă, este redată credibil, cu jocuri actoricești a căror naturalețe convinge.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își umple timpul liber din zilele atât de lungi.

Iar filmul putea să rămână doar la astfel de momente „când nu se întâmplă nimic”, dar când de fapt se întâmplă totul – energia a doi puști care se împrietenesc ar fi fost suficientă pentru un eventual film de stare, dominat de o aparentă „gratuitate”.

Asta deși nici debutul filmului nu este lipsit de intervenții regizorale mult prea vizibile – înșiruirea de mărci ale perioadei (sfârșitul anilor `90) este ușor schematică, iar semnalarea lor, mult prea apăsată: de la eclipsă, muzica vremii (în special B.U.G. Mafia) și sălile de jocuri pe calculator, până la limbajul puștilor și problema plecării la muncă în străinătate (în acest caz a tatălui lui Alex, aflat în Italia).

Și nici personajele secundare, în special părinții lui Mircea (jucați de Ofelia Popii și Șerban Pavlu), nu ies din anumite tipare – mama îngrijorată de influența posibil nefastă a prietenului asupra fiului său, iar tatăl ușor complice, dar și sever câteodată. La fel cum și unele secvențe par mai curând borne de bifat pe un traseu narativ bine controlat, care încearcă să obțină identificarea spectatorului cu anumite momente cunoscute: de pildă, copiii care joacă fotbal pe maidan și din care se remarcă liderul lor, bătăușul.

După această parte introductivă cu destule calități (Oleg Mutu arată că este la fel de eficient și ca autor al unei imagini luminoase, de vară, nu doar al imaginilor cenușii cu care ne-a obișnuit), urmează un moment de ruptură în scenariu. Este introdusă o întâmplare percepută ca potențial tragică, dar ale cărei logică și construcție narativă nu se susțin pe deplin, ceea ce îi diminuează impactul.

Filmul își pierde din ritmul și din energia de la început, iar contractul propus spectatorului riscă să se rupă. Povestea capătă o încărcătură morală destul de convențională și, de aceea, puțin interesantă, până la un final comun, artificial prin ambiguitatea sa căutată.

„Vara s-a sfârșit” este produs și distribuit în România de Icon Production și are premiera în cinematografe pe 5 mai.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își ocupe timpul liber din zilele atât de lungi.

30
/11
/21

În acest context (încă) ieșit din comun și dificil, cea de-a 25-a ediție a FFE, una extrem de concentrată, se desfășoară hibrid, în cinema (la Elvire Popesco între 10-12 decembrie) și în spațiul online (pe eventbook.ro, între 15-18 decembrie). 25.FFE vine cu o selecție de 4 filme europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediții, dar și cu dialoguri live cu realizatori și critici de film.

26
/11
/21

INTERVIU „Cu fiecare film am impresia că învăţ ceva nou despre meseria de actor”, afirmă într-un interviu cunoscutul actor franco-algerian Kad Merad, progatonist în comedia „Succes de public” („Un triomphe”, 2020), regizată de Emmanuel Courcol şi disponibilă în prezent în cinematografele din România.

22
/11
/21

„Titane”, cel mai șocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independența Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de șoc la Cannes, mai mulți spectatori pierzându-și cunoștința în timpul proiecției.

22
/11
/21

Primele trei filme din seria „Matrix” vor fi difuzate de Warner TV în luna decembrie, în așteptarea celui de-al patrulea lungmetraj, „Renașterea/ Resurrections”, care va fi lansat în preajma Crăciunului.

22
/11
/21

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care completează programul ediţiei din acest a Festivalului Filmului Palestinian.

17
/11
/21

Regizat de britanicul Edgar Wright, „Last Night in Soho” (2021) stă pe o idee grozavă. Ia un reflex des întâlnit al multora dintre noi, idealizarea unei anumite perioade, şi îl aruncă în aer cu stil.

10
/11
/21

CRONICĂ DE FILM Mi-e neaşteptat de greu să scriu despre „La civil” (2021), deşi e un film pe care am fost nerăbădător să îl văd. „Waiting for August” (2014), documentarul cu care a debutat Teodora Mihai, regizoare din Belgia, dar de origine română, m-a impresionat când l-am văzut şi încă îi port o amintire puternică.

04
/11
/21

Ce-mi place foarte mult la cinema-ul furios al lui Nadav Lapid este că nu ştii niciodată unde te va duce şi în ce fel te va învălui. Singurul lucru pe care poţi să îl anticipezi este că vei fi surprins. Nu-ţi rămâne decât să te laşi purtat de ideile sale neconvenţionale şi incomode.