Vaslui, Buzău, Bacău – gazdele Caravanei Zilele Filmului Românesc vara aceasta
https://www.ziarulmetropolis.ro/vaslui-buzau-bacau-gazdele-caravanei-zilele-filmului-romanesc-vara-aceasta/

Începutul verii ajunge la inimile iubitorilor de film românesc din Vaslui şi Buzău. În paralel, caravana va ajunge la Bacău, Iaşi şi Bucureşti. O selecţie a celor mai noi filme româneşti, premiate sau participante la festivaluri prestigioase, precum şi câteva filme regizate de Cristian Mungiu, completează programul Caravanei Zilele Filmului Românesc în aceste oraşe.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2019

La Vaslui, caravana poposește în zilele de 14, 15 și 17 iunie în prima parte, și de pe 21 pe 23 iunie ulterior, iar filmele vor rula la Teatrul de Vară, atunci cand vremea va fi favorabilă. În caz contrar, proiecțiile vor fi reprogramate. Intrarea la proiecții este LIBERĂ.

Proiectul Caravana Zilele Filmului Românesc este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Occident este filmul din 2002 al regizorului Cristian Mungiu, care îl distribuie pe Alexandru Papadopol într-o comedie despre un cuplu care nu se descurcă cu banii în Romania și se mută în Occident. Occident este despre ce ni se întâmplă, o privire ironic-amară asupra situațiilor uneori hazlii, alteori ridicole și de cele mai multe ori fără soluție în care ne aruncă viața în România de azi. În aceeași măsura, filmul e și o poveste despre întâmplare, despre coincidențe, despre surprize și despre timp.

Lemonade, de Ioana Uricaru

Distanța dintre mine și mine (r. Mona Nicoară, Dana Bunescu) este un film ce o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic. Filmul a fost distins cu Premiul publicului la Les Films de Cannes a Bucarest în 2018.

Lemonade (r. Ioana Uricaru) spune povestea Marei, o mama singură în vârstă de 30 de ani aflată în Statele Unite pentru o slujbă temporară ca asistent medical și care se căsătoreşte cu americanul Daniel. Când începe demersurile pentru a obţine permisul de şedere, Mara îşi dă seama că America reală nu seamănă cu cea din visurile ei. Având premiera mondială la Berlinale, Lemonade a fost nominalizat la Film Independent Spirit Awards 2019, premiat pentru regie la Sarajevo și selecționat la Tribeca.

6,9 pe scara Richter , de Nae Caranfil

Regizat de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter este o comedie gata să cutremure Vasluiul. Un tânăr actor de teatru are un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența.

Amintiri din Epoca de Aur este un film colectiv, scris și produs de regizorul român Cristian Mungiu, ce cuprinde 6 scurtmetraje, grupate în două părți care au fost lansate succesiv. Comedia prezintă legendele urbane care circulau în perioada dictaturii comuniste din România. Cele două părți ale filmului vor fi proiectate la Vaslui.

Occident, regia Cristian Mungiu (2002) – vineri, 14 iunie, de la ora 21:00;

Lemonade, regia Ioana Uricaru (2018) – sâmbătă, 15 iunie, de la ora 21:00

Distanța dintre mine și mine, regia Dana Bunescu și Mona Nicoară (2019) – duminică 17 iunie, de la ora 21:00

6.9 pe scara Richter, regia Nae Caranfil (2017) – vineri 21 iunie, de la ora 21:00

Amintiri din Epoca de Aur, Tovarăși frumoasa este viața!, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu – sâmbăta 22 iunie, de la ora 21:00

Amintiri din epoca de aur

Amintiri din Epoca de Aur, Dragoste în timpul liber, regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu (2009) – duminică 23 iunie, de la ora 21:00

 *

Caravana prelungește programul filmelor românești în vară la Buzău, în perioada 13-27 iunie și 4-18 iulie, în Amfiteatrul Parcul Tineretului. Intrarea este liberă.

Alice T. (r. Radu Muntean) – Joi, 13 iunie, ora 21:30;

Lemonade (r. Ioana Uricaru) –  Vineri, 14 iunie, ora 21:30;

Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari (r. Radu Jude) – Joi, 20 iunie, ora 21:30;

Singură la nunta mea (r. Marta Bergman)- Vineri, 21 iunie, ora 21:30;

 *

După Dealuri (r. Cristian Mungiu) – Joi, 27 iunie, ora 21:30;

Occident (r. Cristian Mungiu)  – Joi, 4 iulie, ora 21:30;

Amintiri Din Epoca De Aur 1 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu)  – Joi, 11 iulie, ora 21:30;

Amintiri Din Epoca De Aur 2 (r. Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu)  – Joi, 18 iulie, ora 21:30;

*

Singura la nunta mea, de Marta Bergman

Singură la nunta mea a avut premiera mondială la Festival de Cannes 2018 și este povestea Pamelei, o tânără femeie spontană și amuzantă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.

Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari spune povestea complexă a realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă. Este marele câștigător din 2018 al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary și propunerea de anul acesta la Oscar a României. Selecționat la Toronto, Mar del Plata şi Rotterdam.

La Buzău vor rula și două dintre filmele regizorului Cristian Mungiu. După Dealuri a avut premiera la Cannes unde a câștigăt premiul pentru Cel mai bun scenariu în 2012 și a fost propunerea României la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2013, ajungând pe lista scurtă. Alina se întoarce din Germania pentru a o recâștiga pe Voichița, singura persoană pe care o iubește și de care a fost iubită. Dar Voichița l-a găsit pe Dumnezeu – și Dumnezeu este cel mai dificil iubit pe care cineva poate fi gelos.

Caravana Zilele Filmului Românesc la Bacău are loc în perioada 28 – 30 iunie. Filmele vor fi anunțate în curând și pe site-ul http://filmedefestival.ro/zfr/. Intrarea este liberă.

Caravana Zilele Filmului Românesc rulează la Grădina cu Filme în București povestea lui Alice T. (r. Radu Muntean), iar pe 16 iunie în cadrul Serile Filmului Românesc la Iași, filmul Bacalaureat (r. Cristian Mungiu) va fi proiectat la Teatrul Național (Sala Teatru).

Mai multe detalii pe http://filmedefestival.ro/zfr/

Caravana Zilele Filmului Românesc aduce în fiecare an proiecții de filme autohtone în orașele rămase fără săli de cinema sau în orașele în care filmele românești nu sunt promovate suficient. Itinerariul caravanei este disponibil pe site.

La Buzău proiectul Caravana Zilele Filmului Românesc este organizat în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău, de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Foto: Zilele Filmului Românesc – facebook

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.