Vară. Timp trecut
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-timp-trecut/

Se poate găsi în cinematografele din ţara noastră filmul „Leto”, de Kirill Serebrennikov, cineast rus arestat la domiciliu de regimul putinist. L-am văzut în festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, ca sub o vrajă.

Un articol de Andrei Crăciun|2 noiembrie 2018

Leto este, strict personal, cel mai frumos film de cinema pe care l-am văzut în ultimii ani.

Leto recuperează istoria anilor `80 din secolul trecut într-un Sankt Peterburg înnebunitor.

Trăiau și creau pe atunci în oraș și Mike Naumenko, și Viktor Tsoi, muzicieni care aveau să schimbe rock-ul în Uniunea Sovietică – chiar înainte de prăbușirea ei.

Tinerii cu adevărat frumoși și liberi

Naumenko era o vedetă, un star rock totuși cuminte, prea influențat de muzicienii mari din Vest, pe care îi traducea lumii sovietice.

Tsoi era un puști cu origini asiatice (sud-coreene) care, alături de alți rebeli, tineri cu adevărat frumoși și liberi, adică puri și prin urmare drepți chiar și în greșelile lor, căuta să întemeieze o trupă (care până la urmă s-a dovedit a fi KINO, una dintre cele mai de succes formații din Uniunea Sovietică).

Recuperarea acelei istorii se face cu un umor cald și cu o melancolie teribilă, mai ales ultima vară de inocență – care va duce la unul dintre cele mai puternice șlagăre semnate de Tsoi.

E acolo un univers întreg, un continent dispărut, pe care nostalgia îl mângâie și îl face îndurabil chiar și acolo unde, în adevăr, va fi fost, totuși, crunt.

O formă deplină de libertate

Poate că ați mai văzut rockeri bându-și mințile, înotând goi în mare și dansând în jurul focului ca de tabără. Poate chiar ați trăit această deplină formă de libertate. Oricum ar fi, imaginile acelea vă vor înduioșa înspre absolut și vă vor rămâne, poate, în inimă pentru totdeauna. Vă avertizez asupra acestui risc! Au trecut săptămâni de când le-am văzut și nu le mai pot uita.

Și mai e Natalia, încă și mai frumoasă decât vara aceea, soția lui Mike, care îl îndrăgește pe Viktor până când… dar nici nu vă mai spun.

Mike a murit tânăr, dintr-un rău incurabil cauzat de consumul excesiv de alcool. Viktor s-a stins la douăzeci și opt de ani, la apogeul gloriei sale, intrând într-o binemeritată legendă care nu s-a încheiat. E nemuritor. I-am văzut cu ochii mei chipul turnat în graffiti pe o stradă secundară din Sankt Peterburg în vara anului 2018. Nu-l știam pe atunci. Privirea sa m-a urmărit însă și de atunci îl ascult pe repeat pe Youtube și visez la un vinil cu KINO, care să se audă prost, deci adevărat.

Când tinerii nu mai cred nimic din ce e oficial

Fizicește, Viktor Tsoi s-a săvârșit într-un accident rutier care niciodată n-a fost elucidat. Tinerii Uniunii Sovietice n-au crezut varianta oficială – că interpretul a adormit la volan. Tinerii aceia nu mai credeau nimic din ce era oficial.

Viktor le schimbase viețile, el le fusese far, el le arătase zorii unei lumi noi, el fusese autentic, el nu îi mințise niciodată. Avea așa o putere.

Iar când a murit, o gazetă, comunistă cum era ea, a găsit și ea puterea să scrie groaznicul adevăr: s-a stins ultimul star al muzicii rock.

Un Cobain înainte de Cobain

Tsoi a fost un Cobain înaintea timpului său pentru cei de partea noastră a Cortinei de Fier. Când vestea că el nu mai există, că el nu va mai cânta, că el nu va mai zâmbi și nu va mai suci mințile tinerelor fete, cu nonșalanța sa și țigările sale fumate ostentativ, ca și cum ai rânji morții, un val de sinucideri a străbătut republicile Uniunii Sovietice.

Tinerii nu-și mai găseau rostul fără acest profet asiatic al unei fericiri deloc obligatorii, însă, iată, posibile.

Leto e, de aceea, un film de cinema subversiv, iar dictatura are temei să se teamă de acest Serebrennikov.

Reușind să redea frumosul, Leto reușește să spună și cel mai incomod dintre adevăruri: cel despre cum puterea marginalizează și ucide, fie și din culpă, mereu și oriunde, frumusețea.

Leto e o capodoperă.

Tsoi era un puști cu origini asiatice (sud-coreene) care, alături de alți rebeli, tineri cu adevărat frumoși și liberi, adică puri și prin urmare drepți chiar și în greșelile lor, căuta să întemeieze o trupă (care până la urmă s-a dovedit a fi KINO, una dintre cele mai de succes formații din Uniunea Sovietică).



29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.