Vara se numără ideile de proiecte culturale la Școala de Vară Culturadata
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-se-numara-ideile-de-proiecte-culturale-la-scoala-de-vara-culturadata/

Cea de a doua ediţie a Școlii de Vară Culturadata va avea loc între 20 şi 24 iunie 2022 şi îi va aduce în faţa studenţilor şi masteranzilor de la facultăţile cu profil artistic şi umanist pe Catinca Drăgănescu – Regizor de teatru şi Producător cultural, Bianca Boitan-Rusu – Specialist în comunicare culturală, Andrei Borţun – CEO The Institute, Preşedinte al Fundaţiei „Gala Societăţii Civile” şi Silvia Floareş – co-fondator Mezanin Market, Roditor Food Market şi Weekend Sessions, în calitate de invitaţi, a căror experienţă este o sursă de inspiraţie pentru activitatea din domeniul cultural. Programul se va desfăşura la Creart – Grădina cu Filme (Piaţa Lahovari, nr. 7, sector 1, Bucureşti).

Un articol de Georgiana Ene|10 iunie 2022

Este al doilea an în care personalități din sfera managementului și marketingului cultural se alătură formatorilor Școlii de Vară Culturadata: conf. univ. dr. Carmen Croitoru – Director General INCFC, prof. asoc. dr. Raluca Rădoi – Director Formare-Dezvoltare INCFC și CDA drd. Cristian Avram – Director de Marketing Opera Națională Cluj-Napoca, pentru a prezenta studenților creativi modele de bune practici în domeniu. Formatul interactiv le va permite participanților să descopere resursele și soluțiile pentru numeroasele oportunități și provocări existente în lumea culturală și artistică.

Dintre subiectele care vor fi dezbătute în acest an se numără: “Comunicarea în cultură. De la proiect la poveste”, ”Particularitățile consumatorului de cultură” sau ”Managementul proiectului cultural”, dar și multe exerciții interactive care vor ajuta viitorii manageri culturali să își vadă ideile transformate în proiecte.

Nu m-am simțit ca la școală, în sensul de venit la ore, stat și învățat, ci discutat, aflat, explorat și vorbit despre anumite lucruri pe care nu le știam […]. Simțeam că ei chiar vor să mă ajute să le înțeleg. (Andrada-Ioana Coiciu, studentă la UNATC și absolventă a primei ediții Școala de Vară Culturadata)

Succesul primei ediții s-a datorat, în primul rând, lectorilor și invitaților, dar și entuziasmului participanților care au apreciat experiența din cadrul programului.

Studenții se pot înscrie până luni, 13 iunie 2022, printr-un mail la: [email protected] în care vor trimite o scurtă prezentare însoțită de o scrisoare de motivație. Participarea este gratuită (cazarea și transportul nu sunt incluse). La finalizarea cursurilor Școlii de Vară Culturadata, studenții vor primi un Certificat de participare, recunoscut la nivel național.

Programul complet al evenimentului se regăsește aici https://www.culturadata.ro/scoala-de-vara-culturadata-ii/ sau puteți descărca PDF-ul aici.

24
/11
/23

Pe Facebook, pe whatsApp, peste tot aruncăm cuvinte în grabă, le scriem în grabă le rostim în grabă. Folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare.

24
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai cunoscut spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă săptămâna viitoare pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului și Orchestrei Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială, Iana Salenko și Marian Walter.

22
/11
/23

Iosif Paștina joacă în “Disco Regret”, piesă scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs. A terminat U.N.A.T.C-ul în 2020 la clasa profesorilor Marius Gîlea, Bogdana Darie, Ioana Barbu și spune că: "Am avut noroc că am terminat chiar la începerea pandemiei și am avut privilegiul de a apuca să joc de câteva ori licența până la lockdown. Alți colegi n-au fost așa norocoși”.