VăraTIC: Recomandări de weekend la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/varatic-recomandari-de-weekend-la-teatrul-ion-creanga/

Amfiteatrul VăraTIC al Teatrului Ion Creangă şi-a deschis porţile în weekendul 11-12 iulie în grădina Casei Eliad, cu spectacole şi poveşti pe placul celor mai mici spectatori şi părinţilor acestora. În decorul colorat, printre pernuţe şi umbreluţe, copiii s-au bucurat de reîntâlnirea cu personaje din basme clasice de Ion Creangă, dar şi din universul poveştilor create special pentru micuţii spectatori de astăzi.

Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2020

18-19 iulie, orele 10:00 și 19:00
Amfiteatrul VăraTIC Grădina Casei Eliad

(Bd. Mircea Vodă nr. 5)

Programul, desfășurat în aer liber – într-un cadru pregătit cu respectarea măsurilor de siguranță și cu grijă pentru confortul întregii familii – continuă în weekendul 18-19 iulie cu două producții îndrăgite din repertoriul Teatrului Ion Creangă. Sâmbătă, de la orele 10:00 și 19:00, scena din grădina Casei Eliad găzduiește „Amintiri într-o valiză, un spectacol non-verbal creat de coregrafa Andra Burcă pentru copiii cu vârsta între 2 și 5 ani. Îmbrăcată în multiple straturi de sens, povestea amintirilor din valiză le vorbește celor mici și mari deopotrivă, fascinând prin simplitatea mijloacelor pe care le folosește și prin bogăția emoției pe care o transmite.

Fascinația este cuvântul cheie și pentru programul zilei de duminică, într-un spectacol care propune o călătorie inedită alături de doi pinguini pasionați de muzică. „Pinguinii melomani, pus în scenă și interpretat de Alexandrina Halic și Anca Zamfirescu, aduce în atenția copiilor de vârstă preșcolară povestea a doi exploratori curajoși care evadează de la Circ din dorința de a ajunge la Polul Sud. Însă cu un nou prieten alături și cu ajutorul muzicii, aceștia vor găsi cel mai potrivit loc pe care să-l poată numi… acasă. Spectacolul poate fi urmărit duminică, 19 iulie, de la orele 10:00 și 19:00.

Numărul de locuri disponibile este limitat, iar biletele se pot achiziționa exclusiv online, prin Entertix.ro sau Myticket.ro. Mai multe informații despre stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro.

Stagiunea estivală VăraTIC

Organizată de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, în parteneriat cu ARCUB, stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” se desfășoară în fiecare weekend în perioada 11 iulie – 27 septembrie 2020, în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5, Sectorul 3), sub forma unui program de teatru în aer liber dedicat celor mai mici spectatori: copiii cu vârsta sub 6 ani.

Siguranța participanților

Pentru a asigura siguranța participanților la spectacole, programul și spațiul Amfiteatrului VăraTIC au fost gândite în concordanță cu normele și măsurile impuse de autorități pentru organizarea activităților culturale în aer liber (organizarea triajului epidemiologic la intrarea în amfiteatru, reducerea numărului de locuri, dezinfectarea frecventă a suprafețelor și echipamentelor etc.).

Accesul la spectacole

Accesul se face cu respectarea Regulamentului elaborat de Teatrul Ion Creangă în conformitate cu normele și măsurile aflate în vigoare în contextul pandemiei SARS-CoV-2. Documentul, care include și detalii despre politica de anulare/reprogramare a spectacolelor, poate fi consultat pe platformele Entertix sau Myticket și pe website-ul www.teatrulioncreanga.ro, în secțiunea Bilete. Nerespectarea regulamentului atrage după sine interzicerea accesului în spațiul Amfiteatrului.

Mai multe informații despre Stagiunea estivală „VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru” sunt disponibile pe teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).