„Vara s-a sfârșit”. Nostalgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-s-a-sfarsit-nostalgie/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film românesc ajuns în cinematografe, „Vara s-a sfârşit”, al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, are premise bune şi o primă parte destul de reuşită. Însă îşi pierde energia pe parcurs.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2017

Noul film al regizorului Radu Potcoavă, „Vara s-a sfârșit”, este încă o dovadă că cele mai bune intenții nu garantează o reușită cinematografică. Miza este ofertantă: doi puști, unul localnic și altul venit de la București la bunică, se întâlnesc în vacanța de vară a anului 1999, la Cernavodă, cu câteva zile înainte de celebra eclipsă de soare din august.

Așteptatul eveniment, semnalat încă de la început printr-o emisiune de la PRO TV la care se uită băiatul Mircea (Nicholas Bohor), va fi folosit de Radu Potcoavă pentru a da înspre final, ușor previzibil, o dimensiune poetic-metaforică întâmplărilor prin care trec cei doi tineri protagoniști.

Este perioada la care o astfel de întâlnire a unui prieten poate rămâne întipărită în memoria afectivă. Și aici este pariul pe care și-l propune Radu Potcoavă: să capteze ceva din nostalgia unei vârste când totul capătă o aură specială, din misterul unui moment unic.

Prima parte a filmului este promițătoare: apropierea dintre Mircea și Alex (Dan Hurduc, cunoscut deja pentru roluri din „În derivă”, „Domestic” sau „Umbre”), băiatul cu plete din capitală care ascultă B.U.G. Mafia și este nedezlipit de bicicletă, este redată credibil, cu jocuri actoricești a căror naturalețe convinge.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își umple timpul liber din zilele atât de lungi.

Iar filmul putea să rămână doar la astfel de momente „când nu se întâmplă nimic”, dar când de fapt se întâmplă totul – energia a doi puști care se împrietenesc ar fi fost suficientă pentru un eventual film de stare, dominat de o aparentă „gratuitate”.

Asta deși nici debutul filmului nu este lipsit de intervenții regizorale mult prea vizibile – înșiruirea de mărci ale perioadei (sfârșitul anilor `90) este ușor schematică, iar semnalarea lor, mult prea apăsată: de la eclipsă, muzica vremii (în special B.U.G. Mafia) și sălile de jocuri pe calculator, până la limbajul puștilor și problema plecării la muncă în străinătate (în acest caz a tatălui lui Alex, aflat în Italia).

Și nici personajele secundare, în special părinții lui Mircea (jucați de Ofelia Popii și Șerban Pavlu), nu ies din anumite tipare – mama îngrijorată de influența posibil nefastă a prietenului asupra fiului său, iar tatăl ușor complice, dar și sever câteodată. La fel cum și unele secvențe par mai curând borne de bifat pe un traseu narativ bine controlat, care încearcă să obțină identificarea spectatorului cu anumite momente cunoscute: de pildă, copiii care joacă fotbal pe maidan și din care se remarcă liderul lor, bătăușul.

După această parte introductivă cu destule calități (Oleg Mutu arată că este la fel de eficient și ca autor al unei imagini luminoase, de vară, nu doar al imaginilor cenușii cu care ne-a obișnuit), urmează un moment de ruptură în scenariu. Este introdusă o întâmplare percepută ca potențial tragică, dar ale cărei logică și construcție narativă nu se susțin pe deplin, ceea ce îi diminuează impactul.

Filmul își pierde din ritmul și din energia de la început, iar contractul propus spectatorului riscă să se rupă. Povestea capătă o încărcătură morală destul de convențională și, de aceea, puțin interesantă, până la un final comun, artificial prin ambiguitatea sa căutată.

„Vara s-a sfârșit” este produs și distribuit în România de Icon Production și are premiera în cinematografe pe 5 mai.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își ocupe timpul liber din zilele atât de lungi.

27
/01
/19

CRONICĂ DE FILM După ce în 2017 a realizat un film despre legendarul Steven Spielberg, regizoarea americană Susan Lucy a revenit în 2018 cu un nou documentar de televiziune biografic reușit, despre celebra actriță Jane Fonda, intitulat „Jane Fonda in Five Acts”, disponibil pe HBO și pe platforma HBO GO.

24
/01
/19

CRONICĂ DE FILM Probabil din dorința de a contracara imaginea de frumusețe rece, aproape artificială, pe care o proiectează de mulți ani, Nicole Kidman a căutat un rol la polul opus. Părea să îl fi găsit în „Destroyer” (2018), un thriller polițist al regizoarei americane Karyn Kusama.

24
/01
/19

Este pentru prima dată când un film românesc face publice imaginile de pe set, prin realizarea unei serii de aproximativ 20 de episoade de making-of în care distribuţia impresionantă a comediei ,,Faci sau Taci” poate fi observată într-un cadru neconvenţional şi diferit de cel în care publicul are ocazia să îi urmărească de obicei pe: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Visterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

24
/01
/19

Studenții și profesorii universității noastre își acordă, în fiecare an, pe 30 ianuarie, o zi de relache. E data pe care istoria culturii o menționează ca zi de naștere a lui Caragiale și, de aceea, un prilej de sărbătoare și sărbătorire a celor care, prin activitatea lor, au marcat arta și învățământul artistic din țara noastră.

22
/01
/19

CRONICĂ DE FILM Ales în 2018 cel mai bun film în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, „Border” („La graniță”), al doilea lungmetraj, extrem de inventiv, al regizorului iraniano-suedez Ali Abbasi, aduce fantasticul în cel mai banal cotidian și vorbește despre alteritate într-un mod surprinzător și profund original.

22
/01
/19

Lungmetrajele "The Favourite", de Yorgos Lanthimos, şi "Roma", de Alfonso Cuaron, conduc, cu câte zece selecţii, în topul nominalizărilor la cea de-a 91-a ediţie a galei Oscar, care va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles. Nominalizările pentru cea de-a 91-a ediţie a premiilor Oscar au fost anunţate de actorii Tracee Ellis Ross şi Kumail Nanjiani.

22
/01
/19

Film Now și Digi 24 transmit în direct, astăzi, 22 ianuarie, în jurul orei 15.20, anunțul oficial al nominalizărilor la premiile Academiei Americane de Film. Cea de-a 91-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Los Angeles.

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

Pagina 50 din 275« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »