„Vara s-a sfârșit”. Nostalgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-s-a-sfarsit-nostalgie/

CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film românesc ajuns în cinematografe, „Vara s-a sfârşit”, al treilea lungmetraj al lui Radu Potcoavă, are premise bune şi o primă parte destul de reuşită. Însă îşi pierde energia pe parcurs.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2017

Noul film al regizorului Radu Potcoavă, „Vara s-a sfârșit”, este încă o dovadă că cele mai bune intenții nu garantează o reușită cinematografică. Miza este ofertantă: doi puști, unul localnic și altul venit de la București la bunică, se întâlnesc în vacanța de vară a anului 1999, la Cernavodă, cu câteva zile înainte de celebra eclipsă de soare din august.

Așteptatul eveniment, semnalat încă de la început printr-o emisiune de la PRO TV la care se uită băiatul Mircea (Nicholas Bohor), va fi folosit de Radu Potcoavă pentru a da înspre final, ușor previzibil, o dimensiune poetic-metaforică întâmplărilor prin care trec cei doi tineri protagoniști.

Este perioada la care o astfel de întâlnire a unui prieten poate rămâne întipărită în memoria afectivă. Și aici este pariul pe care și-l propune Radu Potcoavă: să capteze ceva din nostalgia unei vârste când totul capătă o aură specială, din misterul unui moment unic.

Prima parte a filmului este promițătoare: apropierea dintre Mircea și Alex (Dan Hurduc, cunoscut deja pentru roluri din „În derivă”, „Domestic” sau „Umbre”), băiatul cu plete din capitală care ascultă B.U.G. Mafia și este nedezlipit de bicicletă, este redată credibil, cu jocuri actoricești a căror naturalețe convinge.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își umple timpul liber din zilele atât de lungi.

Iar filmul putea să rămână doar la astfel de momente „când nu se întâmplă nimic”, dar când de fapt se întâmplă totul – energia a doi puști care se împrietenesc ar fi fost suficientă pentru un eventual film de stare, dominat de o aparentă „gratuitate”.

Asta deși nici debutul filmului nu este lipsit de intervenții regizorale mult prea vizibile – înșiruirea de mărci ale perioadei (sfârșitul anilor `90) este ușor schematică, iar semnalarea lor, mult prea apăsată: de la eclipsă, muzica vremii (în special B.U.G. Mafia) și sălile de jocuri pe calculator, până la limbajul puștilor și problema plecării la muncă în străinătate (în acest caz a tatălui lui Alex, aflat în Italia).

Și nici personajele secundare, în special părinții lui Mircea (jucați de Ofelia Popii și Șerban Pavlu), nu ies din anumite tipare – mama îngrijorată de influența posibil nefastă a prietenului asupra fiului său, iar tatăl ușor complice, dar și sever câteodată. La fel cum și unele secvențe par mai curând borne de bifat pe un traseu narativ bine controlat, care încearcă să obțină identificarea spectatorului cu anumite momente cunoscute: de pildă, copiii care joacă fotbal pe maidan și din care se remarcă liderul lor, bătăușul.

După această parte introductivă cu destule calități (Oleg Mutu arată că este la fel de eficient și ca autor al unei imagini luminoase, de vară, nu doar al imaginilor cenușii cu care ne-a obișnuit), urmează un moment de ruptură în scenariu. Este introdusă o întâmplare percepută ca potențial tragică, dar ale cărei logică și construcție narativă nu se susțin pe deplin, ceea ce îi diminuează impactul.

Filmul își pierde din ritmul și din energia de la început, iar contractul propus spectatorului riscă să se rupă. Povestea capătă o încărcătură morală destul de convențională și, de aceea, puțin interesantă, până la un final comun, artificial prin ambiguitatea sa căutată.

„Vara s-a sfârșit” este produs și distribuit în România de Icon Production și are premiera în cinematografe pe 5 mai.

Este surprinsă cu dezinvoltură și cu delicatețe o anume atmosferă de vară dintr-un orășel la Dunăre, când singura preocupare a unor copii-aproape-adolescenți este cu ce să își ocupe timpul liber din zilele atât de lungi.

30
/07
/18

În „Christopher Robin şi Winnie de Pluş” îl regăsim pe Christopher Robin adult, capul unei familii tipice din clasa muncitoare, copleșit de stres și responsabilitate. Însă,exact când are nevoie mai mare,  îl reîntâlneşte pe prietenul lui din copilărie, Winnie de Pluș, care îl va ajuta să rezolve o situație complicată la serviciu, dar și să redescopere plăcerile vieţii. Filmul Christopher Robin şi Winnie de Pluş va avea premiera în cinematografe pe 3 august.

27
/07
/18

Elvis Presley sosind la o sesiune de înregistrări la studiourile MGM, în Culver City, California, pe 29 iulie 1970. Îl vedem, în aceste imagini cu adevărat spectaculoase, pe Regele Rock 'n' Roll-ului la vârsta de 35 de ani, obosit și preocupat de numeroasele sale proiecte.

27
/07
/18

CRONICĂ DE FILM Realizat de fotograful și cineastul Tom Volf, documentarul „Maria by Callas” (2017), acum în cinematografe, îi face un portret celebrei soprane Maria Callas din înregistrări video (interviuri, apariții pe scenă, filmări personale), dar și din fragmente de scrisori, citite din off de Fanny Ardant.

26
/07
/18

De la Stanley Kubrick (care ar fi împlinit, astăzi, 90 de ani), Hitchcock, Sergio Leone, David Lynch sau Terrence Malick până la Visconti și Orson Welles, importanți cineaști ai lumii au plănuit capodopere care au rămas la stadiul de proiect.

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

25
/07
/18

Filmele despre conflictele suburbane dintre vecinii terorizaţi şi vecinii teritoriali au devenit populare încă din zilele lui Buster Keaton, dar este o adevărată surpriză faptul că regizorul islandez Hafsteinn Gunnar Sigurõsson împachetează atât de multă emoţie în noul său film, „Copacul vrajbei noastre”, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneţia. Filmul, proiectat și la TIFF, anul acesta, va ajunge în cinematografele din România pe 10 august.

25
/07
/18

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu. Intrarea este  liberă.

25
/07
/18

 Animation Worksheep, atelierul intensiv de animație organizat de Anim’est, a dat startul înscrierilor la cea de-a unsprezecea ediție, care va avea loc între 1 -22 septembrie 2018laCentrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic.

24
/07
/18

Festivalul Cinemascop va aduce şase proiecţii de film pe ecranul Grădinii de vară din staţiunea Eforie Sud (1 - 5 august). Intrarea la festival este liberă, începând cu ora 17,00, când cei mici sunt bineveniţi la ateliere de pictură, desen şi modelaj, iar înainte de începerea proiecţiilor spectatorii primesc o bere din partea casei.

23
/07
/18

Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.

22
/07
/18

„Titanic” (1997), scris şi regizat de James Cameron, cu Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet în rolurile principale, a fost una dintre cele mai de succes pelicule din istorie. Filmul prezintă tragica poveste de dragoste ce se naşte la bordul vasului Titanic, scufundat în 1912, naufragiu în urma căruia au murit peste 1.500 de oameni.

20
/07
/18

Dacă vă era dor de gagurile „omului cu chipul de piatră”, iată o secvență din “The Paleface”, un film mut realizat, în anul 1922, de Buster Keaton.

19
/07
/18

Actrița Jennifer Aniston, la începutul anilor '90 (foto stânga). Douăzeci de ani mai târziu, în 2011, pe când actrița împlinea 42 de ani, fosta soție a lui Brad Pitt (Aniston și Pitt au fost căsătoriți timp de cinci ani – foto centru, până la apariția Angelinei Jolie)  a fost desemnată, de revista revista Men's Health, "Sexiest Woman of All Time" - cea mai sexy femeie din toate timpurile.