Vasile Alecsandri, sărbătorit de Google
https://www.ziarulmetropolis.ro/vasile-alecsandri-sarbatorit-de-google/

GOOGLE îl sărbătoreşte, astăzi, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române.

Un articol de Petre Ivan|21 iulie 2014

GOOGLE şi-a modificat logoul de pe pagina de start a google.ro pentru a-l aniversa pe Vasile Alecsandri, poet, om politic, membru fondator al Academiei Române, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Creaţia logoului dedicat lui Vasile Alecsandri este semnată de artistul Roman Tolici.

În logoul dedicat lui Vasile Alecsandri, imaginea acestuia apare suprapusă peste literele cuvântului “GOOGLE”.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Motorul de căutare GOOGLE alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Emil Racoviţă, Maria Tănase, Mărţişorul şi Ziua Naţională a României.

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890)

Vasile Alecsandri a fost un prolific poet, dramaturg, folclorist, politician şi diplomat român, membru fondator al Academiei Române. În 1854 apărea, sub conducereavasile alecsandri sa, revista România literară, iar în 1881 primea Premiul Academiei pentru Literatură.

A jucat un rol esenţial nu doar pe scena politică, ci şi pe cea culturală, fiind, printre multe altele, membru onorific al societăţii Junimea. Este autorul celebrului ciclu de comedii al “Chiriţelor” (“Chiriţa în provinţie”, “Chiriţa în voiagiu”, “Chiriţa în balon”) şi al mai multor volume de poezii, printre care cunoscutele “Pasteluri”.

A scris, de asemenea, proză, articole în periodicele vremii şi drame, conform site-ului editurii Art.

Foto cu Vasile Alecsandri – google, wikipedia

02
/08
/21

Cea de a 7-a ediție KineDok aduce în atenția spectatorilor 14 documentare de autor din Europa Centrală și de Est, dintre care patru sunt prezentate în premieră națională. Luna aceasta tot mai multe locații KineDok din țară își deschid porțile.

02
/08
/21

Clujenii de la Grimus continuă promovarea viitorului lor album de studio printr-o piesă nou lansată - „Albie” – o piesă care ar fi trebuit să fie un simplu intermezzo pe noul album de studio Grimus, dar producătorii Alexei Țurcan și Dan Georgescu de la UNDA Recording Studios au fost de altă părere. Astfel, „Albie” a devenit prin aportul lor o piesă de sine stătătoare, cu o atmosferă aparte nu doar în cadrul noului disc, ci și raportat la întreaga discografie Grimus.

02
/08
/21

Artiștii independenți sibieni, una dintre cele mai afectate categorii profesionale de la debutul în martie 2020 al pandemiei și până în prezent, artiști ale căror venituri depind în mod direct și de cele mai multe ori exclusiv de încasările din bilete, dau voce campaniei „VaccinART” - o campanie de conștientizare a importanței vaccinării, organizată de InteraktArts, în parteneriat cu BIS Teatru și cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

02
/08
/21

Sibiu Jazz Festival 2021 promite o nouă revedere cu farmecul jazzului, în perioada 13-15 august, în Piața Mare din Sibiu, cu un line up dedicat bucuriei de a trăi pe note. După o perioadă de acalmie națională, Sibiul continuă să revitalizeze ideea de jazz, perpetuând o tradiție muzicală consacrată la nivel internațional.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

29
/07
/21

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecționat în cadrul celei de-a 46-a ediție a Toronto International Film Festival (TIFF) în secțiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 și 18 septembrie și este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American și unul dintre cele mai prestigioase din lume.