Vara viitoare, in Caltagirone / (Mă numesc Toma)
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-viitoare-in-caltagirone-ma-numesc-toma/

Obrajorul tau ne ingrijoreaza din nou. Acolo, deasupra maxilarului inferior, am vazut chipul tumorii. Arata ca o carie aurie inflorita pe interiorul obrazului. Mi-e mila de tine cand te vad asa. Slab, nervos, cu falca umflata si vesnic nemultumit. Probabil durerea asta te face sa te trezesti in miezul noptii plangand. Imi pare rau ca […]

Un articol de Petre Ivan|10 februarie 2020

Obrajorul tau ne ingrijoreaza din nou. Acolo, deasupra maxilarului inferior, am vazut chipul tumorii. Arata ca o carie aurie inflorita pe interiorul obrazului. Mi-e mila de tine cand te vad asa. Slab, nervos, cu falca umflata si vesnic nemultumit. Probabil durerea asta te face sa te trezesti in miezul noptii plangand. Imi pare rau ca uneori sunt rea cu tine si-ti mai trag cate un ghiont.

Titirelule, ti-am spus ieri, cand ai venit cu mami sa ma iei de la scoala, ca astazi incepe Carnavalul de la Venezia? Stiu ca tu preferi sa navighezi pe canalele Youtube decat sa te plimbi cu gondola pe ingustele canale ale Venetiei, insa eu chiar mi-as dori sa vad un oras inconjurat de ape.

Mami zice ca asa arata obrazul tau si la inceputul recidivei si ca, de obicei, in timpul tratamentului se umfla. Nu stim ce sa mai credem…

Tati, care a ajuns ieri la un film corean (dublat in italiana), mi-a explicat ca o excursie, intr-un loc cu ape murdare si urat mirositoare, e periculoasa acum pentru tine. Asa ca amanam Venetia pentru alta data si ne pastram pentru la vara, cand, daca o sa fii sanatos, s-ar putea sa ajungem in Caltagirone orașul ceramicii din inima Siciliei.

Stii ca profesorul Balducci are sperante mari de la aceste sedinte de radioterapie. Mai ales de la un baietel ca tine, despre care doctori spun ca esti cel mai curajos pici care a trecut vreodata pe la Gemelli. Mie imi pare de incredere profesorul, cred ca stie ce spune.

Cand a revenit tati de la cinema, noi eram deja la masa, jos. I-am oprit si lui o felie de tort de la ziua Laurei. La fel ca miercuri, de ziua Mariei Chiara, a ratat momentul Tanti auguri – cantec, fotografii etc. Laura si Maria Chiara s-au nascut in Caltagirone, numit odata „Qal’at-al Jarar” – „castelul vaselor de ceramica”. Giacomo, tatal lui Mary, s-a indragostit de Laura pe cand aceasta avea 13 ani. Atunci si-a spus ca ea va fi sotia lui si asa a fost.

Nu-i asa ca si tie iti par tensionati tati si mami? Iarasi sunt suparati si nedormiti. Cred ca au cam inceput sa se plictiseasca si ei de rutina asta de aici. Zilnic spital, cumparaturi, gatit, haine de spalat, Teodore de dus si de adus la scoala… Da, nu rade, ce crezi ca e usor sa te incalti de 100 de ori pe zi si sa te descalti?

Giacomo ii spunea lui tati in urma cu cateva zile: „Cu ce am gresit noi, Claudio, de ni se intampla toate astea? Cu ce ai gresit tu? Dar eu cu ce am gresit?” Si tati, care sorbea ingandurat din cafea, nu stia ce sa-i raspunda. „Maria Chiara este un copil atat de bun si de educat, are doar 11 ani – mai spunea Giacomo. E respectuoasa cu toata lumea, invata bine. Eu toata viata am incercat sa fiu un om corect, sa nu ma cert cu nimeni, sa ajut pe cine are nevoie fara sa cer nimic in schimb. De ce ni se intampla toate astea?”

Aseara, inainte de culcare, l-am rugat pe tati sa-mi povesteasca filmul. „Dar, tati, tu zici ca noi doi semanam foarte mult. Si atunci cum iti explici ca mie nu-mi place sa merg la cinema?” Acesta este motivul pentru care il pun mereu sa-mi povesteasca filmele la care se duce.

La fel ca tine, Mary este intr-o situatie critica. Are nevoie de un nou transplant. Nu-l poate face pentru ca nu a trecut sufucient timp de la precedentul transplant de maduva. Corpul ei reactioneaza bine la tratament pentru o perioada. Urmeaza de fiecare data caderea, recidiva. Profesorul Locatelli pare si el depasit de situatie. Spre deosebire de tine insa, Maria Chiara este mare si intelege ce i se intampla.

„Un film corean nu se poate povesti. Va trebui sa-l vezi”, a incercat tati sa ma fenteze. „Cum sa-ti povestesc o comedie care devine thriller, un film la care mai intai te bufneste rasul, iar apoi te ascunzi sub scaun de frica?” mi-a mai spus, prilej pentru mami sa rada de el: „Stai ca iara incepe tati sa filozofeze ca prietenii lui de pe facebook”

Pe vremuri, zice tati, Sicilia era granarul Romei, iar oraselul Caltagirone este cocotat pe o colina chiar acolo, in inima Siciliei. Giacomo, care simpatizeaza cu Juventus (noi doi tinem cu AS Roma, da, asa este) si are o tabaccherie, spune despre orasul lui ca este o poezie, dovada si pozele de aici.

Ieri, in drum spre scoala, tati a cumparat al doilea volum din colectia „Capodopere ale literaturii sud-americane”, editata de La Repubblica. Colectia a inceput cu un volum de G.G. Marquez si a continuat cu unul de Isabel Allende. Isi imagineaza ca peste ani, cand ne vom aminti cu nostalgie de intamplarile de aici, vom sta toti patru in gradina noastra din Magurele cu o limonada sau bere in fata citind fiecare cate o carte la umbra copacilor. Tati are imaginatie sud-americana!

Intre timp, titirelule, dupa cum vezi, la Peter Pan se „schimba liniile” mai ceva ca la hochei. Apar tot felul de familii noi, pleaca cele cu care ne obisnuisem si asa mai departe. De vreo doua saptamani, noapte de noapte auzim prin perete plansetul Fatimei. Da, nu te pot contrazice, la concurenta cu plansetul tau inconfundabil. A plecat Veronica, prietena noastra din Napoli si a venit Jasmine din Iran. Tot trei copii si ea, doar ca mai mici decat ai Veronicai.

Romanul lui Allende, de care iti ziceam si din care l-am rugat aseara pe tati sa-mi citeasca, se numeste Eva Luna si incepe asa:

„Mi chiamo Eva, che vuol dire vita, secondo un libro che mia madre consultò per scegliermi il nome. Sono nata nell’ultima stanza di una casa buia e sono cresciuta fra mobili antichi, libri in latino e mummie, ma questo non mi ha resa malinconica, perché sono venuta al mondo con un soffio di foresta nella memoria.

Mio padre, un indiano dagli occhi gialli, veniva dal luogo in cui si uniscono cento fiumi, odorava di bosco e non guardava mai direttamente il cielo, perché era cresciuto sotto la cupola degli alberi e la luce gli sembrava indecorosa.

Consuelo, mia madre, aveva trascorso l’infazia in una regione incantata, dove per secoli gli avventurieri hanno cercato la città di oro puro vista dai conquistatori spagnoli allorché si affacciarono sugli abissi della loro ambizione.”

E nevoie sa iti traduc, titirelule, sau ai adormit deja?

———–

P.S.

Ultima insemnare –  aici, in Ziarul Metropolis – a acestei povestiri fara sfarsit, Ma numesc Toma„, a fost scrisa pe 9 mai 2019. A fost ziua in care lui Toma (Andrei) i-a fost extirpata tumora prinicipala aflata in vecinatatea imediata a rinichiului. In cele din urma rinichiul i-a fost salvat, iar corpul curatat de tumori. Cu ajutorul chimioterapiei, interventiei chirurgicale si, mai apoi, prin intermediul catorva sedinte de radioterapie, Toma parea din nou un copil normal. In iulie, baietelul de 2 ani si jumatate venit in ianuarie, la Roma, plin de metastaze, cu sanse infime de supravietuire, era aproape curat. Singura problema… un rest de tumora situat in zona mandibulei drepte, care, la acea ora, parea inactiva.

In octombrie, cand ne pregateam de imunoterapie, ultima faza a tratamentului, evaluarea a aratat o crestere galopanta a tumorii mandibulare. Oncologul a reconsiderat cazul si ne-a dat o veste greu de digerat. Sansele de insanatosire ale lui Toma scazusera drastic. Speranta lui de viata era din nou infima, 10 procente. „Vom face tot ce ne sta in putinta sa-l salvam”, ne-a spus atunci doctorul Castellano, „insa nu va faceti sperante mari, pentru ca acestea sunt foarte mici”. De atunci au trecut mai bine de 4 luni, iar noi, parintii lui, am cazut iarasi psihic. Si ne-am ridicat din nou.

A urmat o chimioterapie care, teoretic, trebuia sa-i reduca tumora de la mandibula. Aceasta insa nu a dat randament, iar cele 10 procente sanse de supravietuire devenisera 5… Docotorul a plusat cu o noua chimioterapie forte pe durata doua luni de spitalizare (continua). Vestile bune se lasau asteptate, motiv pentru care ne-am gandit la o varianta SF, plecarea in America. Mai intai am scris celor mai mari specialisti in neurobalstom (cancerul de care sufera Toma). Acestia ne-au raspuns sugerandu-ne sa incepem urgent radioterapia. Am aratat raspunsurile oncologului sau, care ne-a repetat ca va face tot ce ii sta in putinta sa-l salveze, dar ca nu are de gand sa se consulte cu nimeni in aceasta privinta. Acelea au fost intr-adevar momente deosebit de grele pentru noi.

Cand credeam ca nu mai e nimic de facut, varianta SUA fiind imposibila din punct de vedere financiar, corpul lui Toma a inceput sa dea primele semne de revenire. Cresterea tumorii mandibulare a incetat, iar maduva lui osoasa a reinceput sa dea semne de revigorare dupa ultimele doua cure agresive de chimio. Astfel, Toma a putut incepe radioterapia la clinica Gemelli.

 

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 2 of 212