„Vara s-a sfârșit”. Nostalgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-s-a-sfarsit-nostalgie/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film românesc ajuns în cinematografe, „Vara s-a sfârşit”, al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, are premise bune şi o primă parte destul de reuşită. Însă îşi pierde energia pe parcurs.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2017

Noul film al regizorului Radu Potcoavă, „Vara s-a sfârșit”, este încă o dovadă că cele mai bune intenții nu garantează o reușită cinematografică. Miza este ofertantă: doi puști, unul localnic și altul venit de la București la bunică, se întâlnesc în vacanța de vară a anului 1999, la Cernavodă, cu câteva zile înainte de celebra eclipsă de soare din august.

Așteptatul eveniment, semnalat încă de la început printr-o emisiune de la PRO TV la care se uită băiatul Mircea (Nicholas Bohor), va fi folosit de Radu Potcoavă pentru a da înspre final, ușor previzibil, o dimensiune poetic-metaforică întâmplărilor prin care trec cei doi tineri protagoniști.

Este perioada la care o astfel de întâlnire a unui prieten poate rămâne întipărită în memoria afectivă. Și aici este pariul pe care și-l propune Radu Potcoavă: să capteze ceva din nostalgia unei vârste când totul capătă o aură specială, din misterul unui moment unic.

Prima parte a filmului este promițătoare: apropierea dintre Mircea și Alex (Dan Hurduc, cunoscut deja pentru roluri din „În derivă”, „Domestic” sau „Umbre”), băiatul cu plete din capitală care ascultă B.U.G. Mafia și este nedezlipit de bicicletă, este redată credibil, cu jocuri actoricești a căror naturalețe convinge.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își umple timpul liber din zilele atât de lungi.

Iar filmul putea să rămână doar la astfel de momente „când nu se întâmplă nimic”, dar când de fapt se întâmplă totul – energia a doi puști care se împrietenesc ar fi fost suficientă pentru un eventual film de stare, dominat de o aparentă „gratuitate”.

Asta deși nici debutul filmului nu este lipsit de intervenții regizorale mult prea vizibile – înșiruirea de mărci ale perioadei (sfârșitul anilor `90) este ușor schematică, iar semnalarea lor, mult prea apăsată: de la eclipsă, muzica vremii (în special B.U.G. Mafia) și sălile de jocuri pe calculator, până la limbajul puștilor și problema plecării la muncă în străinătate (în acest caz a tatălui lui Alex, aflat în Italia).

Și nici personajele secundare, în special părinții lui Mircea (jucați de Ofelia Popii și Șerban Pavlu), nu ies din anumite tipare – mama îngrijorată de influența posibil nefastă a prietenului asupra fiului său, iar tatăl ușor complice, dar și sever câteodată. La fel cum și unele secvențe par mai curând borne de bifat pe un traseu narativ bine controlat, care încearcă să obțină identificarea spectatorului cu anumite momente cunoscute: de pildă, copiii care joacă fotbal pe maidan și din care se remarcă liderul lor, bătăușul.

După această parte introductivă cu destule calități (Oleg Mutu arată că este la fel de eficient și ca autor al unei imagini luminoase, de vară, nu doar al imaginilor cenușii cu care ne-a obișnuit), urmează un moment de ruptură în scenariu. Este introdusă o întâmplare percepută ca potențial tragică, dar ale cărei logică și construcție narativă nu se susțin pe deplin, ceea ce îi diminuează impactul.

Filmul își pierde din ritmul și din energia de la început, iar contractul propus spectatorului riscă să se rupă. Povestea capătă o încărcătură morală destul de convențională și, de aceea, puțin interesantă, până la un final comun, artificial prin ambiguitatea sa căutată.

„Vara s-a sfârșit” este produs și distribuit în România de Icon Production și are premiera în cinematografe pe 5 mai.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își ocupe timpul liber din zilele atât de lungi.

28
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

28
/09
/18

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu, care va avea loc între 15 și 21 octombrie, a dezvăluit numele personalităților din lumea filmului care vor alcătui juriile celor 5 secțiuni competiționale: Internațional, Europa Centrală și de Est, România, Scurtmetraj și Student.

28
/09
/18

Brigitte Bardot și Alain Delon, doi actori legendari ai cinematografiei franceze și mondiale, fotografiați de Sam Levin, în anul 1957. Delon și Bardot au jucat împreună în două filme: "Les Amours Célèbres" (1961) și "Histoires Extraordinaires" (1968).

28
/09
/18

Another Day Of Life, o producție a multipremiatului studio polonez Platige Image, unul dintre cele mai spectaculoase lungmetraje de animație ale anului, deschide astăzi, de la 18.30, la Cinemateca Eforie, ediția cu numărul 13 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est.

28
/09
/18

“Un om la locului lui”, lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu, va avea premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de la Film San Sebastian, care se desfășoară în perioada 21 - 29 septembrie. Filmul, din distribuția căruia fac parte Bogdan Dumitrache, Ada Galeș, Mădalina Constantinși Adrian Titieni, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 noiembrie.

27
/09
/18

Cary Grant, Paul Newman, Jack Lemmon, Buster Keaton, Rita Hayworth, Frank Sinatra, Loretta Young, Vivien Leigh, Gary Cooper sau Humphrey Bogart sunt câteva dintre legenedele de altădată ale Hollywoodului. Îi știm atât de bine în ipostaza de actori și artiști de geniu, dar cu greu ni-i putem imagina în postura de părinți, îmbrâțițându-și emoționați copiii sau jucându-se relaxați cu aceștia.

26
/09
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie) introduce secțiunea competitivă Aide à la Distribution. Aceasta oferă șansa unui film prezentat la Cannes, în 2018, care nu și-a găsit încă distribuitor în România, să fie achiziționat și prezentat publicului în cinematografe. Alegerea filmului va fi făcută prin votul publicului dintr-o selecție de opt titluri.

24
/09
/18

"Bunicii despre viață" este o serie educațională creată de “PacPac StudioS”, coordonat de Cătălin Palavescu, regizorul și fondatorul “PacPac”. În cele 11 scurte episoade, 20 de bătrâni răspund la câteva întrebări importante legate de viața omului, printre acestea "Care este cel mai important lucru din viata unui om?" sau "Care ar fi sfatul pentru tinerii din ziua de azi?"...

23
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Noul film al veteranului regizor Nicolae Mărgineanu, „Fals tratat de mântuire a sufletului”, este un exemplu de cinema desuet (o dovedește inclusiv titlul prețios), deconectat de la modernitatea actuală a limbajului cinematografic, în ciuda bunelor sale intenții.

21
/09
/18

Grace Kelly şi Prinţul Rainier de Monaco, Jackie Kennedy şi J.F.K., Clark Gable şi Carole Lombard, Adolf Hitler şi Eva Braun, Ernest Hemingway şi Martha Gellhorn, Marilyn Monroe şi Joe DiMaggio, Orson Welles şi Rita Hayworth. Sunt protagoniştii câtorva dintre cele mai frumoase poveşti de iubire spuse vreodată şi pe care telespectatorii le vor putea descoperi la TVR 1 în seria documentară „Iubiri celebre”, producţie BBC.